INTERVIU Directorul INSCOP explică de ce AUR se îndreaptă spre un scor de peste 50%: ”Oare avem o minimă capacitate de analiză să conștientizăm direcția în care ne îndreptăm?”

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Gabriel Tudor: Ați afirmat recent că rezultatul obținut de AfD în Saxonia-Anhalt ar trebui abordat și prin prisma situației din România, unde AUR pare să se fi stabilizat în jurul pragului de 40%. Cât de serios ar trebui să fie privit acest procent și de ce există, în opinia dumneavoastră, oameni care refuză să creadă că AUR poate menține un asemenea nivel de susținere?

SURSE PSD nu vrea să facă parte din Guvernul Luca Niculescu. Reacția dură a lui Grindeanu

Fox News o angajează pe fosta purtătoare de cuvânt al lui Donald Trump pe poziția de comentator

Remus Ștefureac: Mi se pare că există un sindrom mai vechi al struțului care băgă capul în pământ și, fiindcă în mod evident nu vede ce se întâmplă în jurul său, consideră că nu se întâmplă nimic. Un sindrom pe care l-am văzut așa manifestându-se în toată splendoarea lui deja în ultimii doi ani. Acest sindrom este în continuare prezent extrem de acut în viața noastră publică. Sincer, încep să privesc o surprindere faptul că AUR rămâne doar la 40%, în contextul în care, din păcate, partidele principale nu reușesc să transmită populației măcar veleități de compromis sau de construcție în jurul proiectului de dezvoltare a țării. Pur și simplu acest blocaj prelungit, această criză politică prelungită, suprapusă peste o criză de securitate, peste o criză energetică, peste o criză economică, reprezintă, o spun, încă o dată, cu deplină responsabilitate, ca un om care se mai uită și la cifre, ceva absolut catastrofal.

Oamenii din partide par mai curând niște voci care se revendică de la niște triburi politice, nu de la o viziune cât de cât rezonabilă de analiză a ceea ce se întâmplă în România. Totuși, să ne aducem aminte de unde am plecat.

De exemplu, liderul AUR, George Simeon, a obținut efectiv, în primul tur al alegerilor prezidențiale, 40% dintre voturi în România și diaspora. La alegerile din 2024 votul cumulat al partidelor care se revendică de la acest curent era de vreo 35-36%. De ce Dumnezeu, după un an și jumătate de turbulențe, de traumă majoră pentru regimul nostru democratic, de inflație galopantă, de criză politică, așa cum spuneam, de lipsă de perspective pentru foarte mulți cetățeni, ne-am închipui că, brusc, acest curent, care reprezintă și formule de populism radical, uneori și cu accente extremiste, altări, sigur, poate fi interpretat poate și un pic mai moderat, depinde de care parte a ieșit eșichierului politice ne plasăm, cum să ne închipuim așadar ca o astfel de mișcare ar fi pierdut deodată din tracțiune?

După ce, repet, am avut în urmă cu un an și jumătate un procent de peste 35% vot cumulat al partidelor care au intrat în Parlament și care se revendică de la acest curent, după ce liderul AUR a luat 40% dintre voturi, după ce măsurători repetate, și repet, măsurători serioase și nu mantre care, mă rog, nu știu cui folosesc au arătat că astea sunt rezultatele, nu văd ne-am închipui că de fapt situația ar fi altfel. Adică este o chestiune care ține și de sănătatea regimului nostru democratic… să vedem niște realități în față, să ne confruntăm cu ele și să nu le cozmetizăm, pentru că nu ajută pe absolut nimeni. Sondajele nu vor schimba păreri dacă sunt mai cozmetizate, arată mai bine, nemulțumirile oamenilor vor rămâne aceleași, părerile lor vor rămâne aceleași, doar că noi toți vom rata niște tendințe majore, puternice, din societatea românească și decidenții risc să nu-și adapteze și acțiunea politică și conduita publică la această stare de nemulțumire accentuată a populației.

Gabriel Tudor: Spuneți că „o populație exasperată primește din partea celorlalte partide cu ștaif absolut toate motivele pentru a acorda și mai multă susținere populismului radical”. În mod concret, ce fac greșit partidele tradiționale din România?

Remus Ștefureac: Partidele tradiționale din România se ceartă bezmetic de trei luni de zile. Am avut un guvern răsturnat de către o coaliție ad-hoc formată inclusiv într-un partid care făcea parte din acel guvern. Iar de pe urma acelei răsturnări suntem și astăzi într-o criză politică continuă, încă fără perspectivă de ieșire din ea, pentru că toate semnalele pe care le aud de 24-48 de ore sunt în această direcție.

Partidele totuși încă nu au ajuns la un punct de vedere comun sau, mă rog, armonizat, să nu spunem comun că e un cuvânt prea pretențios și puternic, armonizat și în jurul unor compromisuri care să asigure o majoritate pentru un guvern cu putere depline. Ce ar putea să gândească oamenii care, sigur, își duc astăzi copiii la școală, plătesc mai mult pentru rechizite – și asta nu e o formă de populism, e o formă de realitate obiectivă – care plătesc factori mai mari, care văd proiecturile crescând la energie, sigur, și din cauze care nu pot fi imputabile unui guvern sau altul, pot fi și cauze externe.

Dar ce să gândească oamenii când sunt, pur și simplu, năpădiți de probleme și presiuni succesive și văd cum, la vârful politicii, aleșii, care trebuie să fie maturi și responsabili, pur și simplu, nu reușesc să ofere până la urmă o minimă viziune de dezvoltare în jurul unei valori esențiale a democrației, care este compromisul. Aceste forme de manifestare, care țin aproape de talibanismul politic, sunt total nefirești pentru o conduită democratică. Noi trăim într-un sistem multipartit.

Întotdeauna, în România, nu vom alege un singur partit sau măcar două partide. Vom alege mai multe partide, prin urmare, pentru a guverna țara. De aceea ai nevoie de compromis. Altfel, nu poți să guvernezi în mod democratic o țară în care cetățenii aleg mai mult de două partide – trei, patru, cinci. Pentru a se forma majorități, măcar două părți, trei părți, patru părți, în cazul ultimei formule de guvernare, trebuie să găsească un punct de vedere asupra cărora se cadă de acord. Trebuie să facă compromisul.

Așa funcționează și e normal să funcționeze un regim democratic. Pentru că dacă ne-am impune voința noastră asupra celorlalți, n-am mai trăit într-o democrație. Dacă doar viziunea noastră, dacă doar viziunea unei părți, dacă doar gândurile și proiectele unei părți ar fi ultradominante, atunci, cu siguranță, n-am mai vorbi de democrație.

Gabriel Tudor: Ați folosit o formulare foarte puternică: „O defilare hipnotică spre majoritatea de aur, 50% + 1 a unui singur partid”. Cât de realist este scenariul în care AUR ajunge singur la majoritatea absolută?

Remus Ștefureac: Mie mi se pare că este realist dintr-un motiv foarte simplu și iarăși mă uit pe cifre. Dacă în anul de grație 2025, George Simion, liderul acestui partid, obține 40% după doi ani, trei ani de criză politică oare tendința care ar fi? Și mă mai uit pe niște cifre care înseamnă suma voturilor pentru AUR, pentru cât a mai rămas din SOS, din POT, în Parlamentul României, din alte formule și reprezentări, hai să spunem cu orientare mai degrabă în această zonă a populismului radical… Păi suma adunată depășește 46-47%, deja în acest moment, ca intenție de vot. Sigur, celelalte formații sunt mai mici, nu ar intra în Parlament, dar poate că la un moment dat, și cetățenii care ar vota cu acele partide mai mici s-ar reorienta în alte direcții. Dacă nu apar nici alte formule, oamenii ce să fac? Voturile unde se pot duce? Să ne închipuim că partidele vor fi ce au fost odată? Păi în baza a ce? Ce ar putea convinge cetățenii care, încă o dată spun, sunt asaltați de prețuri, de lipsă de oportunități?

L-am văzut, cred că în urmă cu două-trei zile, pe CEO-ul de la Dacia Pitești, care, sigur, vorbea despre cele 4 miliarde de lei pe care această companie le duce în România, creează locuri de muncă, plătește taxe, și în același timp vorbea și despre lipsa de perspective, despre costurile uriașe la energie, care, în final, ar putea să ducă poate nu la un exit, dar oricum la o diminuare semnificativă a activității în România. Sunt semnale din economia reală. Ce să înțeleagă oamenii? Dacă ei nu au alternative, spre aceste zone, din păcate, se vor orienta voturile.

Și aș vrea să fac o paranteză care e importantă. Lecția din Germania este foarte importantă pentru România, mai ales că această lecție vine dintr-un land al fostei Germanii democrate. Explicațiile acestui vot, sigur, sunt multiple, multe fiind legate și de un tip de nostalgie, să spunem, față de viața din timpul regimului comunist în landurile Germaniei democrate. Votul vine și pe fondul unui sentiment de abandon pe care îl simt anumiți cetățeni, de o lipsă de protecție. Adică exact un tablou care descrie perfect situația multor cetățeni din România și pe care l-am surprins în multe studii.

De exemplu, în România, nostalgia după regimul comunist este la cote foarte ridicate. Astăzi avem 48% dintre români care cred că se trăia mai bine pe timpul regimului comunist. Nu se trăia mai bine, dar așa cred oamenii. Iar 55% spun că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România, dar s-au întâmplat mai multe lucruri bune atunci decât lucruri rele. De unde oare se alimentează acest curent? În Germania, să spunem, astfel de atitudini au dus AfD la 44% într-un land. În România avem intenție de 40% pentru AUR. Avem aceste cifre despre care vă vorbeam, plus multe altele și mai avem, colac peste pupăză, acestă criză absurdă, prelungită, care nu transmite niciun sentiment de încredere a cetățenilor. Care oare să fie efectul? Va crește votul pentru mișcările ultra-democratice, cele mai minunate și frumoase pe care ni le putem imagina? Oare suntem totuși rezonabili și avem o minimă capacitate de analiză să conștientizăm direcția în care ne îndreptăm?

Gabriel Tudor: Cât de important este faptul că alegătorii care se simt abandonați economic nu se îndreaptă spre stânga, ci către populismul de dreapta? Vedem același fenomen în România?

Remus Ștefureac: Dacă-mi enunțați un partid de stânga…

Gabriel Tudor: PSD ar fi de stânga, ei se revendică astfel de la Ion Iliescu încoace…

Remus Ștefureac: Sper că nu facem exerciții teoretice, ci vorbim de realități politice obiective. PSD este un partid care se află, s-a aflat, mă rog, nu se mai află acum la guvernare. Nu se îndreaptă, să spunem, cetățenii așa ușor spre un partid pe care noi îl botezăm, că așa ne place nouă, de stânga sau de dreapta.

Gabriel Tudor: În Germania, AfD a avut un scor foarte mare în rândul muncitorilor și al celor care spun că au o situație economică proastă. Există o categorie socială similară în România care ar putea împinge AUR și mai sus?

Remus Ștefureac: În primul rând, sigur că trebuie să ne uităm la populația din mediul rural, trebuie să ne uităm la populația din diaspora, trebuie să ne uităm la populația din orașele mici și mijlocii, unde oportunitățile economice sunt insuficiente și, treptat, treptat, cred că ne vom uita și la alte categorii despre care nu ne-am fi imaginat că ar putea vota cu un astfel de partid. Pot fi mici antreprenori care se pot orienta spre acest partid… Și în acest context, începe să nu mai fie o surpriză. Sigur, ne putem mira elitist, academic, să judecăm așa din vârful buzelor, dar realitățile politice și sociale sau realitățile sociale și economice obiective produc consecințe politice cât se poate declare. Și nu e un fenomen unic la noi sau excepțional. Întotdeauna populismul și formele radicale ale populismului au avut succes în astfel de contexte. Nu reinventăm noi roata… Pur și simplu, din păcate, tragem ponoasele unei acumulări de încredere dublate, repet, de această prelungire nepermisă a unei crize politice care, în continuare, nu pare să se îndrepte spre un deznodământ.

Gabriel Tudor: După experiența alegerilor din Germania, care este lecția pe care partidele românești mainstream ar trebui să o învețe urgent?

Remus Ștefureac: Cred că vorbim de responsabilitate, vorbim de o racordare la agenda reală a cetățenilor, de nevoia de compromis, de a prezenta și susține până la capăt un proiect de dezvoltare solid, de integritate… Sunt temele vechi, pentru că AUR nu se naște doar din probleme economice și sociale, este și un partid antisistem, un partid anticorupție, deci integritatea liderilor, reprezentanților acestor partide mainstream este, în continuare, un element foarte important. Cred că o abordare într-o cheie firească a temei – și aici, sigur, e o dezbatere un pic mai amplă, am văzut săptămâna trecută vorbindu-se despre ideea de patriotism economic, care este cât se poate de legitim în orice stat, membru al Uniunii Europene – poate primi formulări și reprezentări legitime, frecventabile, nu slogane urlate de pe tribune de galerie. Poate primi răspunsuri solide, și atunci, da, poate fi o soluție ca aceste partide să iasă din acest regres continu, pe care nu-l văd oprindu-se.

Gabriel Tudor: Dacă în Germania vedem un partid precum AfD apropiindu-se de 44%, iar în România AUR se menține la 40%, în timp ce partidele mainstream nu reușesc să ofere o alternativă guvernamentală clară, mai vorbim despre un risc ipotetic pentru ca România să alunece spre totalitarism sau acesta este deja un scenariu în plină desfășurare?

Remus Ștefureac: Cred că e un pic exagerat să vorbim de un risc al alunecării spre totalitarism. Eu sunt un pic mai optimist în ceea ce privește totuși capacitatea societății românești de a rezista unor astfel de derapaje. Chiar dacă mai vedem pe un tablou al valorilor umane, al valorilor politice, multă vulnerabilitate în rândul unor categorii importante de populație din România, totuși să nu uităm că în ultimii 35 de ani am avut alternanțe permanente la guvernare, am avut cumva o societate civilă vie, care în momente-cheie s-a manifestat. Deci nu văd un risc al alunecării spre totalitarism. Aceste lucruri s-au întâmplat, sigur, la noi în urmă cu 70-80 de ani, în contextul unor evenimente catastrofale la nivel global – și mă refer la consecințele celui de-al Doilea Război Mondial, nu au apărut din senin. Deci aș fi mai prudent în a deveni ultra-catastrofic, dar consecințe negative evident că nu ne vor ocoli.