Inundațiile care paralizează orașele vor deveni obișnuință. „Orașele-burete” cu acoperișuri verzi pot fi soluția – Interviu 

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Una dintre soluții, în opinia specialistului, este ca tot mai multe dintre clădirile din orașe să devină „orașe-burete” care rețin apa și o eliberează treptat.

Ungaria are un nou președinte, partidul lui Viktor Orban acuză ”tiranie”

Cum să-ți ajuți câinele să treacă în siguranță peste valul de căldură. Gestul simplu care poate face diferența

El consideră că localitățile vor trebui să aibă mai multe parcuri, grădini de ploaie, dar mai ales să pună pe clădiri acoperișuri verzi, adică unele cu straturi de pâmânt, sisteme de drenaj și vegetație. Acestea sunt veritabile grădini urbane puse deasupra clădirilor.

O rețea de acoperișuri verzi reduce șansele de inundații, scade temperatura și reduce efectul „insulelor de căldură”, scade costurile pentru clădiri și produce un mediu mai respirabil.

Zoltan Kolcsar indică orașe precum Copenhaga, Hamburg sau Toronto care beneficiază de avantajele acoperișurilor verzi și ale celorlalte elemente de „oraș-burete” și consideră că România ar trebui să fie introduse pe proiectele mari, clădirile noi și clădirile publice.

„Nu putem recupera ușor tot spațiul verde pierdut la sol, dar putem folosi mai inteligent spațiul de sus. Un acoperiș verde pe o școală, pe un spital sau pe o clădire publică nu este doar o investiție de imagine. Este o investiție în confort termic, retenție de apă, biodiversitate și sănătate urbană”, spune președintele Converde.

El indică orașul Constanța ca model fiindcă a introdus reguli prin care, pentru anumite construcții, o parte din suprafața minimă de spații verzi poate fi asigurată și prin spații plantate pe terase sau fațade.

De ce vedem tot mai des inundații urbane după ploi scurte, dar foarte intense? Ce s-a schimbat în orașe și în climă?

Vedem aceste inundații pentru că orașele noastre au devenit prea impermeabile. Am acoperit solul cu beton, asfalt, parcări, clădiri și trotuare, iar apa nu mai are unde să intre. Într-un oraș sănătos, o parte importantă din ploaie este reținută de sol, vegetație, arbori, grădini, parcuri și acoperișuri verzi. Într-un oraș mineral, apa se scurge imediat spre stradă și apoi spre canalizare.

În același timp, schimbările climatice aduc ploi mai violente și mai concentrate: cantități mari de apă într-un timp foarte scurt. Canalizarea nu a fost gândită pentru asemenea vârfuri. De aceea, nu mai putem gândi orașul doar prin țevi, rigole și intervenții de urgență.

Orașele noastre nu se inundă doar pentru că plouă mult, ci pentru că apa nu mai are unde să se ducă sau unde să fie reținută. Dacă nu schimbăm felul în care construim, ne îndreptăm spre episoade tot mai frecvente de blocaje, străzi inundate, subsoluri afectate, trafic paralizat și pagube tot mai mari.

Avem nevoie de infrastructură verde care să țină apa pe loc, să o întârzie și să reducă presiunea pe rețeaua de canalizare. Acoperișurile verzi sunt una dintre aceste soluții.

Cum gestionează alte orașe inundațiile și pericolele schimbărilor climatice? Ce putem învăța de la ele?

Orașele care au înțeles problema nu mai tratează ploaia ca pe un dușman care trebuie evacuat cât mai repede. O tratează ca pe o resursă care trebuie reținută, filtrată și folosită. Asta înseamnă parcuri care pot prelua temporar apa, suprafețe permeabile, grădini de ploaie, bazine de retenție, arbori, fațade verzi și acoperișuri verzi.

Copenhaga, Rotterdam, Hamburg, Toronto sau alte orașe care au trecut prin episoade grele de inundații au înțeles că nu este suficient să mărești canalizarea. Orașele inteligente nu se mai luptă cu apa doar prin canalizare. O opresc acolo unde cade.

Aceasta este ideea de bază a orașului-burete: în loc să trimiți toată apa instantaneu în stradă și apoi în canalizare, creezi cât mai multe locuri în care apa poate fi absorbită, reținută și eliberată treptat.

România trebuie să învețe rapid această lecție. Nu vorbim despre un moft verde, ci despre adaptare la o realitate climatică nouă. Vom avea ploi mai intense, veri mai fierbinți, perioade mai lungi de secetă și episoade meteo extreme. Orașele care nu se adaptează vor deveni tot mai greu de locuit.

Ce înseamnă, pe înțelesul tuturor, un „oraș-burete” și de ce Bucureștiul ar avea nevoie de această logică?

Un oraș-burete este un oraș care nu lasă apa de ploaie să fugă imediat pe străzi. O absoarbe, o reține, o filtrează și o eliberează treptat. Asta se poate face prin parcuri, arbori, grădini de ploaie, spații verzi permeabile, rezervoare de apă pluvială, fațade verzi și acoperișuri verzi.

Un oraș-burete nu înseamnă să transformi orașul în pădure, ci să faci ca fiecare suprafață posibilă să ajute: solul, strada, curtea, terasa, fațada, acoperișul.

Bucureștiul are nevoie de această logică pentru că este un oraș dens, cu foarte multe suprafețe betonate și asfaltate. În multe cartiere, solul natural aproape a dispărut. Când vine o ploaie puternică, apa nu se mai infiltrează, ci se adună pe străzi.

În plus, Bucureștiul are și o problemă tot mai mare cu insula de căldură urbană. Betonul, asfaltul și acoperișurile clasice absorb căldura ziua și o eliberează noaptea. De aceea, în oraș temperatura resimțită poate fi mult mai mare decât în zonele din jur. Pe măsură ce valurile de căldură devin mai dese și mai intense, această problemă va afecta sănătatea oamenilor, consumul de energie, confortul locuirii și calitatea vieții.

Acoperișurile verzi ajută simultan la două mari probleme: apa în exces în timpul ploilor extreme și căldura excesivă în timpul verilor tot mai dure.

Cum ajută concret acoperișurile verzi la reducerea riscului de inundații? Câtă apă pot reține și ce se întâmplă cu ea?

Un acoperiș clasic trimite aproape toată apa direct în burlane și apoi în canalizare. Un acoperiș verde funcționează diferit: substratul, straturile de drenaj și vegetația preiau o parte din apă, o păstrează temporar, o folosesc prin plante și o eliberează treptat.

Chiar și atunci când nu reține toată apa, acoperișul verde reduce vârful de scurgere, adică exact momentul în care canalizarea este cel mai solicitată. Aici este cheia: nu trebuie să ne imaginăm că un acoperiș verde oprește singur o inundație, ci că sute sau mii de acoperișuri verzi, puse împreună, reduc presiunea asupra orașului.

Un singur acoperiș verde nu salvează orașul. O rețea de acoperișuri verzi poate reduce serios presiunea pe canalizare.

În funcție de sistem, de grosimea substratului, de tipul de vegetație și de intensitatea ploii, capacitatea de retenție diferă dar poate să ajungă și la 100-300 l/ m2 în cazul unei stratificații groase de 10-40 cm. Dar principiul este același: apa nu mai ajunge toată, imediat, în stradă. O parte rămâne pe acoperiș, o parte se evaporă, o parte este folosită de plante, iar restul se scurge mai lent.

În orașele afectate de ploi extreme, acest decalaj poate conta enorm.

Unde ar trebui aplicate prioritar acoperișurile verzi în București: pe blocuri, clădiri publice, centre comerciale, parcări, școli, spitale?

Aș începe cu clădirile mari și cu cele publice: școli, spitale, sedii administrative, parcări acoperite, centre comerciale, hale, clădiri de birouri și ansambluri rezidențiale noi. Acolo există suprafețe mari, de multe ori plate, care astăzi se încing vara și trimit apa direct în canalizare.

Bucureștiul are mii de hectare de acoperișuri. O parte din ele pot deveni infrastructură verde, nu doar suprafețe moarte.

Prioritatea ar trebui să fie zonele dense, cu puțin spațiu verde la sol și cu probleme repetate la ploi torențiale. În cartierele deja foarte construite, unde nu mai ai loc să faci parcuri mari, acoperișurile sunt una dintre ultimele rezerve urbane.

Nu putem recupera ușor tot spațiul verde pierdut la sol, dar putem folosi mai inteligent spațiul de sus. Un acoperiș verde pe o școală, pe un spital sau pe o clădire publică nu este doar o investiție de imagine. Este o investiție în confort termic, retenție de apă, biodiversitate și sănătate urbană.

Ce ar trebui să facă autoritățile ca acoperișurile verzi să nu mai fie excepții, ci parte normală din dezvoltarea orașului?

În primul rând, acoperișurile verzi trebuie introduse în regulile de urbanism, nu doar recomandate frumos în strategii. Dacă vrem rezultate reale, trebuie să existe cerințe clare pentru clădiri noi, clădiri publice și proiecte mari.

Acoperișurile verzi nu trebuie să mai fie o alegere exotică. Trebuie să devină o regulă normală a orașului care se adaptează la climă.

Există deja un precedent interesant în România: Constanța a introdus reguli prin care, pentru anumite construcții, o parte din suprafața minimă de spații verzi poate fi asigurată și prin spații plantate pe terase sau fațade. Este un pas important, pentru că recunoaște un lucru esențial: într-un oraș dens, spațiul verde nu mai trebuie gândit doar la sol. El poate exista și pe clădiri.

Această logică ar trebui extinsă și rafinată în marile orașe, inclusiv în București. Putem avea obligații pentru clădirile noi mari, stimulente pentru proprietari, proiecte-pilot pe clădiri publice, cerințe în planurile urbanistice și programe locale de sprijin.

Sigur, trebuie făcute corect. Un acoperiș verde nu înseamnă să pui pământ și plante la întâmplare pe o terasă. Este nevoie de calcul structural, hidroizolație corectă, drenaj, substrat potrivit, vegetație adaptată și întreținere. Tocmai de aceea avem nevoie de standarde, specialiști și reguli clare.

Dacă nu facem aceste schimbări, vom plăti tot mai mult: prin inundații, prin căldură extremă, prin consum mai mare de energie, prin disconfort și prin pierderea calității vieții urbane. Dacă le facem, putem transforma acoperișurile din suprafețe moarte în infrastructură verde reală pentru oraș.