Iohannis sustine ca directorii de scoli vor fi alesi prin concursuri „organizate corect, transparent si profesionist”

13.09.2021, News
Iohannis sustine ca directorii de scoli vor fi alesi prin concursuri organizate corect transparent si profesionist

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, ca mentinerea scolilor deschise cu prezenta fizica, in contextul pandemiei de COVID-19, depinde de responsabilitatea fiecaruia, subliniind ca „respectarea normelor sanitare si vaccinarea sunt esentiale”.

„Si in acest an reinceperea anului scolar are loc, din pacate, tot sub spectrul pandemiei, tocmai de aceea mentinerea scolilor deschise cu prezenta fizica depinde de responsabilitatea fiecaruia dintre noi, respectarea normelor sanitare si vaccinarea fiind esentiale”, a spus seful statului, la ceremonia de deschidere a noului an scolar la Liceul Tehnologic „Carol I” din comuna Valea Doftanei.

El a multumit elevilor, cadrelor didactice si parintilor pentru eforturile semnificative facute in toata aceasta perioada dificila, generata de pandemia de COVID-19.

Presedintele Iohannis a precizat ca a ales ca participe la deschiderea noului an scolar la Liceul Tehnologic „Carol I”, pentru ca apreciaza eforturile acestei unitati de invatamant de a creste calitatea si relevanta procesului educational.

„Sunteti un exemplu care arata ca educatia poate fi de calitate, fara a intra in coliziune cu obiectivele care privesc egalitatea de sanse a elevilor, indiferent de mediul din care provin”, a spus Iohannis.

Seful statului si-a exprimat speranta ca modelul Liceului Tehnologic ‘Carol I’ si al altor scoli similare sa devina in anii urmatori un exemplu national si un imbold pentru comunitatile din intreaga tara.

El a subliniat importanta proiectului „Romania Educata”, aratand ca investitia in cariera didactica este un pilon important al acestuia.

„Nu este corect sa cerem cadrelor didactice sa se adapteze la o lume in continua schimbare fara a le ajuta sa se pregateasca in acest sens. Formarea initiala, intr-o lume aflata intr-o rapida schimbare, este insuficienta. Ma bucur sa observ ca, din fericire, in comunitatea dumneavoastra ideea de a invata pe parcursul intregii vieti a trecut de la stadiul de slogan la practica.

Salut faptul ca profesorii de la Liceul Tehnologic ‘Carol I’ au ocazia sa participe la formari si schimburi de experienta cu parteneri din alte state europene. Facilitarea accesului la programe de formare a cadrelor didactice contribuie, alaturi de investitiile in infrastructura si in dotari, la cresterea calitatii educatiei si la o experienta educationala mai buna pentru elevi”, a afirmat Iohannis.

Seful statului a indicat si ca odata cu finalizarea Raportului „Romania Educata” si-a asumat dezideratul de a sustine un management educational profesionist, bazat pe responsabilitate, capabil sa dezvolte si sa inoveze.

„In acest an scolar, in care se organizeaza concursurile pentru ocuparea functiei de director in unitatile de invatamant, imi doresc sa identificam acele insule de excelenta, precum este liceul dumneavoastra. Ele sunt dovada clara ca ‘omul sfinteste locul’ si ca un management bun poate transforma o comunitate scolara. De aceea, cred ca avem o singura sansa pentru ca toate scolile din Romania sa se dezvolte – competitia pe baza de meritocratie, pe care doar un concurs pentru functiile de conducere organizat corect, transparent si profesionist o poate asigura”, a spus Iohannis.

El a mai afirmat ca, prin implementarea Proiectului „Romania Educata” si cu sprijinul alocarilor record prin intermediul Planului National de Redresare si Rezilienta, Romania are sansa unica de a transforma radical mediul scolar.

„Exista oportunitatea istorica de a realiza lucruri de amploare, amanate de decenii, precum dotarea laboratoarelor scolare, masuri concrete pentru a preveni abandonul scolar, sustinerea invatamantului profesional dual sau digitalizarea administratiei scolare. Cu parteneriate solide, cu dedicare din partea cadrelor didactice, cu un management curajos si deschis spre modernizare si cu elevi pregatiti pentru viitor, scoli precum cea in care ne aflam astazi vor contribui in mod decisiv la construirea ‘Romaniei Educate’, o tara in care accesul la invatamant de calitate este asigurat tuturor”, a spus Iohannis.

La eveniment a participat si ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu.

Comentarii

Citește mai departe

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că este pregătit să organizeze alegeri naționale în următoarele 60–90 de zile, cu condiția ca securitatea scrutinului să fie asigurată în contextul continuării războiului. Liderul de la Kiev a subliniat că partenerii occidentali, în special Statele Unite și Uniunea Europeană, sunt invitați să contribuie direct la garantarea protecției […]
Preşedinta de stânga a Hondurasului, Xiomara Castro, a declarat marţi că rezultatele alegerilor prezidenţiale din 30 noiembrie ar fi fost falsificate şi că scrutinul a fost marcat de ingerinţă externă, vizându-l pe candidatul conservator Nasry Asfura, susţinut – potrivit oficialilor de la Washington – de fostul preşedinte american Donald Trump. Potrivit Reuters, numărătoarea oficială preliminară […]
Energia solară este radiația electromagnetică emisă de Soare, pe care o putem capta și transforma în căldură sau electricitate prin diverse tehnologii moderne. Deși Soarele emite radiații în întreg spectrul electromagnetic, ochiul uman percepe doar intervalul vizibil, între 400 și 750 nm. Cantitatea de energie solară care ajunge pe Pământ diferă în funcție de locație, […]
Sprijinul public acordat de președintele FIFA, Gianni Infantino, lui Donald Trump și premiul pentru pace acordat președintelui SUA fac obiectul unor plângeri oficiale adresate anchetatorilor de etică ai organismului internațional de fotbal. FairSquare, o organizație non-profit pentru drepturile omului cu sediul la Londra, a anunțat marți că a depus cereri de investigare a presupuselor încălcări […]
Japonia a emis marți o avertizare de cutremur masiv, după cutremurul cu magnitudinea de 7,5 care a lovit coasta de est a prefecturii Aomori, cea mai nordică de pe insula principală a Japoniei, Honshu, și la sud de insula nordică Hokkaido. Pagubele provocate de acest cutremur au fost modeste – 34 de persoane au suferit, […]