Iohannis afirma ca Dancila a dorit sa impuna un anti-occidental la varful Guvernului: „Nu pot accepta”

politica

Klaus Iohannis a sugerat, miercuri, intr-o declaratie de presa ca deputatul PSD, Iulian Iancu, propus de Viorica Dancila ca vicepremier pe teme economice este anti-occidental. Propunerea a fost refuzata.

„Resping propunerea pentru functia de vicepremier pentru teme economice. De asemenea, exista decizii asumate, in numele statului roman, in baza parteneriatului strategic cu statele occidentale, pe care nu vreau sa le periclitez cu numiri precum cea vehiculata de PSD. Romania are un drum european, un drum prin care isi consolideaza statul de drept si valorile democratice, si nu pot accepta propuneri contrare acestei directii”, a declarat Iohannis, miercuri.

Iohannis a anuntat ca nu accepta nicio propunere de remaniere a Guvernului.

„In primul rand, nu accept nicio propunere de remaniere din partea acestui Guvern, nu doar pentru ca acest Guvern si-a schimbat componenta politica, ci pentru ca propunerile sunt pur si simplu inacceptabile. Resping in integralitate remanierea propusa de premier”, a spus seful statului, la Palatul Cotroceni.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: