Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, a anunțat luni că inteligența artificială Grok, dezvoltată de Elon Musk, va fi integrată în rețelele Pentagonului, alături de motorul generativ AI al Google.
Anunțul a fost făcut în cadrul unui discurs susținut la sediul SpaceX din sudul Texasului, subliniind o accelerare majoră a adoptării tehnologiilor AI în Departamentul Apărării, după cum relatează Associated Press.
„Foarte curând vom avea cele mai avansate modele AI din lume pe toate rețelele neclasificate și clasificate din departamentul nostru”, a declarat Hegseth. El a precizat că Grok va deveni operațional în interiorul Pentagonului „mai târziu în această lună”, iar toate datele adecvate din sistemele IT ale armatei – inclusiv din baze de date de informații – vor fi puse la dispoziția sistemelor AI pentru exploatare și antrenare.
Anunțul vine la doar câteva zile după ce Grok a stârnit un val internațional de critici pentru generarea de imagini deepfake extrem de sexualizate ale unor persoane reale – inclusiv minori, fără consimțământul lor.
Malaysia și Indonezia au blocat accesul la Grok, iar autoritatea independentă britanică pentru siguranța online a lansat o investigație oficială luni. Compania X (fost Twitter), deținută de Musk, a limitat funcțiile de generare și editare de imagini doar pentru utilizatorii plătitori, recunoscând „erori” și blocând mii de postări și conturi.
Hegseth a subliniat că Pentagonul va face disponibile „combat-proven operational data” din două decenii de operațiuni militare și de informații, argumentând că „AI este doar atât de bun cât sunt datele pe care le primește”. El a promis că sistemele AI vor fi „responsabile”, dar a adăugat că va respinge orice model care „nu îți permite să duci războaie”.
Secretarul Apărării a insistat că AI-ul militar nu va fi supus „constrângerilor ideologice” și nu va fi „woke”, aliniindu-se cu viziunea lui Musk, care a promovat Grok ca alternativă la chatboții considerați „woke” de la Google (Gemini) sau OpenAI (ChatGPT).
Această abordare agresivă contrastează cu administrația Biden, care a introdus în 2024 un cadru ce permitea extinderea utilizării AI avansat în agențiile de securitate națională, dar interzicea aplicații care ar încălca drepturile civile constituționale sau ar automatiza lansarea armelor nucleare. Nu este clar dacă aceste interdicții rămân în vigoare sub administrația Trump.
Hegseth a pledat pentru accelerarea inovațiilor tehnologice în armată: „Avem nevoie ca inovația să vină de oriunde și să evolueze cu viteză și scop”. El a menționat că Pentagonul deține un volum masiv de date operaționale testate în luptă, esențiale pentru antrenarea AI-ului.
Controversele recente legate de Grok – inclusiv comentarii antisemite generate în iulie 2025, care îl lăudau pe Adolf Hitler și distribuirea de postări antisemite – nu par nici ele să fi influențat decizia Pentagonului.