Iohannis, foarte bine dispus la intalnirea cu Patriarhul Daniel. Presedintele a glumit cu jurnalistii

news

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Roma, si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, au fost primiti sambata de presedintele Klaus Iohannis.

Foarte bine dispus, seful statului a glumit cu jurnalistii in timp ce astepta ca cele doua inalte capete bisericesti sa intre in holul de primire, informeaza Realitatea TV.

„Prefericirea voastra, este o mare placere sa ma vizitati astazi impreuna cu Sanctitatea Sa”, a afirmat cu acest prilej presedintele Klaus Iohannis.

„Si pentru noi este o onoare”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel.

Intrevederea a avut loc la Palatul Cotroceni.

Patriarhul ecumenic al Patriarhiei de Constantinopol, Bartolomeu a sosit vineri la Bucuresti, insotit de o delegatie a Patriarhiei Ecumenice, pentru a participa la evenimentele legate de Sfintirea Catedralei Nationale.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis vineri o scrisoare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane Daniel in care arata ca, din motive care tin de agenda europeana, nu va lua parte la ceremonia de sfintire a Catedralei Mantuirii Neamului care va avea loc duminica.

„Preafericirea Voastra, va multumesc pentru calda invitatie de a participa la ceremonia de sfintire a Catedralei Mantuirii Neamului. Din pacate, din motive care tin de agenda europeana, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminica, 25 noiembrie 2018”, arata seful statului in scrisoare.

Presedintele Iohannis subliniaza ca sfintirea Catedralei Mantuirii Neamului reprezinta, pentru credinciosii ortodocsi din tara si din diaspora, o sarbatoare cu o incarcatura istorica si simbolica aparte.

„Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, impreuna cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arata legatura profunda care ne uneste in spiritul credintei si al valorilor crestine pe care Biserica le cultiva in societate”, spune seful statului in scrisoare.

Seful statului va participa duminica la reuniunea extraordinara a Consiliului European de la Bruxelles.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: