Iohannis, mesaj pentru noii judecatori si procurori. Le aduce aminte de cat rau a produs PSD in Justitie: „Formarea voastra s-a suprapus cu una dintre cele mai nefaste epoci pentru justitia din Romania”

politica

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de numire in functie a noilor judecatori si procurori absolventi ai Institutului National al Magistraturii, context in care a transmis un mesaj in care afirma ca acestia devin veritabile repere pentru societate, cu un rol esential pentru consolidarea statului de drept.

Administratia Prezidentiala arata intr-un comunicat ca evenimentul de primire a celor 188 de magistrati nu a putut fi organizat la Palatul Cotroceni avand in vedere actuala situatie epidemiologica.

„Va felicit pentru ca ati ajuns in punctul in care vi se deschid orizonturile carierelor pe care le-ati ales! Sunteti de astazi aparatorii drepturilor si libertatilor cetatenilor. Este rodul unui efort sustinut, al miilor de ore de munca, de studiu temeinic si al hotararii voastre de a va pune energia, pasiunea si cunostintele in slujba dreptatii. Templul justitiei se cladeste atat pe constiinte curate si drepte, cat si pe caractere puternice, iar romanii asteapta sa aveti o conduita morala ireprosabila. Incepand de astazi, deveniti veritabile repere pentru societate, cu un rol esential pentru consolidarea statului de drept in Romania. Judecatorii si procurorii sunt gardienii valorilor pe care un sistem de drept este cladit, actionand cu impartialitate si profesionalism. O justitie independenta reprezinta un element de referinta pentru statul de drept si, mai mult decat atat, este oglinda in care se reflecta, in cele din urma, gradul de civilizatie la care a ajuns o societate”, spune seful statului in mesaj.

El subliniaza ca „justitia este mai presus de interesul politic vremelnic, iar romanii au dovedit ca isi doresc o societate cu un sistem juridic modern si european”.

„Generatia dumneavoastra a resimtit pe deplin ce inseamna imprevizibilitatea legislativa sau lipsa de stabilitate a unor repere clare, care sa va calauzeasca in activitatea pe care astazi o incepeti, iar perioada dumneavoastra de formare s-a suprapus cu una dintre cele mai nefaste epoci pentru justitia din Romania. Reactia ferma a societatii, a partidelor democratice si folosirea tuturor parghiilor constitutionale pe care, ca presedinte al Romaniei, le-am avut la dispozitie au facut ca acel asalt generalizat la adresa justitiei si a statului de drept sa fie stopat”, arata Iohannis.

Seful statului precizeaza ca Guvernul a prezentat, recent, a prezentat „primele rezultate ale unui efort de reconstructie” si a lansat o invitatie la dialog reprezentantilor sistemului judiciar, Consiliului Superior al Magistraturii si asociatiilor profesionale.

„Va indemn sa fiti mereu preocupati de aceste teme si sa fiti parte a acestui dialog. Comunicarea si independenta sistemului judiciar fata de celelalte autoritati ale statului, dar si modul in care profesionistii din sistemul de justitie coopereaza sunt la fel de importante pentru bunul mers al justitiei, pentru ca deciziile legislative va privesc in mod direct si va afecteaza activitatea. O democratie autentica se consolideaza in timp, iar dumneavoastra veti fi in prima linie a acestui efort. Integritatea, profesionalismul si justetea fiecarei decizii pe care o veti lua, a fiecarei interactiuni cu justitiabilii construiesc, la nivel statal, imaginea justitiei din Romania. Va doresc sa va pastrati energia si idealurile care v-au facut sa alegeti aceasta profesie si va urez mult succes in activitate!”, conchide Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de numire in functie a 122 de judecatori si a 66 de procurori, candidati admisi la concursul de admitere in magistratura organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului National al Magistraturii, in perioada decembrie 2019 – septembrie 2020.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: