Iohannis are inca un as in maneca, chiar daca PSD anunta ca merge inainte cu „revolutia fiscala”. Anunt sec al presedintelui

news

Presedintele Klaus Iohannis a avut noi critici dure, luni seara, fata de modificarile fiscal-bugetare anuntate de PSD. „Aceste modificari sunt carpeli”, a subliniat Iohannis.

”Mi-am aratat intregul scepticism fata de modificarile din legislatia fiscala. Am numit acest comportament al PSd o topaiala. Tot ce am vazut la televizor arata ci evaluarea mea e destul de exacta. As fi preferat sa vad simulari facute de adevarati specialisti. Nu am vazut asa ceva, amvazut inschimb intalniri ale acelorasi politicieni care au venit aceleasi idei. Nu am mai discutat cu premierul, dar am vazut ca, in afara de initiatori, toata lumea e impotriva. S-ar impune o amanare semnificativa, un studiu fundamentat, apoi lucrurile se pot discuta in liniste. E inoportun sa se stabileasca data de 1 ianuarie 2018. Aceasta bulversare a fost provocata de coalitie, ei trebuie sa rezolve, nu e nevoie de consultarea presedintelui.

Aceste modificari sunt carpeli. Legea salarizarii nu a fost gandita foarte profund, iar pentru a o aplica e nevoie de astfel de carpeli. Eu am promulgat legea salarizarii, dar nu mi le insusesc. Ar fi bine ca eu sa pot sa opresc astfel de legi”, a declarat Klaus Iohannis.

Intrebat cum ca reactiona daca modificarile vor fi adoptate prin ordonanta de urgenta, Iohannis a sugerat ca lucrurile s-ar putea schimba: „Vom vedea ce se va intampla in guvern”.

Proiectul de Ordonanta privind modificarea Codului fiscal va fi discutat in sedinta de Guvern de miercuri, inclusiv cu transferul contributiilor de la angajator la angajat, a declarat luni, la Parlament, ministrul Finantelor Publice, Ionut Misa.

„Am avut o discutie cu premierul. Premierul a purtat o discutie la partid si miercuri va avea loc sedinta de Guvern asa cum a fost anuntata si care va include si Ordonanta ce a fost citita in prima lectura, exact cum este, cu transferul contributiilor”, a explicat Misa, precizand ca a discutat cu premierul in aceasta dupa-amiaza.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: