Iordache ii declara razboi lui Tudorel Toader pentru ca ministrul nu vrea sa introduca prag in cazul abuzului in serviciu. Amenintari la adresa guvernului

news

Deputatul PSD Florin Iordache este scandalizat ca in proiectul de modificare a codurilor penale depus de Ministerul Justitiei nu este prevazut si un prag pentru abuzul in serviciu. „Ce facem, trantim proiectele Guvernului?”, ameninta Iordache.

”Argumentele pe care le am eu sunt cele pe care deja le stiti. Am argumente, daca citim intregul continut al deciziei CCR. Trebuie sa stabilim un prag la abuzul in serviciu mai mic, mai mare, de 200.000 de lei, nu stiu exact cat, dar trebuie neaparat prag la abuzul in serviciu.

Nu mi se pare normal. Cred ca trebuia macar la nivel de coalitie sa stim de acest proiect, sa il putem analiza, pentru altfel ne trezim cu un proiect pe care noi sa nu-l sustinem. Ce facem, trantim proiectele Guvernului?”, a declarat Iordache pentru stiripesurse.ro.

Tudorel Toader a anuntat din nou, miercuri, ca nu va include un prag pentru abuzul in serviciu in proiectul de modificare a codurilor penale.

„Stiu bine continutul si ratiunile deciziei Curtii Constitutionale referitoare la abuzul in serviciu, pentru ca eram inca judecator. Stiu bine considerentele deciziei, pentru ca am participat la redactarea, corectarea si pana la urma publicarea lor. Obiectivul pe care mi l-am luat in numele Guvernului (…) este de a transpune in Codul penal, in Codul de procedura penala deciziile CCR. (…) Eu voi da drumul la proiectul de lege fara prag, pentru ca, in dispozitivul deciziei Curtii, nu se vorbeste de prag. (…) Proiectul de lege (…) il voi trimite in dezbatere publica si in procedura parlamentara, nu va fi ordonanta. Va trece pe la comisiile juridice. (…) Cand va ajunge acolo unde se va intalni cu domnul ministru Iordache dumnealui (…) poate sa intervina, in limita competentelor constitutionale, asupra textului de lege, pentru ca noi suntem initiatori, iar dansii sunt decidenti”, a spus Toader, intr-o conferinta de presa.

El a precizat ca modificarile la Codul penal si la Codul de procedura penala vizeaza strict punerea de acord a acestora cu deciziile CCR.

„Am elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala pentru punerea de acord a celor doua coduri cu deciziile CCR. Modificarile la cele doua coduri vizeaza strict (…) punerea de acord a codurilor cu deciziile CCR, nimic mai mult, nimic mai putin. (…) Vom continua (…) cu elaborarea altor proiecte de lege, nu cred ca va fi doar unul singur, pentru punerea de acord a intregii legislatii (…) cu deciziile CCR, decizii de admitere sau de respingere”, a afirmat ministrul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: