Ionel Danca anunta sfarsitul Olgutei Vasilescu: „Mama Minciunilor PSD pentru pensionari poate fi invinsa”

politica

Ionel Danca, seful cancelariei prim-ministrului Ludovic Orban, anunta ca in aceasta campanie electorala „se vor duce batalii pe viata si pe moarte pentru a scapa feudele PSD de mizerie si saracie”.

„Primarii si baronii PSD isi traiesc cu disperare ultimele lor zile de mandat. In multe localitati din tara este ultima lor suflare politica in aceasta campanie. De la Teleorman, Ialomita si Giurgiu, trecand prin Constanta, Pitesti si Galati pana la Focsani, Bacau si Neamt, se vor duce batalii pe viata si pe moarte pentru a scapa feudele PSD de mizerie si saracie si pentru a aduce performanta liberala in administratia locala.

La Bucuresti va fi o batalie capitala pentru PNL, cu Nicusor Dan si cu candidatii sustinuti de PNL impreuna cu USR-PLUS, pentru a invinge #FireaPSD de a irosi banii bucurestenilor pe nimicuri.

In Moldova, pentru prima data in multi ani, avem prima sansa intr-o lupta stransa sa batem PSD.

Batalia de la Focsani a candidatilor PNL, Ion Stefan la primaria Focsani si Catalin Toma la CJ Vrancea, va fi o cotitura istorica pentru baronul Oprisan spre #nimicPSD in Moldova.

La fel la Neamt, unde candidatul PNL la Consiliul Judetean, Mugur Cozmanciuc poate sa scape judetul de rusinea de a fi condus de un interlop PSD ca Ionel Arsene.

La Bacau, candidatul PNL la Consiliul Judetean, Ionel Paler, poate pune capat in sfarsit unei ere de combinatii pesediste subterane marca Hrebenciuc care au tinut judetul in subdezvoltare.

La Galati, candidatul PNL la CJ, George Stanga, se lupta inca cu cumetriile din epoca lui Adrian Nastase care au capusat dezvoltarea industriala a orasului.

In Muntenia, judetul Arges poate sa fie din nou judetul Bratienilor cu candidatii PNL Emanuel Soare la Consiliu Judetean si Sorin Apostoliceanu la primaria Pitesti.

In Oltenia, Mama Minciunilor PSD pentru pensionari, Olguta Vasilescu poate fi invinsa cu votul craiovenilor pentru un primar liberal serios si cu experienta cum este candidatul PNL la Craiova, Nicolae Giugea.

Tot in Sud, alte doua judete rosii, simbol pentru feudele lui Dragnea, Teleorman si Giurgiu pot sa-si schimbe culoarea si sa scape de saracia in care le-a adus PSD.

O alta batalie istorica va fi la Constanta, unde urmasii lui Mazare si acolitii lor au de ce sa se teama pentru ca vremea tunurilor PSD de la malul Marii se va incheia cu victoria fostului amiral Vergil Chitac, candidatul PNL la primaria Constanta.

Si la Iasi, Prahova, Hunedoara, Salaj, Mehedinti, Ialomita sau Tulcea romanii acum sansa la o administratie liberala care le schimbe viata in bine.

Luptam peste tot in tara pentru o Romanie liberala iar lupta este stransa, aproape corp la corp, primar cu primar, om cu om si cu fiecare vot care poate face diferenta.

In multe localitati si judete, avem alaturi de noi si de candidatii PNL aliati de la USR-PLUS, la Bucuresti, Galati, Bacau, Vrancea, Prahova, Hunedoara, Salaj, Giurgiu sau Calarasi. In alte zone, suntem singuri impotriva tuturor.

Insa, cei mai importanti aliati ai Partidului National Liberal in lupta cu PSD pentru o dezvoltare locala peste tot in tara sunt chiar romanii cu votul si increderea lor ca doar PNL poate sa bata PSD. Vom invinge PSD si va fi bine!”, anunta Danca.

Si premierul Ludovic Orban a anuntat vineri ca urmeaza „o batalie cu 28 de baroni rosii”, de primari PSD care „si-au batut joc de oameni si i-au tinut in saracie” si i-a indemnat pe romani sa nu-i mai voteze pe acestia, in favoarea unor oameni moderni, cinstiti, care sa ofere o alta perspectiva decat cea a ajutorului social.

„Alaturi de presedintele Klaus Iohannis am castigat alegerile prezidentiale cu un scor zdrobitor – peste 65% din voturile romanilor. Astazi pornim la cea mai grea batalie electorala dintre cele patru batalii electorale, in care ne-am stabilit ca obiectiv sa alungam saracia, minciuna, hotia din toate localitatile conduse de PSD.

Este cea mai grea batalie, pentru ca de data asta ne confruntam cu o armata de reprezentati politici naraviti in rele, de oameni care s-au insurubat in functii administrative, infeudand localitati tinute in saracie si servitute. Batalia noastra, in urmatoarele 30 de zile, este o batalie impotriva a 28 de baroni rosii, care conduc judetele respective de doua, trei, patru si chiar cinci mandate.

Este o lupta impotriva lui Oprisan, impotriva lui Buzatu, a lui Arsene, o lupta impotriva a 28 din 41 de presedinti de consilii judetene, care conduc judetele ca pe vremea lui Ceausescu si care au tinut judetele pe care le-au condus in saracie si subdezvoltare”, a declarat premierul, citat de Agerpres.

El a adaugat ca, de asemenea, „batalia este impotriva a peste 1.600 de primari, de satrapi locali, care au ramas primari mai multe mandate tinand populatia sub amenintare, in stare de dependenta, in stare de saracie, care nu au facut aproape nimic pentru a dezvolta comunitatile locale pe care le-au condus si care si-au asigurat un mandat profitand de lipsa alegerilor in doua tururi si pentru ca si-au construit o armata care tine populatia in teroare”.

„Avem doua mesaje in aceasta campanie electorala: „performanta in administratie pentru bunastarea oamenilor” si, al doilea, „se poate si in Alexandria, se poate si in Tulcea, si in Constanta, si in Vaslui, se poate trai la fel de bine asa cum se traieste in comunitatile locale conduse de primari liberali – mandria PNL”, a spus Orban, sustinand ca primarii de la PNL sunt „campioni la absorbtia de fonduri europene, la atragerea de investitii, in asigurarea locurilor de munca, in modernizarea infrastructurii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: