Iohannis i-a domolit considerabil pe guvernanti in privinta mutarii ambasadei la Ierusalim. Anuntul lui Melescanu, cand se va anunta decizia finala

politica

Ministrul de Externe, Teodor Melescanu, a declarat duminica, la Palatul Parlamentului, ca in maximum o luna va fi finalizata analiza privind oportunitatea relocarii ambasadei Romaniei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, admitand ca, din punct de vedere al securitatii, exista unele riscuri.

”Intr-un orizont de timp rezonabil (vom avea concluziile – n.r.). Va fi in maximum o luna de zile”, a declarat ministrul de Externe, citat de Mediafax.

”Este o chestiune (analiza – n.r.) extrem de simpla. Pe fiecare tema vedem care sunt avantajele si dezavantajele mutarii ambasadei. Astea sunt domeniile juridic – care sunt problemele juridice pro si contra, argumente, probleme de securitate, probleme politice, probleme economice si sociale. Le luam pe fiecare. Practic, pe partea securitara am incheiat prin consultarile pe care le-am avut cu alte organisme, iar acum ne concentram pe celelalte chestiuni”, a adaugat Melescanu.

El a mai spus ca, din punct de vedere al securitatii, nu se poate antepronunta.

”Decizia nu trebuie sa fie luata doar pe un element sau pe altul. Ea trebuie sa se refere la ansamblul avantajelor si dezavantajelor. Evident ca exista riscuri din punct de vedere al securitatii, dar este un punct de vedere. Trebuie sa vedem in ce masura ele sunt reale sau sunt doar la nivelul nostru de perceptie”, a mai spus ministrul de Externe.

El a mai spus ca, dupa finalizarea analizei, cei trei actori implicati in politica externa a Romaniei, Parlamentul, Guvernul si Presedintia, trebuie sa colaboreze institutional.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: