Iohannis nu permite PSD-ului sa duca tara spre Rusia. Mesaj foarte puternic de la Bruxelles: „Romania este deplin dedicata unei cooperari stranse cu SUA”

news

Romania este „pe deplin dedicata” unei relatii transatlantice puternice si unei cooperari stranse intre UE si SUA si intre UE si NATO, a declarat, joi, presedintele Klaus Iohannis.

„O cooperare transatlantica puternica a fost dintotdeauna si va ramane o conditie esentiala a prosperitatii pentru economiile noastre si pentru cetatenii nostri. Parteneriatul transatlantic ramane relatia strategica esentiala pe arena globala. Impreuna, tarile noastre reprezinta de departe grupul de tari cu cea mai mare influenta din lume, ceea ce nu ar trebui sa reprezinte, insa, un motiv de delasare. Romania este pe deplin dedicata unei relatii transatlantice puternice, cooperarii stranse intre UE si SUA, precum si intre UE si NATO. Ca partener strategic al Statelor Unite, Romania considera ca mandatul sau la conducerea Consiliului UE reprezinta o oportunitate de a promova o agenda pozitiva de cooperare intre Uniunea Europeana si Statele Unite”, a sustinut seful statului la Conferinta anuala Transatlantica, organizata de AmCham EU la Bruxelles, scrie Agerpres.

Citeste si: PSD, pe fata cu Rusia. Mesaj delirant, pro-europenii sunt catalogati drept „tradatori”: „Primesc din Occident finantari obscure si misterioase”

El a subliniat ca relatia transatlantica este o „ancora” de stabilitate globala si „motorul” prosperitatii comune.

„O Europa puternica, unita si cu o economie de succes ramane o necesitate pentru Statele Unite. Securitatea si prosperitatea Europei nu pot fi separate de securitatea si prosperitatea Americii. Relatia economica dintre Statele Unite si Europa este cea mai cuprinzatoare si cea mai importanta din lume”, a declarat Iohannis.

Seful statului a precizat ca, anual, au loc schimburi comerciale de aproximativ un trilion de dolari in bunuri si servicii pe relatia transatlantica, fiind create in jur de 7 milioane de locuri de munca in SUA si 5 milioane in UE. El a adaugat ca peste 70% din investitiile straine directe din SUA provin din Europa.

„Europa este buna pentru afacerile americane si ne bucura sa constatam acest lucru. (…) Este adevarat ca UE exporta mai multe bunuri in SUA decat importa, dar situatia se compenseaza cand vine vorba de servicii. Fiecare parte beneficiaza de avantaje competitive, dar impreuna suntem mai puternici decat suma partilor”, a sustinut Klaus Iohannis.

El a precizat ca UE va trebui sa isi adapteze politica comerciala pentru a apara interesele strategice ale membrilor sai si pentru a reflecta noile realitati din economia globala, inclusiv pe fondul situatiilor care implica practici anticoncurentiale.

In context, seful statului a precizat ca Romania sprijina modernizarea Organizatiei Mondiale a Comertului.

„Este nevoie de mai multa transparenta si de stabilirea unor mecanisme care sa abordeze, in faze incipiente, tensiunile comerciale dintre parteneri”, a mentionat Iohannis.

El a aratat ca este nevoie si de o reinnoire a angajamentului SUA in Europa in domenii strategice precum energia, noile tehnologii si infrastructura critica si de o intarire a cooperarii in domeniul securitatii cibernetice si al infrastructurii digitale. Seful statului a mai spus ca trebuie luate masuri suplimentare pentru a sprijini antreprenoriatul si competitivitatea intreprinderilor mici si mijlocii si ca este nevoie de o intensificare a cooperarii strategice in domeniul energiei.

„SUA pot juca un rol esential in ceea ce priveste securitatea energetica a continentului nostru. Companiile americane au pornit o veritabila revolutie energetica in America, iar aceasta evolutie se poate dovedi esentiala pentru securitatea energetica a Europei din perspectiva optiunilor energetice ale regiunii. Incurajez companiile americane sa isi indrepte atentia serios si pe termen lung inspre omoloagele lor din Europa si catre oportunitatile de afaceri de pe aceasta coasta a Oceanului Atlantic”, a transmis presedintele Iohannis.

Potrivit sefului statului, lumea se confrunta cu provocari serioase precum schimbarile climatice, fenomenul migratiei, terorismul si populismul. El a completat ca domeniul securitatii si apararii devine „tot mai important”.

„Dificultati economice reale sunt resimtite de prea multi cetateni, de pe ambele maluri ale Atlanticului. Trebuie sa actionam impreuna si sa aratam ca exista un viitor pentru toti si ca nimeni nu va fi lasat in urma”, a afirmat presedintele.

In opinia sa, in continuare, lumea se va confrunta cu provocari si dificultati, dar acestea vor putea fi depasite cu „putina intelepciune si moderatie colectiva”.

„Stransa noastra alianta politica, economica si strategica este rezultatul intereselor noastre comune din istoria noastra recenta, dar ceea ce ne leaga cu adevarat este impartasirea acelorasi valori”, a evidentiat seful statului.

Presedintele Klaus Iohannis va participa joi si vineri la reuniunea Consiliului European. Joi, el va participa si la Summitul PPE si va avea o intrevedere cu presedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: