Întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu liderii coaliției de guvernare, desfășurată marți la Palatul Cotroceni, s-a încheiat după aproximativ trei ore.
Principalele teme de discuție au vizat măsurile bugetare convenite la nivelul coaliției și agenda externă a șefului statului, mai ales vizita programată în Statele Unite, au precizat surse oficiale pentru aktual24.ro.
Reuniunea a fost convocată pentru ora 15:00, la o zi după ce liderii partidelor din coaliție au stabilit un set de măsuri în domeniul bugetar și economic.
Potrivit deciziilor adoptate luni, reforma administrației publice și pachetul de relansare economică urmează să fie aprobate prin ordonanță de urgență, imediat după finalizarea procesului de avizare.
Documentele vor include o serie de amendamente care vizează instituții din domeniile apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și sectoarele educației, sănătății și culturii.
În ceea ce privește taxele și impozitele locale, liderii coaliției au convenit să fie analizate mai multe propuneri de modificare.
„Se va lucra pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități”, au stabilit reprezentanții coaliției.
Întâlnirea de la Palatul Cotroceni a avut loc cu două zile înainte de deplasarea președintelui Nicușor Dan la Washington, unde acesta va participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, organizată la inițiativa președintelui american Donald Trump.
Anterior, Nicușor Dan a declarat că participarea țării noastre la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington are rolul de a consolida relația cu Statele Unite și de a clarifica percepțiile apărute după anularea alegerilor din 2024.
„Au existat anumite dubii, neîncredere după alegerile anulate din 2024 din partea administrației americane. Față de tot acest context, cred că prezența României prin președintele ei ajută la a clarifica și diplomatic și față de cetățeni care este relația adevărată dintre România și SUA”, a declarat șeful statului, într-o emisiune la Radio România Actualități.
România va participa, în calitate de observator, la prima reuniune a Consiliului Păcii, programată pentru 19 februarie, la Washington.
Președintele a explicat că România nu poate deveni membru al structurii din cauza unor incompatibilități juridice.
„România participă în calitate de observator și nu membru întrucât Carta organizației înființate de Donald Trump intră în contradicție cu alte aranjamente internaționale pe care le are România și din acest motiv nu poate semna aderarea”, a afirmat Nicușor Dan.
El a precizat că prima reuniune va aborda exclusiv situația din Gaza și a subliniat interesul României pentru stabilitate și menținerea relației privilegiate cu SUA.
„Deciziile acestui comitet nu sunt opozabile. La această primă întâlnire se va discuta exclusiv de Gaza. Dar chestiunile internaționale sunt toate într-o strânsă sau mai largă legătură. Noi suntem interesați de un context de pace, foarte interesați de a ne menține legătura privilegiată cu Statele Unite și deci participăm la această inițiativă care își propune în momentul acesta să stabilizeze Orientul Mijlociu”, a declarat șeful statului.
Referitor la contribuția României, președintele a menționat expertiza acumulată în misiuni externe.
„Președintele reprezintă România în relații internaționale, dar pe fiecare angajament există consultare cu organele interne responsabile. Vom spune care sunt lucrurile cu care România poate să contribuie. Noi deja am avut o acțiune umanitară importantă și avem o oarecare expertiză în a pregăti forțe de securitate locale, pe care am exercitat-o în alte locuri conflictuale de pe Glob și cu care putem de asemenea să contribuim.”
Nicușor Dan a explicat că unele state europene sunt prudente în raport cu inițiativa, din cauza prevederilor Cartei.
„Am participat la mai multe discuții legate de subiectul Gaza și statele europene își doresc să fie parte la acest proces. Reticența lor vine din modul în care a fost redactată Carta Consiliului, care contravine unor obligații internaționale. Dar asta nu înseamnă că România nu poate să nu fie observator”, a spus președintele.
Șeful statului a subliniat că deciziile sunt luate în urma consultărilor cu partenerii.
„Bineînțeles, facem tot timpul asta. Joia trecută a fost un Consiliu European. Doamna ministru de Externe este tot timpul în telefon cu toți miniștrii de Externe. În momentul în care iei decizia, te gândești la interesul tău național.”
Președintele a arătat că relația transatlantică rămâne solidă, în pofida contextului internațional.
„Pe imaginea de ansamblu nu există nici pe partea americană, nici pe partea europeană o dorință de a întrerupe parteneriatul transatlantic. Suntem într-o zonă de turbulențe, dar relația transatlantică nu poate decât să meargă înainte.”
Referitor la securitate, el a subliniat rolul NATO și necesitatea creșterii investițiilor în apărare.
„Avem un Parteneriat strategic cu SUA și suntem țară membră NATO. NATO în ansamblu funcționează și oferă garanțiile de securitate României. Dar trebuie să facem niște eforturi de echipare militară. Vom avea o creștere a cheltuielilor militare, dar asta va duce și la dezvoltarea industriei.”
Nicușor Dan a precizat că nu este programată o întâlnire bilaterală cu Donald Trump, fiind posibil doar un contact informal.
„Deocamdată nu este planificată o astfel de discuție. Este posibil să fie ceva incidental, de salon.”
În ceea ce privește o vizită oficială în Statele Unite, aceasta ar putea avea loc ulterior, în funcție de evoluția proiectelor economice.
„Pentru că va fi o vizită care va avea o puternică componentă economică. Când chestiunile economice vor fi destul de mature, vizita se va întâmpla.”
Președintele a mai afirmat că momentul de neîncredere legat de anularea alegerilor din 2024 a fost depășit.
„Nu este un fapt uzual anularea alegerilor. A fost un moment de neîncredere la adresa democrației din România. Dar, prin numeroase luări de poziție, acest moment a fost depășit.”