Interdictii impotriva romanilor si din partea Elvetiei. Elvetienii anunta amenzi de pana la 9.000 de euro

actualitate

Ministerul Afacerilor Externe a anuntat miercuri ca Romania este inclusa pe lista tarilor cu grad ridicat epidemiologic privind infectarea cu noul coronavirus si romanii care intra pe teritoriul Elvetiei si Principatului Liechtenstein trebuie sa stea in carantina sau autoizolare timp de 10 zile. MAE a mai transmis ca perioada de carantina nu poate fi intrerupta de un test negativ pentru COVID-19, iar nerespectarea masurilor poate fi amendata cu pana la 10.000 de franci elvetieni, echivalentul a peste 9.000 euro. Masura intra in vigoare din 8 august, ora 00.00.

„Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca, in cursul zilei de 5 august 2020, autoritatile federale elvetiene au anuntat noi masuri privind conditiile de intrare pe teritoriul Confederatiei Elvetiene, masuri care se aplica si pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein. Noile prevederi vor intra in vigoare la data de 8 august 2020, ora 00:00.

Conform informatiilor comunicate public de catre autoritatile elvetiene, Romania a fost inclusa pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic privind infectarea cu COVID-19. Astfel, toate persoanele care intra pe teritoriul elvetian si care s-au aflat in ultimele 14 zile pe teritoriul Romaniei trebuie sa intre in carantina (autoizolare) la domiciliu sau la o alta locatie adecvata pentru o perioada de 10 zile, imediat dupa sosirea pe teritoriul elvetian. Persoanele care intra in carantina (autoizolare) au obligatia de a contacta autoritatile sanitare cantonale in decurs de doua zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat si de a urma indicatiile acestora. Potrivit reglementarilor in vigoare, perioada de carantina (autoizolare) nu poate fi intrerupta ca urmare a unei testari moleculare negative pentru infectia cu COVID-19. Nerespectarea masurilor mentionate se sanctioneaza cu amenda contraventionala de pana la 10.000 CHF”, arata reprezentantii MAE intr-un comunicat de presa.

Sunt exceptate de la masura carantinei (autoizolarii), cu conditia sa nu prezinte simptome specifice COVID-19, urmatoarele categorii de persoane:

– persoanele care asigura in mod profesional si organizat (pe cale rutiera, feroviara, aeriana sau navigabila) transportul de bunuri si persoane si care, din acest considerent, s-au aflat in ultimele 14 zile pe teritoriul unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

– persoanele care provin din Romania si care tranziteaza direct teritoriul elvetian spre destinatii din alte state. In aceste cazuri, autoritatile elvetiene pot solicita prezentarea unor documente justificative care sa dovedeasca necesitatea tranzitarii teritoriului elvetian (ex.: domiciliu / rezidenta / drept de sedere / contract de munca / orice alta dovada a necesitatii intrarii pe teritoriul elvetian, precum adeverinta de tratament medical imperios necesar, de studii etc.);

– persoanele care s-au aflat in tranzit direct (pentru mai putin de 24 de ore) pe teritoriul Romaniei sau pe cel al unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

– angajatii care sunt direct implicati in asigurarea bunei functionari a sistemului medical si/sau de ordine si securitate publica elvetian;

– persoanele care calatoresc in Confederatia Elvetiana in scop profesional sau medical, zilnic sau pentru o perioada de cel mult cinci zile, iar respectiva deplasare este absolut necesara si nu sufera amanare.

Ministerul ofera si onformatii cu privire la noile masuri, disponibile la urmatoarele link-uri: http://berna.mae.ro/, https://www.bag.admin.ch/bag/en/home/krankheiten/ausbrueche-epidemien-pandemien/aktuelle-ausbrueche-epidemien/novel-cov/empfehlungen-fuer-reisende/quarantaene-einreisende.html.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Berna: +41 31 351 36 39 sau +41 31 351 05 46, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center, in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie telefonul de urgenta al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.

Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51909, https://www.mae.ro/node/51979, http://berna.mae.ro si http://www.mae.ro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: