Iohannis, mesaj taios pentru PSD si AUR: „PNRR apartine Romaniei. Abordarile politicianiste sau criticile in nota electorala nu fac altceva decat sa subrezeasca sansele sale de reusita”

politica

Construirea Romaniei post-pandemice nu inseamna revenirea la starea de dinainte, ci un progres semnificativ spre o noua etapa, iar acest obiectiv poate fi realizat prin Planul National de Redresare si Rezilienta, a declarat, vineri, presedintele Klaus Iohannis.

El a amintit ca pandemia a insemnat o criza sanitara fara precedent, dar si o economie masiv afectata.

„Am depasit impreuna o perioada dificila, care ne-a demonstrat o data in plus cat de profunde sunt hibele unui stat lipsit de reforme sanatoase si de finantari consistente in domenii esentiale. Astazi ne aflam intr-un moment in care stim ca prin vaccinare si imunizarea majoritatii cetatenilor putem stopa aceasta pandemie.

De acum inainte, asadar, avem un obiectiv foarte precis: construirea Romaniei post-pandemice. Asta nu inseamna nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o noua etapa”, a afirmat seful statului, in cadrul unei declaratii de presa sustinute la Palatul Cotroceni.

Iohannis a aratat ca Romania post-pandemica este tara in care se investeste masiv in infrastructura, se dezvolta reteaua de spitale si se creeaza centre medicale integrate in zonele rurale si urbane vulnerabile.

„Romania post-pandemica este tara cu scoli sigure si dotate modern, cu laboratoare functionale. Vom investi in retele de scoli verzi, eficiente energetic, precum si in dezvoltarea sistemelor de educatie timpurie si in invatamantul dual.

Romania post-pandemica este tara cu o administratia digitalizata, cu companii de stat reformate, cu un sector privat puternic si bine dezvoltat, cu noi oportunitati de afaceri.

O tara care protejeaza mediul, care aloca fonduri semnificative pentru reimpadurire si combaterea schimbarilor climatice. Pentru a atinge toate aceste obiective avem nevoie si de un plan coerent, si de bani. Din fericire le avem pe amandoua, sub forma PNRR”, a spus Iohannis.

„PNRR are doua linii majore de actiune: Investitii si Reforme. Unele nu pot functiona fara celelalte pe termen lung, pentru ca noi urmarim sa stimulam prosperitatea economica in mod durabil, prin locuri de munca bine platite pentru romani.

29,2 miliarde de euro prin PNRR si alte zeci de miliarde de euro sunt disponibile pentru tara noastra in cadrul financiar 2021 – 2027. Vorbim, asadar, de foarte multi bani aflati la dispozitia Romaniei, circa 80 de miliarde de euro.

Sumele, desi foarte importante, sunt relevante doar daca ele se materializeaza cu adevarat in proiecte de investitii si reforme. Fie ca vorbim de sanatate, de educatie, de infrastructura de transport, energie, agricultura sau de administratie publica, aceste fonduri pot produce schimbari fundamentale in viata romanilor, imbunatatiri reale ale nivelului de trai.

Se pot finanta astfel reforme de care Romania are nevoie acuta pentru a se dezvolta si moderniza. Este o sansa uriasa, pe care nu avem voie sa o irosim.

Planul National de Redresare si Rezilienta este un plan ambitios, pe care il sustin, dar bucuria finalizarii lui este doar o bucurie de etapa.

Am facut primul pas, unul important, dar adevarata provocare de acum incepe, pentru ca implementarea la timp a tuturor componentelor care alcatuiesc acest plan este absolut esentiala.

Vreau sa fim foarte bine pregatiti pentru etapa cea mai importanta, si anume punerea lui in aplicare si finalizarea reformelor propuse.

Impreuna, accesand toate aceste fonduri europene puse la dispozitia tarii noastre, putem construi proiectul unei generatii, care sa insemne schimbarea profunda a Romaniei. De reusita PNRR depinde intr-o mare masura cum va arata viitorul societatii noastre.

Din aceasta perspectiva, acest demers nu are culoare politica, chiar daca a fost elaborat cu mari eforturi si negociat intensiv la nivel european de actuala Coalitie de guvernare, o Coalitie care intelege foarte bine care sunt nevoile de dezvoltare ale tarii noastre si ce trebuie facut pentru a ne atinge obiectivele.

Acest plan apartine Romaniei, iar implementarea sa se va intinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern.

Abordarile politicianiste sau criticile in nota electorala nu fac altceva decat sa subrezeasca sansele sale de reusita.

Acum este momentul ca toate fortele politice responsabile sa iasa din logica ingusta de partid, sa dea dovada de solidaritate, de responsabilitate si sa sustina cu toate fortele acest efort national.

Fac un apel la guvernanti sa continue demersurile, inclusiv cele de comunicare, astfel incat la nivel central sa fie foarte clare procedurile pentru accesarea proiectelor si termenele pentru finalizarea reformelor.

Fac, totodata, un apel catre primari, catre autoritatile locale, ca imediat dupa aprobarea Planului de catre Comisia Europeana sa inceapa deja sa pregateasca si sa identifice acele proiecte care se incadreaza in conditiile cerute.

Este nevoie de mobilizarea tuturor institutiilor statului, intr-un efort administrativ la scara nationala fara precedent.

Totodata, mediului de afaceri ii revine un rol deosebit de important, in special companiilor care vor fi implicate in proiectele majore de investitii din domeniile cheie ale Planului, precum infrastructura de sanatate, infrastructura de transport sau cea de energie.

Efortul conjugat al statului si al mediului privat se va vedea in urmatoarea perioada nu numai in ceea ce priveste proiectele din PNRR, dar si in absorbtia fondurilor europene din programele operationale pe care tara noastra le va accesa.

Romania post-pandemica nu este doar un concept abstract. Este o oportunitate istorica de a lasa in urma ceva durabil si de a fi mai bine pregatiti sa depasim orice criza care poate aparea in viitor”, a mai subliniat Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: