Practic, tehnologia poate ajunge de la căutarea și alegerea unui produs până la inițierea efectivă a plății, însă în limitele stabilite de utilizator.
Experimentul a fost realizat în condiții reale de plată. Agentul de test dezvoltat de Visa a inițiat o tranzacție la comerciantul online Cleverbridge, folosind un card Revolut. Operațiunea a fost autentificată prin tehnologia Visa Payment Passkey.
Sistemul deschide drumul către ceea ce industria numește „agentic commerce”. Într-un asemenea scenariu, utilizatorul îi poate cere unui agent AI să găsească un anumit produs, să compare ofertele și să inițieze achiziția în numele său.
Important este că agentul AI nu primește pur și simplu acces nelimitat la contul bancar. Visa precizează că agenții operează pe baza unor instrucțiuni și parametri stabiliți de titularul cardului, iar tranzacțiile sunt autorizate explicit de consumator.
În testul realizat în Franța, autentificarea s-a făcut prin Visa Payment Passkey, tehnologie care poate utiliza metodele de autentificare disponibile pe dispozitiv, precum biometria sau codul de deblocare, în locul parolelor tradiționale.
Una dintre principalele întrebări ridicate de această tehnologie este legată de siguranță. Potrivit Visa, plățile realizate prin agenți AI folosesc infrastructura existentă de plăți și mecanisme precum securizarea cardurilor, verificarea identității și monitorizarea fraudelor.
Astfel, scenariul urmărit nu este acela în care inteligența artificială decide singură cum să cheltuiască banii utilizatorului. Clientul stabilește parametrii în care agentul poate acționa, iar sistemul trebuie să poată identifica faptul că tranzacția este realizată de un agent autorizat să acționeze în numele unei persoane.
Tehnologia a trecut deja dincolo de experimentele izolate. Visa anunța în iulie că a realizat tranzacții agentice live în Europa, împreună cu peste 30 de emitenți, printre care se regăsesc Revolut, Banca Transilvania, Barclays, ING, Klarna, Lloyds și alte instituții financiare. Agenții AI au efectuat achiziții pe site-urile unor comercianți participanți, în baza instrucțiunilor titularilor de card.
Experimentul Revolut–Visa trebuie însă prezentat cu o precizare importantă. Este anunțat drept o premieră pentru Franța, nu pentru Europa.
În martie 2026, Santander și Mastercard au anunțat prima plată europeană live, end-to-end, executată de un agent AI într-un mediu bancar reglementat. Aceasta a folosit infrastructura Mastercard Agent Pay.
Direcția în care se îndreaptă industria este însă evidentă. În viitor, un utilizator ar putea formula o cerere de tipul: „găsește-mi produsul X sub 500 de lei, cu livrare până vineri”, iar agentul AI ar putea căuta ofertele, compara variantele și pregăti sau chiar iniția achiziția în limitele autorizate.
Deocamdată, experimentul Revolut și Visa nu înseamnă că orice client din România își poate trimite chiar acum asistentul AI la cumpărături. El arată însă că infrastructura prin care inteligența artificială poate cumpăra și iniția plăți în numele utilizatorilor este deja testată în tranzacții reale în Europa, iar Visa lucrează la extinderea acestui model