INTERVIU Profesorul Valentin Naumescu, despre războiul hibrid: „România trebuie să reacționeze. Statul român ar trebui să facă ceva concret pentru a apăra țara de trădători”

INTERVIU Profesorul Valentin Naumescu despre războiul hibrid România trebuie să reacționeze. Statul român ar trebui să facă ceva concret pentru a apăra țara de trădători
În condițiile în care în ultimele săptămâni Rusia și-a intensificat puternic presiunea asupra Europei și NATO printr-un război hibrid, care combină dezinformarea, atacurile cibernetice și influența politică indirectă pentru a slăbi democrațiile și stabilitatea regiunii, România pare tot mai amenințată. Recenta incursiune a dronelor rusești în Polonia demonstrează că dictatorul de la Kremlin nu cunoaște „linii roșii” și va continua încercările de intimidare. Ce fac autoritățile române în actualul context internațional tensionat și mai ales ce ar trebui să facă l-am întrebat pe reputatul diplomat și politolog Valentim Naumescu.

Cum evaluați amploarea „războiului hibrid” pe care președintele Maia Sandu îl denunță ca fiind pus în aplicare de Rusia înaintea alegerilor din 28 septembrie 2025? Este o operațiune mai amplă decât cea din noiembrie 2024, din România?

Da, cu siguranță Rusia și-a intensificat războiul hibrid atât în Republica Moldova cât și în România. Este o amplificare în toată regiunea, poate cu o prioritizare asupra Republicii Moldova fiindcă acolo urmează alegerile parlamentare în curând, pe 28 septembrie. Am văzut recent formidabila investigație a Ziarului de Gardă de la Chișinău, cu dovezi irefutabile asupra implicării, organizării, coordonării și finanțării de către Rusia, a acestei rețele antieuropene care otrăvește rețelele sociale și practică o dezinformare masivă și un discurs al urii practic fără precedent în istoria perioadei postcomuniste. Deci suntem în plin război hibrid al Rusiei, nu doar asupra Republicii Moldova – aici este foarte clar, dincolo de orice dubii, și asupra României, la fel – dar se pare că pe o suprafață mai largă în regiune și în general un atac și o încercare de destabilizare a democrațiilor europene.

De ce partidele rusofile de la noi zburdă în voie, în timp ce la Chișinău, după cum am văzut, sunt ținute sub o observație strictă și unele chiar împiedicate să participe la procesul electoral?

Fiecare stat își are legislația proprie. Eu sunt convins că autoritățile de la Chișinău au procedat corect, responsabil și fac tot posibilul pentru a contracara, cum spuneam, practicile de război hibrid ale Rusiei și atacul Rusiei împotriva democrației și statului de drept din Republica Moldova. Și la noi ar trebui ca autoritățile să facă același lucru, sigur, în conformitate cu legislația statului român. Eu atât pot să comentez aici că mă aștept și aș dori, ca toți cetățenii, de altfel, să văd că instituțiile statului român își fac datoria conform legii. România are legi, are legislație. Nu cred că trebuie introduse acum legi noi, ci trebuie aplicate cele existente. Dar instituțiile trebuie să acționeze cu responsabilitate pentru interesul public și nu superficial sau doar să mimeze că își fac datoria. Așa încât nu pot să spun eu în acest moment, nefiind specialist, ce tip de măsuri ar trebuit luate, dar simțim cu toții că există tot mai multe atacuri, o dezinformare din ce în ce mai intensă și o influență în creștere a „partidei ruse”, să spunem, în spațiul public românesc. Bănuiesc că statul român ar trebui să se implice și să facă ceva concret pentru a apăra țara de trădători.

La 35 de ani de la revoluția anticomunistă mai există încă o componentă rusofilă în cadrul serviciilor secrete românești și dacă da, ce urmărește ea?

Nu am de unde să știu lucrul acesta și sper ca el nici să nu fie adevărat. Serviciile de informații ale României sunt, oricum, de ani buni, nu doar în contact, ci într-o deplină colaborare cu serviciile partenere occidentale. În schimb, observăm altceva, care este îngrijorător. Observăm că există această pronunțată dimensiune antioccidentală la segmentul rezerviștilor. Și aici ne referim și la cei din serviciile secrete, și la cei din zona armatei, poliției, jandarmeniei, deci, în general, la rezerviștii militari – ceea ce este foarte dezamăgitor, având în vedere că totuși România este o țară cu orientare occidentală oficială de 35 de ani. Deci suntem de peste 21 de ani membri ai NATO, deci se presupune că și acești rezerviști au trăit o bună perioadă de timp din cariera lor profesională în timp ce eram membri ai NATO, ai Uniunii Europene și parteneri strategici cu Statele Unite. Întrebarea este cum de pe atât de mulți dintre ei îi vedem acum pe partea partidei ruse? Când au fost sinceri în opțiunile lor și în valorile pe care le-au promovat acești rezerviști: atunci sau acum? Pentru că ne putem pune întrebarea privind cultura organizațională din aceste instituții dacă dintr-odată îi vedem pe acești lideri, să spunem așa, care nu mai au constrângeri și rețineri de exprimare în spațiul public, îi vedem deci atât de agresivi, antioccidentali, pro-ruși sau organizați pe direcție neolegionară și așa mai departe. Asta deși ei sunt ieșiți de doar câțiva ani din structurile din țară. Atunci, desigur se poate pune legitim această întrebare privind ce se întâmplă acolo, în structura organizațională a acestor instituții. Mai departe, din postura în care sunt eu, aici, la Universitate, nu am posibilitatea să mă informez mai mult și nici nu am instrumente disponibile în spațiul public de a evalua aceste servicii.

Președintele Nicușor Dan vizitează mănăstiri. În contextul actual, nu ar fi mai bine să viziteze unități militare și fabrici de armament, pentru că, parafrazând o vorbă celebră, rușii au totuși mai multe divizii decât Papa?

Eu nu cred că aceste vizite sunt ori una, ori alta: ori vizitează mănăstiri, ori vizitează unități militare și fabrici de armament. Președintele are tot dreptul, ca un cetățean aflat în concediu, să viziteze ce dorește pe teritoriul țării – nu este niciun fel de problemă. Acum, sigur că și cealaltă componentă, cea oficială, este foarte importantă și semnalele pe care le-a dat permanent, după instalarea în funcție, inclusiv după evenimentele din Polonia, arată că președintele este foarte conectat la amenințarea Rusiei în regiune, la războiul hibrid al Rusiei, la presiunea Rusiei în diverse forme. Și nu cred că ne ajută în spațiul public românesc să contrapunem o dimensiune celeilalte – vizitele la mănăstiri cu activitatea și îndatoririle președintelui, pentru că ajungem apoi la niște antinomii și niște ostilizări cu totul nefericite.

DIICOT l-a arestat recent pe Alexandru Bălan, fost director adjunct al SIS din Republica Moldova, care avea și cetățenia română. Considerați că este un caz singular sau doar vârful unui aisberg care periclitează grav și securitatea internă a României?

Nu am de unde să știu dacă și câte astfel de cazuri mai sunt. Oricum, este un caz foarte grav de trădare. Se pare că a fost o rețea belarusă de spionaj care a acționat în regiune, pentru că am văzut în interval de două zile mai multe arestări, expulzări de diplomați în întreaga regiune, cu implicarea autorităților din Polonia, Cehia, Bulgaria, România, Republica Moldova. Încă o dovadă așadar, a interferenței grave a Rusiei în societățile noastre, în democrația, în statul de drept. Cu siguranță sunt astfel de încercări care se fac și în alte părți. S-ar putea să fie, bineînțeles, și cazuri pe care nu le știm în acest moment, care nu fost aduse în atenția opiniilor publice, deci cu atât mai mult este necesar ca instituțiile statului român să-și facă datoria în mod serios și responsabil.

Realitatea TV a devenit practic, în ultimele luni, oficina Kremlinului în România. De ce acest post nu este închis de CNA – pentru că OTV, postul lui Dan Diaconescu, a fost închis pentru mult mai puțin?

Eu nu urmăresc deloc Realitatea TV. Dar citesc, desigur, referiri care apar cu privire la acest post de televiziune pe platforme mediatice. Spuneam că în fiecare stat există legislație și există instituții responsabile pentru aplicarea legii. Nu este rolul meu să spun ce trebuie să se întâmple la Consiliul Național al Audiovizualului, ce post trebuie să închidă și ce post să țină deschis, nu sunt expert în mass media. Ce observ însă este într-adevăr această nemulțumire tot mai mare față de societate, față de discursul urii și față de influența rusă care sunt deversate, practic, pe aceste canale. Mă rog, unele sunt canale mass media, altele sunt rețele sociale, deci media sociale. Și e clar că aceia care trebuie să monitorizeze și să intervină – repet, pentru apărarea intereselor României și a societății românești – trebuie să o facă. Eu am spus-o și cu alte ocazii. Aici nu vorbim despre conservatori sau suveraniști – aceștia sunt niște termeni care nu reflectă realitatea din România. Noi vorbim de niște trădători ai României. Uitați-vă, conservator este președintele Poloniei, și vedeți ce declarații face el cu privire la agresiunea rusă. Deci la noi nu e vorba de niciun conservatorism sau suveranism. Sunt, pur și simplu, niște trădători ai României, care acționează în favoarea Rusiei. Și cred că în acest context, de fapt, trebuie tratate lucrurile, inclusiv din punctul de vedere al legii. Nu e vorba doar că își exprimă și ei niște opțiuni politice și că au libertatea de exprimare a unei opinii politice. Bun, dar nimeni nu are libertatea să fie trădător al țării sale.

De ce face George Simion jocul pe care îl face în ultimele zile – introduce moțiuni de cenzură lipsite din start de șanse, îi apără pe judecători, cu pensiile lor speciale, după ce susținea în campanie că ar merita jupuiți de vii, practic pune bețe în roate la toate eforturile de reformă ale guvernului. Este doar un joc politicianist din partea lui ori a primit ordinul de a provoca haos cu orice preț, să dezbine cât mai mult România?

Nu am cum să spun dacă a primit un ordin de la cineva. Dar ce știm cu siguranță, fiindcă a apărut ca informație în spațiul public, este că există deja decizii definitive ale justiției din România care atestă că George Simion este agent de influență al Rusiei. Deci nu trebuie să ne mai ferim acum de cuvinte. Există o decizie definitivă a Justiției potrivit căreia Simion este agent de influență al Rusiei, punct. Ăsta este el și asta face în acest moment, da? Există o legislație și trebuie văzut mai departe ce se întâmplă cu cei care pe timp de război în Europa, de agresiune asupra democrației și a statului de drept din partea unei puteri străine, în speță Rusia, ce se întâmplă așadar cu cei care își trădează țara și susțin un stat agresor. Despre asta este vorba.

Și, pentru a încheia cu un subiect extrem de fierbinte, care din păcate ne privește indirect și pe noi: miercuri noaptea, dronele rusești au fost doborâte deasupra unor sate poloneze. Au fost operatorii ruși beți sau putem vorbi mai curând de o acțiune deliberată, prin care Putin vrea să testeze limitele NATO?

Au fost evenimente foarte grave, pe care autoritățile poloneze le-au considerat oficial drept agresiune la adresa țării lor și cred că trebuie să respectăm termenii folosiți de autoritățile poloneze. Deci a fost vorba de o agresiune, de o incursiune deliberată a unui număr mare de drone – se pare că au fost 19 au trecut granița poloneză, din care forțele armate poloneze au doborit câteva, nu pe toate. Dar asta este mai puțin important. În orice caz, Polonia a cerut activarea articolului 4 din tratatul NATO, cel care se referă la inițierea de consultări între statele alianței, atunci când un membru al acesteia consideră că i-a fost afectată integritatea territorială, interesele și securitatea – așa cum este cazul acum cu Polonia. Noi spuneam de multe vreme că se apropie momentul în care Rusia va testa NATO. Din păcate – și trebuie să facem această observație – se pare că după întâlnirea din Alaska, Putin se simte tot mai încrezător în relația lui cu președintele Trump și vedem că a intensificat în ultima perioadă și războiul cinetic din Ucraina, dar și războiul hibrid împotriva democrațiilor europene din vecinătatea estică a NATO sau chiar de pe flancul estic al NATO. Aceasta este o realitate – războiul este mai fierbinte, este mai intens și mai periculos acum în ultima perioadă decât era chiar în anul trecut. Și la un moment dat ne punem cu toții problema ca NATO să găsească până la urmă o formulă clar, un răspuns convingător, credibil, care să descurajeze Rusia pe viitor. Pentru că altminteri, dacă reacția va fi slabă, ezitantă, asta nu va fi decât o invitație pentru Rusia la noi agresiuni, și mai mari și mai clare și mai periculoase. Deci putem spune că este o testare a NATO și vedem că fiecare oră care trece acum este foarte prețioasă în cristalizarea unui răspuns și mai ales a înțelegerii pe care o are opinia publică cu privire la forța și eficiența NATO.

Comments are closed.

Citește mai departe

O femeie din California a fost arestată pe Aeroportul Internațional Los Angeles, chiar înainte de plecarea spre China, oficialii americani acuzând-o de spionaj asupra fiului președintelui Taiwanului. Oficiali americani au anunțat duminică că o femeie a fost arestată de FBI și acuzată de spionaj pentru China în Statele Unite, relatează Deutsche Welle. Agent străin neînregistrat […]
Lipsa de transparență în privința armelor spațiale dezvoltate de marile puteri, dar și a sistemelor deja aflate pe orbită, stârnește tot mai multe îngrijorări în rândul experților. Secretarul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, Troy Meink, a confirmat recent că SUA au desfășurat arme în spațiu, însă nu a oferit detalii despre tipul acestora, modul în […]
Cuptorul cu microunde este unul dintre aparatele în jurul cărora s-au format numeroase temeri legate de sănătate. Unele persoane evită să îl folosească deoarece cred că radiațiile ar putea modifica alimentele, ar distruge substanțele nutritive sau chiar ar transforma mâncarea într-un produs periculos. Datele științifice nu susțin însă aceste idei. Microundele folosite pentru încălzirea alimentelor […]
Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat luni seară că partidul va analiza programul de guvernare, echipa de miniștri și majoritatea parlamentară pe care Luca Niculescu va încerca să o construiască. Fritz a exclus însă susținerea unui guvern cu miniștri PSD sau controlat de social-democrați. Liderul USR l-a descris pe premierul desemnat drept un diplomat respectat, […]
PNL va discuta cu Luca Niculescu și va analiza programul de guvernare, prioritățile și echipa de miniștri înainte de a decide asupra votului de învestitură, a anunțat luni seară purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan. Reacția liberalilor a venit după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru, […]