Iohannis, mesaj de la DNA pentru PNL-isti si PSD-isti: „Reforma legilor justitiei trebuie sa fie finalizata in acord cu recomandarile organismelor europene”

politica

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, in cadrul evenimentului „20 de ani de lupta impotriva coruptiei”, organizat de Directia Nationala Anticoruptie, a declarat ca „reforma legilor justitiei trebuie sa fie finalizata in acord cu recomandarile organismelor europene”. „Lupta impotriva coruptiei a fost si ramane un obiectiv al mandatelor mele de Presedinte al Romaniei”, a subliniat Iohannis.

„In urma cu doua decenii, ferm angajata pe drumul european, tara noastra a decis infiintarea unei structuri specializate in combaterea faptelor de coruptie, in special a coruptiei la nivel inalt.

Pentru un stat aflat in plina tranzitie, acest demers a fost unul de importanta capitala din perspectiva reformelor structurale care au avut loc la nivelul administratiei centrale si locale.

In Uniunea Europeana, eforturile de control si de combatere a coruptiei au reprezentat si reprezinta, in realitate, moduri de constructie a statelor moderne si de consolidare a democratiilor, bazate pe valorile statului de drept, in care legea protejeaza binele comun, cetatenii si drepturile acestora. In urma cu doua decenii, perceptia publica in tara noastra era ca societatea romaneasca se confrunta cu fenomenul coruptiei la toate nivelurile sale si ca nu existau mijloace eficiente pentru a lupta cu acest flagel.

Daca obiceiurile bune au nevoie de legi ca sa dainuie, si legile, pentru a fi respectate, au nevoie de asumarea unor principii morale la un nivel profund al societatii.

Infiintarea Parchetului National Anticoruptie, ca o structura puternica in ofensiva impotriva coruptiei, a reprezentat un prim semnal al asumarii luptei impotriva coruptiei de catre Romania la cel mai inalt nivel si pe termen lung. In toti acesti ani, tara noastra s-a schimbat radical, prin dezvoltarea capacitatii sale institutionale, prin cresterea nivelului de transparenta si integritate in sectorul public si prin transformarea economica si democratica pe care a cunoscut-o. S-au schimbat si mentalitatile, iar societatea romaneasca nu mai tolereaza lipsa de corectitudine in viata publica.

Cu inceputuri inerent timide si marcate de clarificari ale statutului, dificultati organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa vointei politice de a asigura functionarea acestei institutii, Directia Nationala Anticoruptie a facut progrese mari, ajungand un model la nivel european, furnizor de expertiza si bune practici in lupta impotriva coruptiei.

Parcursul DNA nu a fost, insa, lipsit de obstacole, regrese sau chiar esecuri punctuale. Ele trebuie sa fie evaluate onest, obiectiv, pentru ca numai asa se poate invata din lectiile trecutului, pastrand mereu in minte obiectivul unei constante imbunatatiri a activitatii, in slujba societatii si a binelui comun.

O societate in care coruptia este combatuta riguros, care are mecanisme de control si echilibru, in care responsabilitatea decidentilor fata de cetateni este una reala sau in care sentimentul ca nimeni nu e mai presus de lege este unul generalizat reprezinta o societate puternica si stabila.

Lupta impotriva coruptiei este sinonima cu lupta pentru societatea mai buna pe care ne-o dorim. Ea nu trebuie sa fie apanajul exclusiv al unei institutii, ci un angajament comun al tuturor factorilor decizionali.

In acest efort comun, actiunea institutiei dumneavoastra este una cruciala pentru modernizarea statului si pentru prevenirea si inlaturarea conduitelor care risca sa ii incetineasca sau chiar sa ii blocheze dezvoltarea.

Prin rezultatele sale, prin efortul sustinut al procurorilor si al intregului personal din cadrul DNA, institutia a ajuns un reper in regiune si in Europa. Rapoartele Mecanismului de Cooperare si Verificare au evidentiat de fiecare data progresul gradual realizat in domeniu, dar si neajunsurile sau obiectivele a caror indeplinire stagna.

Sunt convins ca fara contributia decisiva a Directiei Nationale Anticoruptie in combaterea coruptiei la nivel inalt si a coruptiei sistemice, societatea romaneasca ar fi aratat cu totul altfel astazi. Romania este acum un pol de stabilitate in regiune si un partener strategic pentru partenerii nostri din cadrul NATO si din Uniunea Europeana.

Cu fiecare pas realizat in combaterea coruptiei la toate nivelurile, suntem mai aproape de incheierea MCV, de aderarea la spatiul Schengen si la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.

O societate in care coruptia este sanctionata le da cetatenilor incredere in stat si le transmite investitorilor si partenerilor externi ca exista predictibilitate si stabilitate.

In ultimii ani, provocarile nu au fost deloc putine, dimpotriva. Pandemia de COVID-19 a scos in evidenta noi riscuri in lupta anticoruptie, legate de achizitiile publice, de alocarea si gestionarea fondurilor necesare depasirii crizei sanitare, de integritatea in sistemul medical.

Restrangerea competentelor DNA prin preluarea unor atributii de catre Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie, legislatia lipsita de predictibilitate, absenta unui dialog real in interiorul sistemului judiciar sau decizii ale instantei constitutionale cu impact asupra dosarelor instrumentate sunt doar cateva aspecte care au influentat activitatea si rezultatele institutiei.

Pentru ca munca dumneavoastra sa aiba ecoul asteptat de societate, este nevoie de o legislatie clara, coerenta, care sa garanteze independenta justitiei si sa creeze mecanismele necesare pentru buna functionare a parchetelor. Mai mult, reforma legilor justitiei trebuie sa fie finalizata in acord cu recomandarile organismelor europene.

Coincidenta face ca acest moment aniversar al DNA sa aiba loc in perioada in care Parlamentul dezbate proiectele legilor justitiei, propuse de Guvern in luna august, dupa un proces complex de elaborare a acestora, bazat pe consultari publice, cu sistemul judiciar si cu Comisia Europeana.

Rezultatul dezbaterilor parlamentare trebuie sa raspunda dezideratelor pe care le-am mentionat. Totodata, este nevoie de resurse umane suficiente, calificate si de alocari bugetare care sa permita desfasurarea activitatii in conditii optime, acestea constituind inclusiv obiective asumate de Romania prin Planul National de Redresare si Rezilienta.

Lupta impotriva coruptiei a fost si ramane un obiectiv al mandatelor mele de Presedinte al Romaniei. In aceasta perioada complicata, avem nevoie mai mult ca oricand de un stat functional, in care autoritatile colaboreaza in spiritul loialitatii constitutionale, de politicieni si functionari publici onesti, de o cultura solida a integritatii, inclusiv in mediul privat, si de promovarea valorilor europene”, a spus Iohannis.

Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Crin Bologa, a afirmat, marti, ca, la infiintarea acestei institutii, Romania „era captiva unor retele care fraudau resursele publice”, dar acum DNA este puternica si „nu va face pasi inapoi in lupta anticoruptie”

„Infiintarea Parchetului National Anticoruptie in anul 2002, transformat apoi in Departamentul National Anticoruptie si in anul 2005 in Directia Nationala Anticoruptie, a fost o necesitate a istoriei societatii romanesti post-decembrista. Cetatenii Romaniei erau dezamagiti, pentru ca tara era captiva unor retele care fraudau resursele publice si, de asemenea, puneau in pericol intrarea tarii in UE. Lupta anticoruptie era o conditie esentiala pentru incheierea procesului de aderare si este un factor determinant pentru mentinerea parcursului nostru european si dezvoltarea societatii romanesti”, a declarat Crin Bologa la aniversarea a 20 de ani de la infiintarea Directiei Nationale Anticoruptie.

El a adaugat ca rezultatele institutiei pe care o conduce au fost importante pentru aderarea tarii noastre al Uniunea Europeana, Romania avand acces la fonduri de miliarde de euro.

„De a lungul existentei sale, Directia Nationala Anticoruptie a avut atat momente mai bune, cat si momente mai grele, dar in permanenta a fost eficienta, devenind un model de organizare si functionare pentru alte structuri anticoruptie din diverse state ale lumii. Obstacolele intalnite nu ne-au doborat, ci ne-au facut mai puternici. Si, ca urmare a activitatii noastre, Romania a avut acces la fonduri europene de ordinul miliardelor de euro, iar pentru bugetul public au fost salvate resurse financiare de aceleasi proportii. (…) Activitatea noastra este o dovada a patriotismului nostru. Asiguram cetatenii Romaniei ca DNA este puternica si nu va face pasi inapoi in lupta anticoruptie.”, a spus procurorul sef al DNA.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: