INTERVIU Alexandru Muraru, deputat PNL: „PSD foloseste sume astronomice pentru a sponsoriza minciuni, asa sunt ei, nu se pot schimba/ Domnul Ciolacu este obsedat de candidatura la prezidentiale”

analize

Alexandru Muraru

Adusa la guvernare de dorinta de stabilitate a spectrului politic din Romania, alianta dintre PSD si PNL incepe sa scartaie din toate incheieturile. Cum se vede situatia din tabara PNL, ce planuri si sperante isi fac liberalii pentru anul electoral 2024 si, mai ales, daca vor merge mai departe „prin ei insisi”, cum spune sloganul PNL sau se vor multumi sa fie vioara a doua in coabitarea cu PSD am incercat sa aflam stand de vorba deputatul Alexandru Muraru, presedinte al PNL Iasi.

Dupa o coabitare destul de linistita, intre PSD si PNL au aparut in ultima vreme tot mai multe tensiuni. S-a terminat luna de miere, incepe anul de fiere?

Coalitia cu cu PSD nu a fost facuta dintr-o dragoste neimpartasita. Intr-o perioada economica dificila dupa pandemia de Covid19 si cu un razboi la granita, iesirea de la guvernare a USR nu a lasat loc de alta alternativa pentru stabilitatea Romaniei. PNL a dat sansa PSD sa se schimbe, sa vina la guvernare, era izolat in Parlament, PSD ar fi fost astazi alaturi de AUR in opozitie huiduind din banci. Acesta e adevarul. Astazi, daca ne uitam la componenta parlamentara, pentru a asigura aceasta stabilitate, nu exista alta varianta de guvernare care sa asigure majoritatea, lucru pe care nu imi place sa il spun – si sunt convins ca nici social-democratii nu agreaza situatia. Dar, dincolo de viziunile noastre politice care difera prin ideologie, orgoliile au fost date la o parte si trebuie sa guvernam in continuare pentru romani. Tensiuni au fost si vor mai fi pe subiecte asupra carora avem viziuni diferite, cum ar fi mediul de afaceri pe care PNL s-a angajat sa il stimuleze sau protejarea Pilonului II de pensii private, pe care PSD a incercat in mai multe randuri sa il atace si sa induca o frica in randul romanilor care si-au pus economiile aici. Acest lucru demonstreaza ca PNL, contrar unor opinii neavizate, are propria viziune, propria ideologie si propriile principii de guvernare pentru sustenabilitatea economica, investitii si stimularea mediului proivat. Referitor la luna de miere, va propun intai sa ne gandim cat a durat aceasta. Atat timp cat guvernul a fost condus de premierul liberal, presedintele PNL, Nicolae Ciuca, guvernarea a fost preocupata exclusiv de rezolvarea problemelor tarii, de stabilitatea economica, de implementarea corecta a Planului National de Redresare si Rezilienta si de o administratie focusata pe cetateni. In nicio clipa cat a avut premierul, PNL nu a fost preocupat de scandaluri, sicane sau boicoturi. Puteti fi de acord cu mine ca aceasta perceptie s-a schimbat odata cu rocada premierilor, pentru ca PSD, dupa acest moment, a inceput sa puna in aplicare o agenda politica paralela, care tradeaza dimensiunea coalitiei. Domnul Ciolacu este obsedat de candidatura la prezidentiale si tine cu tot dinadinsul sa aiba soarta domnilor si doamnelor Nastase, Ponta, Dancila. Toata guvernarea s-a mutat pe primul ministru, pentru ca domnia sa face ce face orice pesedist care crede ca poate invinge istoria: crede ca poate ajunge presedinte. Complet fals si imposibil. Atunci incercarea moarte n-are, asa e la pesedisti, monopolizeaza, totul e dus la rang de propaganda, am vazut doar multe crize. Este o mare diferenta si la nivel de ministri, colegii liberali fiind mult mai eficienti si mai vizionari. Nu sunt subiectiv, dar comparati lucrurile. Asta este realitatea.

Am remarcat o atitudine tot mai aroganta a PSD fata de PNL, dupa ce Marcel Ciolacu a devenit premier. Au existat atacuri sub centura, postari ironice sau de-a dreptul batjocoritoare ale reprezentantilor PSD la adresa alesilor PNL si de cele mai multe ori liberalii nu au ripostat. Exista vreun ordin de sus sa nu se riposteze sau asa sunt liberalii, mai toleranti?

Aflat la guvernare din momentul in care a debutat pandemia de Covid19, trecand tara cu bine prin cea mai dificila provocare a ultimelor decenii, Partidul National Liberal nu isi permite sa isi consume energiile raspunzand la ironii si sicane venite, culmea, din partea unui partener care se afla, la randul sau, la guvernare. Toate eforturile noastre se concentreaza pe o buna guvernare si asigurarea stabilitatii pe plan intern, cu un razboi la granita, iar treaba PSD nu este sa faca vreo forma de opozitie la decizii pe care le luam impreuna. Stim ca in Romania aliantele nu prea au trecut testul timpului si de aceea PSD, obisnuit sa conduca autoritar, derapeaza si uita uneori ca este intr-un parteneriat de guvernare unde trebuie sa existe dialog si conciliere. Si va dau ca exemple evenimentele recente – vizitele oficiale ale sefului statului in strainatate, dosarul vaccinurilor. Totul a fost dus de PSD intr-o zona extrem de sulfuroasa, propaganda mincinoasa fata de PNL si fata de seful statului, atacuri, postari pe retelele de socializare, sume astronomice folosite pentru a sponsoriza minciuni si cartoline mincinoase, fiind scoase in fata cele mai nefrecventabile personaje, precum Cristescu ori Zetea, un fel de militie de lumea a treia. Asa sunt ei, nu se pot schimba.

Ce ar trebui sa faca PSD pentru ca PNL sa nu mai suporte si sa se ajunga, in sfarsit, la ruperea coalitiei?

Exista cateva linii rosii pe mai multe paliere, cum ar fi cota unica, protejarea orientarii pro-europene si pro-americane, pragul de investitii din buget, masuri care sa ajute mediul privat si pe care nu trebuie intervenit (de exemplu – impozit pe dividende), neintroducerea unor taxe noi etc. O ipotetica rupere a coalitiei este nerealista si nici unul dintre partenerii de guvernare nu isi doreste acest lucru acum sau anul viitor. Ceea ce pot sa va spun este ca, daca partenerii nostri s-ar concentra mai mult pe actul de guvernare si mai putin pe agenda politica prezidentiala a domnului Ciolacu, romanii ar fi mai castigati. Vreau sa subliniez un lucru foarte clar: singurul partid care ofera credibilitate acestui cabinet, singurul partid care ofera stabilitate guvernarii si singurul partid care nu a fost in postura sa-si schimbe ministri din cauza scandalurilor publice este Partidul National Liberal. In jurul Partidului National Liberal se poate doar construi pe o platforma serioasa, rationala si benefica pentru Romania. PNL este singurul partid care ofera azi o garantie pro-occidentala, euro-atlantica a Romaniei, are de departe cei mai potriviti oameni si cei mai eficienti primari si presedinti de consilii judetene. Verificati dupa investitiile si proiectele obtinute.

Sondajele efectuate in partid releva ca liberalii de rand sunt foarte nemultumiti de actuala stare de fapt si nu doresc o alianta cu PSD la alegeri. Nu va temeti ca legandu-se in continuare de PSD, PNL va plati oalele sparte in ziua votului?

Aveti dreptate in prima parte, mereu masuram ce vor oamenii si peste 70% din electoratul nostru cere acest lucru, ca PNL sa mearga singur in alegeri. As vrea sa clarific un aspect. Nu exista nicio decizie sau vreo discutie oficiala care sa genereze ideea ca Partidului National Liberal merge in alianta cu PSD. Am luat o decizie acum cateva saptamani, in forurile PNL, ca partidul va ataca toate cele patru randuri de alegeri prin forte proprii. PSD a cerut pana in ultima clipa sa nu luam o astfel de decizie si din teama de a nu construi vreun pol de dreapta, dar si pentru a mentine acest statu-quo. Multi erau ademeniti cu acest cantec de sirena. De altfel, presedintele PNL, Nicolae Ciuca a spus clar ca  PNL trebuie sa se pregateasca sa intre singur in alegeri si ca PNL are capacitatea si motivarea sa mearga singur in alegeri, anul viitor. Pe de alta parte, atat membrii cat si simpatizantii Partidului National Liberal au reactionat intr-o maniera mai sensibila la aceasta coalitie din momentul formarii ei, spre deosebire de alegatorii PSD si de aceea, pot intelege aceste sentimente ale unor colegi sau simpatizanti. Din punctul meu de vedere, cred ca cea mai sanatoasa alegere pentru PNL este sa mearga singur in alegeri anul viitor, in toate scrutinele, si sa demonstram ca, prin noi insine, le putem arata romanilor ca pot avea incredere in Partidul National Liberal pentru Parlamentul European, pentru presedintia Romaniei, pentru guvernarile viitoare si pentru o administratie liberala performanta la nivel local.

In cazul unor rezultate slabe la alegerile europarlamentare, primele programate in 2024, veti cere actualei conduceri a PNL sa faca pasul in spate si veti solicita venirea unei alte conduceri?

Partidul National Liberal se va comporta la toate randurile de alegeri de anul viitor ca o echipa, ca o forta unitara care insumeaza valoarea si efortul tuturor membrilor sai. Daca de succesul pe care il putem obtine – si il vom obtine – in 2024 vom fi totii responsabili, atunci de ce pentru un eventual insucces sa raspunda doar leadership-ul partidului? Vom raspunde toti, eu ca sef de filiala si ca vicepresedinte, altii in functie de responsabilitatile pe care le au.  Este prematur si chiar daunator sa pornim deja cu gandul la schimbare in cel mai dificil an electoral postdecembrist cand toata energia noastra trebuie sa se concentreze pe consolidarea partidului si constructia in jurul liderilor si candidatilor nostri. Totusi cred ca alegerile europarlamentare vor da un trend si vor fi baza pentru decizii importante in viitor, nu doar in PNL, in toate partidele.

Fratele dumneavoastra, ambasadorul Romaniei in SUA, a fost tinta unui atac absolut gratuit al premierului Ciolacu. Care credeti ca a fost miza acestui atac? Vrea Ciolacu sa arda etapele si sa-si impuna un om de incredere la Washington, desi nu este inca presedinte?

Nu as vrea sa comentez aceasta intrebare dar vreau sa spun un singur lucru. Romania a devenit o voce foarte serioasa la Washington in ultimii doi-trei ani, fiind recunoscuta pe plan diplomatic international, iar comunitatile romane din Statele Unite ale Americii sunt puse in valoare, sunt mai puternice si mai apreciate ca niciodata. In mandatul actualului ambasador al Romaniei in SUA, prezenta Romaniei la nivelul cel mai inalt, a ministrilor, sefilor de institutii si oameni de afaceri este fara precedent. Uitati-va la actiunile facute de ambasada, ambasador si echipa foarte buna de acolo cand a fost vorba de membri ai cabinetului, de orice culoare politica, parlamentari de la toate partidele democratice. Uitati-va ce au spus toti care au fost acolo despre ce se intampla in reprezentanta noastra diplomatica: la unison au apreciat tot ce se face, ce s-a facut si ce se va face acolo. Aceasta este o realitate pe care nimeni nu poate contesta. Schimburile comerciale au ajuns la un nivel fara precedent, parteneriatul politic, militar, cultural, educational, totul este fara precedent in ultimii 25 de ani. Romania are, prin ambasada ei in SUA, o viziune diplomatica clara, cu obiective precise care inseamna atragerea investitorilor americani pe teritoriul tarii noastre, introducerea tarii noastre in programul Visa Waiver si consolidarea relatiilor noastre economice dar mai ales militare in contextul razboiului din Ucraina. Sunt mandru de tot ce a facut Andrei acolo si ma uit la ce spun americanii si cei un milion de romani din SUA: ei apreciaza la superlativ tot ce se face pe aceasta relatie, incepand cu iulie 2021.

S-a vehiculat in PNL posibilitatea revenirii la o alianta de dreapta – multi analisti considera chiar ca ar fi ultima sansa de reabilitare pentru liberali. Vedeti posibila, in momentul de fata, o asemenea alianta – si implicit alungarea PSD de la guvernare, ceruta de unii dintre colegi dumneavoastra de partid?

As reaminti ca, asa cum si-au dorit romanii in urma votului pentru alegerile parlamentare din 2020, PNL si-a respectat electoratul si a creat alianta cu USR. Din pacate, partenerii nostri, neavand primari, neavand exponenti in teritoriu, nu au inteles mecanismul de la firul ierbii si ce inseamna nevoile unei comunitati, ce inseamna sa conduci o administratie locala si au parasit guvernarea in cel mai critic moment pentru Romania. Din pacate, uitandu-ne astazi la structura parlamentara, nu exista, si o spun lipsit de satisfactie, nicio alta alternativa posibila pentru asigurarea unei guvernari consolidate in contextul sensibil in care ne aflam astazi, dupa plecarea USR de la guvernare. Daca un alt partid de dreapta ar fi avut procentele necesare pentru asigurarea unei guvernari stabile, va garantez ca aceea ar fi fost urmatoarea alegere in vederea construirii unui nou pol de putere. USR trebuie sa se maturizeze. USR trebuie sa inteleaga ca nu PNL este de vina pentru framantarile lor din interior, nu PNL s-a ocupat ca USR sa fie atat de netransparent si de arbitrar in luarea deciziilor interne. Va dau exemplul USR Iasi, una din cele mai mari filiale ale lor, organizatia e in pragul colapsului, cei mai vocali si mai activi lideri ori au plecat, ori au fost eliminati. Acesta nu este comportament care sa aduca a progres politic. De aceea, anul viitor, trebuie sa depunem toate eforturile pentru a obtine un scor cat mai bun si a crea levierul necesar in negocierile pentru formarea guvernelor viitoare in jurul Partidului National Liberal.

Daca AUR va depasi ca procente PNL la alegerile parlamentare, credeti ca exista riscul ca PSD sa faca o alianta cu partidul lui Simion sau sa guverneze minoritar, cu sprijinul AUR, intorcand total spatele PNL?

AUR nu va depasi PNL la alegerile parlamentare pentru ca romanii si-au dat seama ca aceasta grupare radicala reprezinta interese care nu au nicio legatura cu tara noastra. Cred ca o asemenea alianta este doar in capul unora din PSD care vor sa revina in anii 1990, sa fie izolati pe decenii. Ar trebui da, sa fie exclusa in perspectiva alegerilor de anul viitor care debuteaza cu cele europarlamentare si niciun partid politic democratic nu va vrea sa se asocieze cu mesajele antieuropene propagate de AUR. Nu pot sti planurile ascunse ale PSD; dar da, PSD a cautionat de multe ori AUR, visul domnului Ciolacu este sa ajunga cu candidatul AUR in turul doi, doar asa ar putea spera sa fie un fel de Iliescu, care a castigat printr-o mare cacialma alegerile din 2000. Pe de alta parte, este adevarat ca, in tot acest context, PNL a fost singurul partid politic care a avut o voce puternica impotriva discursului extremist si a explicat ce inseamna pericolul aducerii la guvernare sau in sfera de influenta a acestuia un partid de sorginte extremista care nu are niciun proiect de tara si care vine cu un program de guvernare plin de contradictii si aberatii neconstitutionale. De altfel, misiunea partidelor democratice la alegerile parlamentare de anul viitor este de a crea o majoritate care sa marginalizeze discursul extremist si prezenta propagatorilor acestuia in Parlamentul Romaniei prin formarea unei aliante credibile la nivel national, european si international.

Potrivit simularilor facute de institutele de sondare a opiniei publice, liderul PNL, Nicolae Ciuca, ar pierde in majoritatea variantelor de finala prezidentiala, ceea ce l-ar trimite practic pe Marcel Ciolacu la Cotroceni. Ar lua PNL in calcul sustinerea, mai curand, a unui candidat independent popular, de pilda Mircea Geoana, care sa aiba sanse reale la presedintie?

In primul rand, PNL nu a anuntat in mod oficial candidatura la alegerile prezidentiale dar va pot spune ca Partidul National Liberal are pedigree-ul necesar pentru a da prezidentiabilul pentru 2024, asa cum a facut-o in 2014 si in 2019. Obiectivul Partidului National Liberal este ducerea candidatului nostru in turul doi si castigarea alegerilor prezidentiale. Istoria a aratat ca alegerile prezidentiale pot crea surprize neasteptate pentru candidatii PSD care se considerau deja castigatori inaintea scrutinului. Am vazut ce a insemnat asta in candidaturile Adrian Nastase, Victor Ponta si Viorica Dancila, iar istoria a demonstrat ca niciun premier in functie nu a castigat mandatul de presedinte. Din acest motiv, as fi rezervat in privinta afirmatiilor ca PSD va avea o competitie usoara impotriva unui candidat de dreapta. Cred ca domnul Geoana este peste orice candidat PSD, de asta il si ostracizeaza pesedistii.

Romanii sunt tot mai nemultumiti de directia in care se indreapta Romania si totusi majoritatea ar vota in continuare partidele aflate la putere – PSD si PNL – si care practic o duc in acea directie. Cum explicati acest paradox?

Exista si un trend european, crizele multiple din ultimii ani, razboiul, dificultatile economice au sporit propaganda mincinoasa si astfel, cum se intampla mereu in istorie, minciuna a prins aripi, extremistii au sucit mintile oamenilor. De multe ori, impactul politicilor de guvernare nu este unul imediat si se resimte diferit in timp. De aceea si o anume perceptie despre directia in care se indreapta Romania se poate confunda cu asteptari individuale si cu impactul in viitor asupra propriei persoane. Adaug aici ca aspecte care afecteaza viata noastra, care afecteaza costurile pe care le resimtim, sunt de natura externa. Preturile la alimente, energie electrica, gaze naturale sau combustibili sunt afectate, independent de vointa guvernarii, de razboiul din Ucraina si implicatiile acestuia. Fara sa o validez in vreun fel, aceasta alianta dintre PNL si PSD a fost singura posibila care poate lucra pentru atenuarea efectelor pandemiei si a unui razboi in vecinatatea noastra asupra economiei si sa asigure implementarea Planului National de Redresare si Rezilienta. Acest sentiment se resimte in randul populatiei care intelege ca aceasta este alternativa pentru asigurarea stabilitatii si revenirii economice a tarii noastre si ca optiunea extremismului ne va trimite inapoi in timp si ne va izola complet pe plan european economic si diplomatic.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: