Interdictiile puse de judecatori „nevinovatei” Sorina Pintea. Nu are voie sa comunice direct sau indirect cu cinci persoane

news

Sorina Pintea, fostul ministru PSD al Sanatatii, a parasit, vineri, arestul Central al Politiei Capitalei, cu o ambulanta, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a decis ca aceasta sa fie cercetata sub control judiciar.

Cel mai probabil, ea va fi internata intr-un spital pentru tratament.

”Apararea a solicitat revocarea masurii arestarii preventive, fara o alta masura, si in subsidiar luarea masurii controlului judiciar, care sa fie suficienta, pentru a putea ca doamna Pintea sa mearga sa se interneze direct in spital. Solicitarea domniei sale nu este de a se duce acasa, chiar daca o asteapta copiii, ci de a se interna, pentru a putea fi tratata de cadrele medicale”, a spus vineri avocatul Viorel Mocanu.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, vineri, ca Sorina Pintea, fost ministru al Sanatatii, sa fie eliberata din arest preventiv si sa fie cercetata sub control judiciar in dosarul in care este acuzata de luare de mita.

Alexandru Petrescu, fost ministru PSD, a declarat la Digi24, imediat dupa decizia judecatorilor, ca “este cert ca Sorina Pintea este nevinovata”.

Judecatorii de la CAB au dispus ca Sorina Pintea sa fie plasata sub control judiciar pe o perioada de 60 de zile, perioada in care trebuie sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemata; sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei; sa se prezinte la IPJ Maramures, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de aceasta institutie ori de cate este chemata. De asemenea, Sorina Pintea nu are voie sa comunice direct sau indirect cu inculpatul Mihai Coste, precum si cu martorii George Lucian Tudor, Octavian Niculescu, Marius Mihai Barbul si Dan Botorce.

Sorina Pintea, manager al Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” din Baia Mare, judetul Maramures, este acuzata de DNA de savarsirea infractiunii de luare de mita, in forma continuata.

Minuta decizie Curtii de Apel:

”In temeiul art. 425/1 alin.7 pct. 2 lit. a Cod de procedura penala rap. la art. 204 Cod procedura penala admite contestatia formulata de inculpata Pintea Sorina impotriva incheierii de sedinta din camera de consiliu din data de 29.02.2020 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala, in dosarul nr . 5782/3/2020

Desfiinteaza incheierea de sedinta si, pe fond, rejudecand:In baza art. 204 al 12 C.p.p., respinge propunerea de luare a masurii arestarii preventive a inculpatei Pintea Sorina, formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – DNA .

Citeste si: Rares Bogdan ataca dur: Acest fapt arata cat de bolnava este Romania!

In temeiul art. 204 alin. 12 Cod procedura penala si art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedura penala dispune inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatei Pintea Sorina cu masura preventiva a controlului judiciar pe o durata de 60 zile, incepand cu data de 06.03.2020.

In temeiul art. 215 alin.1 Cod procedura penala pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpata Pintea Sorina trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:

a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemata;

b) sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;

c) sa se prezinte la IPJ Maramures, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de aceasta institutie ori de cate este chemata.

In temeiul art.215 alin.2 lit. d Cod procedura penala impune inculpatei Pintea Sorina pe timpul controlului judiciar sa respecte urmatoarea obligatie:

– sa nu comunice direct sau indirect cu inculpatul Coste Mihai , precum si cu martorii : Tudor George Lucian; Niculescu Octavian; Barbu Marius Mihai; Botorce Dan.

Atrage atentia inculpatei Pintea Sorina asupra dispozitiilor art. 215 alin. 3 Cod procedura penala referitoare la inlocuirea masurii controlului judiciar cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive, in situatia in care incalca cu rea-credinta obligatiile care ii revin.

Dispune punerea de indata in libertate a inculpatei Pintea Sorina de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 50/UP/ 29.02.2020, daca nu este arestata in alta cauza. In temeiul art.275 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata in camera de consiliu, azi , 06.03.2020”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: