Iohannis, intalnire cu ministrul de Externe al Germaniei la Cotroceni. Anterior, acesta a vorbit despre justitia din Romania

news

Presedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni pe ministrul german al afacerilor externe, Heiko Maas, ocazie cu care a salutat decizia Germaniei de a se implica in Initiativa celor Trei Mari si de a participa la Summitul de la Bucuresti, din 17 si 18 septembrie, in calitate de stat partener, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.

„Presedintele Romaniei a apreciat ca atat Germania, cat si Initiativa in sine au de castigat din aceasta colaborare”, arata Administratia Prezidentiala, punctand ca implicarea Germaniei va consolida capacitatea Initiativei de a-si atinge obiectivul de impulsionare a cresterii interconectarii si dezvoltarii economice in regiune, in beneficiul intregii Uniuni Europene, precum si al companiilor germane interesate sa isi extinda operatiunile in Europa Centrala si de Est.

Presedintele Iohannis a salutat si cooperarea foarte buna cu Germania in domeniul afacerilor europene si disponibilitatea acestui stat de a sprijini indeplinirea obiectivului general de avansare a agendei europene pe perioada Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene. In context, seful statului a apreciat ca Summitul de la Sibiu din mai 2019 va fi o ocazie buna de a evalua propunerile, ideile si asteptarile statelor membre si ale cetatenilor cu privire la viitorul Uniunii.

De asemenea, seful statului a evidentiat nivelul foarte bun al relatiei bilaterale, subliniind ca aceasta este una speciala, cu caracter strategic si extrem de importanta pentru tara noastra.

Presedintele Iohannis a punctat si „natura echilibrata” a comertului dintre cele doua tari si faptul ca Germania este cel mai important partener comercial al Romaniei si al treilea investitor in economia romaneasca.

Potrivit sursei citate, seful statului a mentionat faptul ca buna cooperare economica dintre cele doua tari este sprijinita si de minoritatea germana din Romania, precum si de comunitatea romaneasca tot mai numeroasa de pe teritoriul Germaniei, ambele constituind o „veritabila punte” intre cele doua tari.

La randul sau, ministrul de externe german a salutat calitatea parteneriatului romano-german si a exprimat sustinerea pentru politica proeuropeana, deschisa, a presedintelui Iohannis. Totodata, ministrul Heiko Maas a subliniat disponibilitatea deplina a Germaniei de a sprijini Presedintia romana a Consiliului UE din primul semestru al anului viitor. Ministrul german a reiterat interesul tarii sale de a se implica in sustinerea Initiativei celor Trei Mari, precum si de a participa la Summitul de la Bucuresti al Initiativei, gazduit de presedintele Klaus Iohannis.

Anterior intalnirii cu Iohannis, Maas a vorbit, luni, in cadrul Reuniunii Anuale a Diplomatiei Romane despre necesitatea unui „compromis” in Romania in ce priveste reforma justitiei.

Heiko Maas s-a declarat ingrijorat ca disputele privind soarta justitiei au degenrat in violente, facand astfel referire la represiunea din Piata Victoriei, si a mentionat ca trebuie identificata o „linie de compromis”.

„Doresc sa fiu deschis ca partener si prieten. Suntem ingrijorati de faptul ca tocmai o confruntare despre valori duce de un an si jumatate in Romania la o polarizare a politicului si a societatii. Nu discutia este cea care ne ingrijoreaza, pentru ca discutiile sunt indispensabile in democratii, ci mai degraba duritatea disputei care a culminat chiar in confruntari violente. Sunt ferm convins ca, referitor la reforma justitiei in Romania, poate fi si a identifica o linie de compromis care ne poate uni si coagula. In consolidarea statului de drept, doresc sa va ofer orice sprijin din partea Guvernului Federal. Vor fi luati in calcul si experti recunoscuti la nivel international, si acestia, precum Comisia de la Venetia, pot fi luati in calcul ca intermediari onesti”, a declarat ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, citat de Mediafax.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: