INTERVIU Testul lui Dănileț: ”România stă pe o bombă/ Se deschide prima dată aragazul și apoi se aprinde bricheta sau întâi se aprinde bricheta și apoi dăm drumul la aragaz? Dacă nu știți răspunsul exact la această întrebare, avem o problemă”

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Domnule Danileț, ați scris recent o postare care a devenit virală, despre tragedia petrecută recent în cartierul bucureștean Rahova, în urma exploziei provocate de o acumulare de gaze. Care sunt, în opinia dvs., cauzele sistemice care provoacă periodic astfel de tragedii în România?

Meta dezactivează conturile albanezilor care protestează față de investițiile ginerelui lui Donald Trump. Eurodeputații cer răspunsuri

Emisarii lui Trump s-au ”speriat”, vizita lor la Kiev este sub semnul întrebării: ”Rușii nu vor ca ei să vină aici”

Exploziile provocate de gaz în blocurile de locuințe se petrec după două scenarii. Primul: folosirea improprie a aragazului, buteliei sau centralelor de apartamente – vina este a proprietarului sau a firmei care trebuie să facă revizii regulate, iar explozia are ca rezultat distrugerea apartamentului în cauză, eventuale victime omenești și cel mult afectarea apartamentelor învecinate. Aici, riscul este punctual. Al doilea: defecțiuni majore la conductele de alimentare a blocurilor, fie a conductelor stradale, fie a instalației din subsol și casa scării – vina este a companiei de distribuție a gazului care nu procedează la înlocuirea conductelor învechite potrivit contractelor de privatizare din 2005, nu efectuează verificări regulate la conductele îngropate, nu verifică dacă există orificii de ventilație în asfalt pentru conductele îngropate și ventilație adecvată în blocurile de locuințe, sau care nu răspunde solicitărilor de remediere a defecțiunilor punctuale sesizate de utilizatorii casnici. Aici, situația privește toată țara și riscul este real și enorm – e motivul pentru care spun clar: „România stă pe o bombă” și am citat din declarația unui șef de la o companie de gaz pe care l-am condamnat în 2010 pentru explozia petrecută la un bloc din Zalău.

Din punctul dumneavoastră de vedere, cum au evoluat procedurile și legislația privind siguranța instalațiilor de gaze naturale în ultimii 15 ani? Sunt ele suficient de stricte?

Legislația în domeniul gazelor naturale este relativ nouă. Problema este existența unor normative, aprobate prin Ordine ale ANRE sau HG date de Guvern care sunt necunoscute publicului. Vă dau două exemple. Un astfel de ordin din anul 2018 aprobă normele cu privire la modul de aprindere și stingere a focului la aparatele consumatoare de combustibili gazoși de către utilizatorii casnici – iar eu vă întreb: se deschide prima dată aragazul și apoi se aprinde bricheta sau întâi se aprinde bricheta și apoi dăm drumul la aragaz? Dacă nu știți răspunsul exact la această întrebare, avem o problemă, iar asta e una din cele mai simple chestiuni în materie de siguranță. Al doilea exemplu: în 2004 Guvernul a aprobat un catalog care prevede că durata normală de funcţionare a unei conducte de distribuţie de gaze este de 12-18 ani. În mod firesc, ele trebuie înlocuite după această perioadă. Dacă cineva ar cere companiilor de distribuție situația cu kilometrii de conducte din România neînlocuite, s-ar speria. Părerea mea este, așadar, că nu legislația este o problemă, ci respectarea ei.

Ați precizat că toți cei găsiți vinovați în cazuri de explozii cauzate de gaze, chiar și unele soldate cu victime, au fost condamnați cu suspendare. Credeți că niște pedepse mai aspre ar putea descuraja astfel de neglijențe pe viitor?

O pedeapsă are două roluri: sancționarea celui care e vinovat (cu intenție sau din greșeală) și prevenirea comiterii altor fapte de el și de ceilalți. Or, când ai o explozie produsă din incompetența, ușurința sau neglijența angajaților de la compania de gaze care a generat victime multiple, locatari sinistrați, pierderea agonoselilor de o viață, dezafectarea blocului cu pricina, afectarea blocurilor învecinate, avarierea mașinilor din parcare – a stabili o pedeapsă cu închisoarea cu executarea nu în penitenciar, ci în libertate, mi se pare de neconceput. Suspendarea executării pedepsei nu trebuie să fie o regulă, ci o excepție într-un sistem de sancționare sănătos. În plus, celor condamnați trebuie să li se interzică dreptul de a mai profesa pe o durată între 1 și 5 ani în domeniul gazelor și petrolului. Or, în jurisprudență, am întâlnit un singur astfel de caz, în rest cei vinovați de dezastru au continuat să își exercite profesiile în același loc.

Există încă mentalitatea că în România justiția este o barieră pe sub care șmecherii se strecoară, puternicii sar și în fața căreia doar oamenii de rând se opresc. Cum s-ar putea schimba această mentalitate?

Nu e de ajuns să ai un drept, trebuie să ți-l exerciți. Dacă cineva vede că e o încălcare a unei reglementări, trebuie anunțați imediat cei responsabili, iar dacă aceștia nu răspund, trebuie anunțați superiorii lor. Nu poți sesiza miros de gaz (de fapt, este vorba de odorizantul numit „mercaptan”) și să nu anunți imediat dispeceratul. Nu poți aștepta apoi să vină cineva și, dacă asta nu se întâmplă, să rămâi indiferent. Greșelile sau ignoranța noastră pot să ne facă complici. Dezbaterea publică, reclamațiile scrise, anunțarea ANRE și a Parchetului pot da rezultate.

Oamenii din blocul din Rahova au declarat că au rămas în apartamente, în ciuda mirosului insuportabil de gaze, fiindcă autoritățile i-au liniștit că situația e sub control. A doua zi, blocul a sărit în aer. Să ne mai mirăm că nimeni nu mai are încredere în autorități și oamenii au ajuns să-și pună speranțele în tot felul dee șarlatani cu pantaloni roșii?

În cazurile studiate de mine (peste 20 asemănătoare cu cel din Rahova) scenariul e același: scăpări de gaze anunțate de locatari, apoi la câteva ore sau zile are loc explozia. Asta înseamnă muncă de mântuială a celor de la firma de gaze. Nu sunt meseriași și nu sunt verificați de șefii lor. Dar eu avertizez: în cazul producerii deflagrației, procurorii vor ancheta pe toți cei de pe lanțul decizional, de la persoana care trebuia să detecteze gazul cu sniffer-ul, la șeful de sector din localitate care nu a verificat respectarea graficului și termenelor de efectuare a reviziilor și la directorul de sucursală care nu a făcut raport pentru înlocuirea conductelor cu termenul de valabilitate expirat și chiar până la directorul general al companiei dacă acesta nu a aprobat aceste cheltuieli, la care e obligat prin contractul de privatizare.

Victimele accidentelor de acest gen vor cere acum despăgubiri morale și materiale. Din experiența dumneavoastră ca judecător, le vor obține și când?

Într-o primă fază firma de distribuție de gaz nu își recunoaște vina, încearcă să invoce drept cauză un utilizator casnic. Procurorii apelează la un expert din cadrul INSEMEX Petroșani care va stabili, fără dubiu că o astfel de explozie s-a produs de la conducte fisurate, care au dus la acumularea gazului în locații neventilate, unde totul s-a declanșat într-un moment nefast – cineva a aprins un bec sau o brichetă. Victimele vor primi un mic ajutor din partea firmei vinovate, dar aceasta nu trebuie să le împiedice să ceară în procesul penal: daune materiale – contravalorea tuturor bunurilor distruse la valoarea de piață, a chiriei plătite pentru locuința temporară, a medicamentelor sau tratamentelor, inclusiv psihologice, achitate, respectiv daune morale – o compensare bănească pentru suferința fizică și psihologică suportată, pentru sperietură, durere, coșmaruri. Procesul durează undeva la 3-7 ani, din păcate. Ar fi nevoie de un interes mai mare al polițiștilor criminaliști și magistraților care lucrează în aceste cauze, însă din păcate accidentele de muncă, de circulație sau de tipul exploziilor nu sunt o prioritate în sistemul juridic.

După drama de la Colectiv, politicienii au spus că asemenea dezastre cauzate de indolență și nepăsare nu se vor mai repeta. Dar iată că ele se repetă. Cine este de vină? Politicienii, că nu se țin de promisiuni, sau românii, că tot pe ei îi votează?

Tragedia de la Colectiv nu s-a întâmplat din cauza politicienilor, cel puțin nu în primă fază. Dar dezastrul de la fosta fabrică „Pionierul” din București a fost amplificat de proasta gestionare a situației excepționale ivite, de la trierea suferinzilor, până la tratarea lor în spitale și modul de transportare a unor victime peste hotare. Vă aduc aminte că șefii de la ISU și cei de la Guvern spuneau că avem de toate și că intervențiile au fost prompte – a fost o minciună pentru a-și ascunde propria incompetență, lipsa procedurilor, lipsa paturilor pentru marii arși. Tot așa și acum: veți vedea la televizor cum apar unii cu funcții înalte să spună că intervenția a avut loc la timp, că s-au luat măsuri pentru cazarea sinistraților, că toată lumea și-a făcut datoria. Din păcate, tratăm efectele, nu cauzele. Cauzele sunt conductele fisurate, instalațiile defecte, oameni incompetenți pe care nu îi verifică nimeni – astea se acoperă de ani, în toate domeniile: toți spun că și-au făcut datoria, dar tragediile se repetă. Nu, oamenii simpli nu au nicio vină, căci boala asta a iresponsabilității e genetică în România și prezentă cu cât urci mai mult pe scara ierarhică.

Explozia din Rahova a scos la iveală cunoscutul lanț de complicități – firme „agreate” de marile companii, care fac ce vor în teren, provocând uneori, iată, tragedii. Cum am putea scăpa de acest „lanț al slăbiciunilor”?

Prin controale ale ANRE pe linie administrativă și prin dosare făcute de Parchet pentru corupție și abuzuri. Și atrag atenția că este abuz în serviciu inclusiv când un angajat al firmei nu își îndeplinește atribuțiile, punând în pericol oameni și bunuri. E mult de lucru, așa că se preferă să nu intervină nimeni pentru a preveni tragediile. Noi așteptăm să sară un bloc în aer ca să atragem atenția că nu sunt respectate norme și nu sunt îndeplinite atribuții. E halucinant!