INTERVIU Profesorul Bogdan Glăvan: „Astăzi, PSD este bolnavul politic al României/ Nu mă aștept la o schimbare de substanță în ceea ce privește companiile de stat”

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Domnule Glăvan, trăim, cum zic chinezii, vremuri interesante. Este prima oară în treizeci și cinci de ani când un premier ia taurul de coarne și vrea sincer să reformeze sistemul. Credeți că va reuși sau va fi și el „învins de sistem”, ca alți iluști predecesori?

Bogdan Glăvan: Niciun om nu poate schimba de unul singur un sistem. Pentru a face o schimbare de substanță, o schimbare sistemică, cum îi spunem noi, este nevoie măcar de o minoritate. Eu tot timpul dau exemplul Revoluției Franceze. Chiar și la o revoluție de asemenea amploare, care generează o schimbare sistemică, nu participă majoritatea populației. În cazul Revoluției Franceze a participat mai puțin de cinci la sută din populație. Dar s-a făcut revoluția, un eveniment epocal. Așadar, nu e nevoie să ai mulți oameni reformiști ca să schimbi un sistem, dar este nevoie totuși de o garnitură de oameni. Adică întrebarea care se pune este următoarea: tu ești prim-ministru, poți să inspiri și să decizi la nivel macro, dar ai nevoie de oameni care să-ți pună în aplicare deciziile și să facă reformele în companiile de stat, în administrația locală și cea centrală. Adică nu e nevoie să dispunem de mii de oameni reformiști – și vă amintesc de „cei cincisprezece mii de specialiști” ai Convenției Democrate. Dar totuși ai nevoie de oameni care să te ajute și care să înfăptuiască această schimbare. Altminteri sfârșești prin a fi izolat. Acum, sigur că lucrurile mai sunt uneori înclinate într-o parte sau în alta de contextul extern – ăsta este un alt factor care poate decide lucrurile. Și aici exemplul care îmi vine în minte este aderarea României la NATO, care s-a făcut nu pentru că ar fi dat prea mult din coadă ai noștri conducători, ci pentru că acel context extern cu care erau ei obișnuiți, nu mai exista. Și atunci și-au dat seama că trebuie să se replieze. Și acum România este într-un astfel de context, este presată să facă niște schimbări. Stăm cu sabia ratingului de țară asupra capului și deci acest factor e îndeplinit, adică e un context favorabil să facem schimbările astea. Dar în același timp inerția și opoziția din interior sunt imense. Dacă e să comparăm ce se întâmplă azi cu ce s-a întâmplat în 2010, într-un context oarecum similar – plus că și măsurile luate atunci seamănă cu cele de acum – aș spune că parcă se întâmplă lucruri mai bune acum. Nuu pot să spun exact cât e meritul cui, al primului ministru sau al președintelui sau al nu știu căruia ministru. Dar cred că este meritul societății, până la urmă, pentru că în acest moment există o presiune, o aspirație socială în direcția unor reforme autentice.

Donald Trump spune că nu există negocieri cu Iranul și consideră strâmtoarea Ormuz „nou teritoriu american”

Un imigrant din Eritreea, găsit vinovat de violarea unui bătrân de 79 de ani, în apropierea unei biserici din Londra

Și credeți că vor reuși reformele acestea, până la urmă, cu toată opoziția partidelor mai puțin dispuse să renunțe la privilegii și la sinecuri?

Bogdan Glăvan: Nu mă aștept la o schimbare substanțială. De pildă, nu mă aștept la o schimbare de substanță în ceea ce privește companiile de stat. Aici sigur că ar trebui să mergem în direcția privatizărilor, comasărilor. Nu mă aștept la minuni, pentru că nici nu sunt indicii. Semnele pe care le dă Guvernul sunt că ar mai putea lista pe bursă câteva companii din transport și energie – ceea ce, evident că ocolește un sector esențial, cel financiar-bancar. Statul român are cinci instituții financiare, are trei bănci și evident că nu vrea să atingă de ele, deși, culmea, asta ar fi cel mai ușor. Adică cel mai ușor ar fi ca reforma să înceapă de la ministerul de Finanțe. Dacă ne uităm doar la companiile de stat, din curtea Ministerului de Finanțe care sunt foarte puține. Deci nu mergem la ministerul Economiei sau în altă parte, unde sunt multe companii, dar să ne uităm doar la Ministerul de Finanțe, unde sunt puține companii: nu vedem nicio schimbare și nicio intenție în ceea ce le privește. În concluzie, nu cred că se vor produce schimbări substanțiale, dar nici nu pot să refuz constatarea că, spre deosebire de 2010, când tot ce s-a întâmplat a fost practic o salvare a statului, acum există și se simte o intenție de a merge mai mult în direcția corectă a lucrurilor.

Imediat după alegeri a existat o explozie de știri despre președintele Dan – cum își duce fetița la școală, ce chipeș e sepepistul lui etc. În ultima vreme însă asemenea știri au dispărut de tot și practic nimeni nu știe ce mai face președintele. Riscă Nicușor Dan, printr-o asemenea „tăcere mediatică”, să fie confundat cu Klaus Iohannis?

Bogdan Glăvan: Cred că sunt tăceri și tăceri, ca să zic așa. Nu cred că se compară personajele. Aici mă refer la tăcerea lui Iohannis din al doilea mandat, că în primul mandat marcat de problemele din justiție, fostul președinte nu a fost foarte tăcut. Ei bine, tăcerea lui Iohannis era asociată cu o înstrăinare de popor, cu o aroganță, cu un dezinteres total. „Tăcerea” lui Nicușor Dan este cea pe care, pe care o știm, cu care suntem obișnuiți, fiindcă nici la Primăria Bucureștiului el nu a fost un primar vocal, vorbăreț. Nu a fost ca Traian Băsescu, de exemplu. Deci nu mi se pare că e o schimbare de comportament de când a ajuns președinte. Mai degrabă, aș spune că a devenit mai prezent – și asta prin natura funcției, evident. Eu mă aștept ca președintele să facă ceea ce trebuie făcut și să ia deciziile care trebuie luate. Și am văzut o astfel de decizie – mă refer la numirea unui judecător la CCR. Urmează și alte decizii de numire, la șefia serviciilor de informații și în justiție. Aceste decizii vor veni însă într-o perioadă mai lungă de timp, nu într-o săptămână. Dar cu fiecare decizie pe care o ia, sper să îndrepte lucrurile, să pună România pe niște șine corecte, adică să promoveze oameni care au carte, oameni care sunt onești, integri. Pentru că dacă nu promovăm astfel de persoane, atunci nu se adună acea garnitură care să facă schimbările.

Se conturează tot mai mult un conflict deschis între premier și magistrați. Credeți că recenta reluare de la zero a procesului lui Florin Secureanu, condamnat în primă instanță la 11 ani de închisoare a fost un soi de „etalare a mușchilor” de către magistrați, care parcă au vrut să spună „suntem unici, irepetabili și iată ce putem face”?

Bogdan Glăvan: Aici sigur că există o mare tensiune în societate și tensiunea asta este dată pe de-o parte de interesul magistraților de a-și apăra poziția socială, profesională de care se bucură, veniturile pe care le au, și pe de altă parte de presiunea socială care nu mai suportă această inegalitate de tratament. În România nu am fost în stare să găsim o soluție la problema asta, care trenează de foarte mult timp. Ori de câte ori am avut ocazia, mi-am spus părerea personală, aceea că soluția corectă ar fi ca reforma pensiilor speciale să producă efecte pentru viitor, adică să se refere la cei care de acum încolo urmează să intre în profesie. Și aș vrea să fac precizarea următoare, care e foarte importantă: Nu există soluție optimă la problema asta, pur și simplu nu există o soluție perfectă. Și în general nu există o soluție perfectă la problema sistemului public de pensii. Tot ce poți face este să încerci să îl demolezi, să încerci să îi ții pe oameni cât mai puțin captivi în acest sistem și să extinzi sistemul de pensii prin acumulare. Aceasta este direcția în care trebuie să te miști. Nu există soluție perfectă, pentru că sistemul este inechitabil, injust și antieconomic prin natura lui. Deci nu poți să îl modelezi cumva și să-l faci mai echitabil. Va continua să fie inechitabil. La fel stau lucrurile cu pensiile speciale. În opinia mea, e imposibil de găsit o soluție care să fie echitabilă pentru toată lumea. Nici măcar unul dintre argumentele aduse de magistrați pentru păstrarea acestor privilegii nu stă în picioare. Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că motivul pentru care am avut aceste pensii speciale și ele au proliferat este falsa salarizare. În loc să aibă o atitudine transparentă și în loc să mărească numărul de locuri din magistratură, ceea ce ar fi presupus o cheltuială prezentă, statul român a disimulat această povară, a ocolit problema și a pasat-o pe umerii generațiilor viitoare. Adică le-a zis magistraților: „Vă mărim pensiile, căci pensia e cheltuială viitoare, nu ne încărcăm cu ea acum.” Este aceeași manieră de a „rezolva” problemele pe care a manifestat-o regimul Iliescu cu reforma în anii 1990, când a preferat să trimită oamenii la pensie și astfel să scape și de șomaj, și de tulburări sociale. Deci noi astăzi trebuie să abordăm de fapt problem de fond a sistemului, care e supraîncărcarea, lipsa de magistrați. Și atenție, problema e similară și în armată. Deci avem nevoie de mai mulți militari, asta este clar, dar nu cunosc altă soluție, economic vorbind, decât să mărim salariile. Să-i plătim mai bine. Soluția să le dăm pensii pe principiul că o să plătească nu știu cine peste 20 de ani e o aberație, ne îngroapă economic. Așadar sunt multe lucruri care vin la pachet și nu cred că până acum vreun guvern a dovedit talentul politic de a rezolva această problemă complexă. Acum cred că facem pași în direcția rezolvării ei, într-un mod cât de cât mai echitabil. Pentru buget nu înseamnă foarte mult aceste pensii speciale. E adevărat că aceste pensii speciale tot cresc, dar pensiile magistraților nu înseamnă cine știe ce pentru buget. Problema este doar de echitate socială.

PSD pare o coloană a cincea în cadrul guvernului, sabotând din greu eforturile reformiste ale acestuia – iar consecința pare să fi fost o scădere istorică a intenției de vot pentru acest partid. Preferă PSD să dispară, decât să se reformeze și să promoveze totodată reformarea țării?

Bogdan Glăvan: În principiu, nu îmi pasă de PSD, dar îmi pasă de România și aici ne confruntăm cu o mare problemă. Adică avem un partid bolnav, bolnavul politic al României, care este PSD-ul. Și în PSD se pune problema aceleiași lipse de leadership care se pune și există în continuare la nivelul întregii Românii. Este nevoie de oameni care să vadă lucrurile pe termen mai lung. Că dacă tot ce vezi e congresul următor sau alegerile imediate, atunci te interesează doar bunăstarea personală. Deci e nevoie de gândire pe termen mai lung, de viziune politică, de leadership politic. Dacă nu se schimbă acest leadership în PSD, atunci nu văd cu ochi buni evoluția partidului.

De ce considerați că Marcel Ciolacu, care a subminat economia națională cum nici măcar Ceaușescu (împușcat pentru asta) nu a reușit, nu este vizat nici măcar de un proces pe această temă, ci e bine-mersi, ba mai vrea să și candideze la Buzău?

Bogdan Glăvan: Pentru că aceasta este nu aș zice „omerta”, ci o înțelegere tacită, implicită, este modul clasic de operare al nomenclaturii care controlează astăzi România. Nu contează că ești de la PSD sau de la PNL, e important ca, dacă ești la putere acum, să nu fii rău cu noi, deoarece nici noi nu o să fim răi cu tine când o să ajungem la putere. Deci este de fapt o rotație a cadrelor, o reciclare permanentă a cadrelor care alcătuiesc această nomenclatură și care se protejează reciproc. Prin urmare, evident că nu mă aștept ca domnul Ciolacu, domnul ministru Boloș ori alții să fie deranjați de vreun procuror, care să-i întrebe: „Cum ați venit voi cu bugete false în Parlament?”. Aceasta ar fi o abordare extrem de corectă, dar nu mă aștept să se întâmple așa ceva, motivul fiind, încă o dată, același – anume că nomenclatura nu se trădează pe ea însăși, ci se protejează. Majoritatea membrilor săi sunt oameni șantajabili și nu pot să se toarne unii pe alții, nu au niciun interes.

Deși s-a declarat toată viața un dușman înverșunat al lui Ion Iliescu, George Simion l-a lăudat recent pe fostul președinte, susținând că pe vremea acestuia rezultatul alegerilor era respectat. A fost un gest creștinesc față de răposatul Iliescu sau pur și simplu liderul AUR a vrut să se pună bine cu viii din PSD?

Bogdan Glăvan: În primul rând, comparația asta cu alegerile anulate sau fraudate este pentru oamenii spălați pe creier care trăiesc astăzi și care trăiau și în anii nouăzeci, când au votat cu Iliescu, de frică să nu vină moșierii să le ia pământurile pe care de fapt nici nu le aveau. Dar aceasta a fost manipularea pe care Iliescu a făcut-o atunci, că vin moșierii și așa mai departe. Unele manipulări de acest gen au rămas până astăzi. Una celebră e aceea cu „noi nu ne vindem țara”, noi refuzăm privatizările – pe care PSD o susține în continuare. Deci genul de oameni care au căzut pradă acelei manipulări atunci sunt aceiași cu oamenii care pot să cadă pradă acestei comparații făcute de Simion. Realitatea este exact contrară: cu greu am putea găsi alegeri mai fraudate și mai nedemocratice decât cele din 1990, când Iliescu era la putere. Gândiți-vă că atunci nu exista media independentă, de fapt. În anii 1990 Televiziunea Română deținea un monopol mediatic și difuza numai intoxicări. Erau niște ziare care apăruseră independent, dar toată lumea se uita la televizor. Deci regimul Iliescu deținea controlul mediatic și a împrăștiat toate aberațiile și intoxicările imaginabile cu putință ca să se mențină la putere, după ce promisese că nu va candida la primele alegeri libere. Deci repet, comparația este absolut prostească. Dar Simion o face pentru că el este exponentul aceluiași curent ideologic. În anii 1990 exponentul acestui curent patriotard era Iliescu, iar acum au ajuns să îmbrățișeze curentul „suveranist” unii ca Simion sau Georgescu. Oamenii ăștia sunt ancorați în același bazin electoral și de aceea acum ei vin și zic că până la urmă Iliescu nu a fost rău. Dar cine a urmărit evoluția lucrurilor își dă seama imediat că Simion este un impostor. Ani de zile l-a criticat vehement pe Iliescu, i-a strigat că e criminal, iar acum adoptă o atitudine pioasă față de el și îl laudă.

Ion Iliescu a murit în patul său (chiar și de la spitalul SRI), fără să fi dat socoteală pentru crimele comise și fără să se fi căit vreodată sincer pentru ele. Îi va supraviețui oare sistemul criptosecurist pe care l-a creat și dezvoltat?

Bogdan Glăvan: România este o țară democratică, deși calitatea democrației sale lasă de dorit. Dacă ar fi să compar, de pildă, democrația noastră cu cea britanică, aș spune că a noastră este ca o mârțoagă față de un automobil modern. Sigur că această democrație șchioapă a fost construită de Iliescu și de tovarășii din jurul lui, al căror scop a fost de a acapara și a confisca puterea în timpul Revoluției. Revoluția este autentică, a existat, nu a fost o lovitură de stat. Dar în ciuda Revoluției grupul lui Iliescu a încercat și a reușit să acapareze puterea. Această nomenclatură comunistă a supraviețuit până în zilele noastre. Unii dintre membrii săi încă mai au funcții în administrația locală sau centrală, la 35 de ani de la Revoluție. Există oameni care au fost numiți în funcții înalte imediat după 1989 și le păstrează și acum. Avem așadar o statornicie a acestui sistem, care sigur va continua și după dispariția fizică a lui Iliescu.

După cum preconizează sondajele, la următoarele alegeri tabăra suveranistă va obține un scor zdrobitor. Cum ar arăta România cu un guvern suveranist?

Bogdan Glăvan: În primul rând, eu nu sunt sigur că vom ajunge acolo sau că vom cădea pradă extremismului. Mai este mult timp până la următoarele alegeri. Dar ce se poate spune e că politicile proaste nu fac decât să erodeze încrederea românilor în reforme și răbdarea societății. Nimic nu se poate întâmpla peste noapte. Doar comuniștii sau revoluționarii francezi de la 1789 au făcut „reforme” peste noapte, dar rezultatele au fost catastrofale. Dacă vrei să faci reformă cu adevărat trebuie să o faci înțelegând efectele pe termen scurt sau pe termen lung. Iar pentru asta ai nevoie de o răbdare, de o înțelegere a societății. Or dacă tu, ca guvern, promovezi măsuri percepute de societate ca fiind injuste, inechitabile, atunci această susținere populară se disipează și în consecință șansele să se întâmple o reformă substanțială dispar și ele. Și practic nici nu mai contează cine vine la putere pe urmă, fiindcă rezultatul ar fi deja că am ratat reforma. Ca atare, nu știu dacă vor veni sau nu la putere suveraniștii peste trei sau patru ani, dar ce știu cu siguranță este că dacă populația are sentimentul că suferă în mod inutil și injust, atunci nu se va face nicio reformă substanțială.