Iranul amenință că aruncă în aer câmpurile petroliere din Orientul Mijlociu: ”Dacă puteți suporta petrolul la prețul de peste 200 de dolari barilul, continuați cu acest joc”

Iranul amenință că aruncă în aer câmpurile petroliere din Orientul Mijlociu Dacă puteți suporta petrolul la prețul de peste 200 de dolari barilul continuați cu acest joc

Armata iraniană a amenințat duminică cu atacuri asupra instalațiilor petroliere din regiune dacă Israelul va continua să lovească infrastructura energetică a Iranului, în timp ce capitala Teheran a fost acoperită de fum după bombardarea unei rafinării și a unor depozite de combustibil, relatează AFP.

Comandamentul forțelor armate iraniene, cartierul general Khatam al-Anbiya, a cerut statelor islamice să reacționeze în fața acțiunilor militare ale Israelului și Statelor Unite.

„Guvernele țărilor islamice trebuie să avertizeze cât mai repede America criminală și regimul sionist sălbatic împotriva unor astfel de acțiuni lașe și inumane”, a transmis comandamentul militar iranian.

Acesta a avertizat că, în cazul în care atacurile vor continua, Iranul ar putea răspunde prin lovituri asupra infrastructurii energetice din regiune.

„În caz contrar, măsuri similare vor fi luate în regiune, iar dacă puteți suporta petrolul la prețul de peste 200 de dolari barilul, continuați cu acest joc”, se arată în mesajul transmis de cartierul general Khatam al-Anbiya.

Teheranul, afectat de bombardamente

Capitala Iranului s-a trezit duminică dimineață învăluită într-un nor toxic, format din fum și precipitații, după ce aviația israeliană a bombardat pentru prima dată depozite de combustibil din Teheran și o rafinărie.

În timp ce Statele Unite și Israelul continuă bombardamentele asupra Iranului, Teheranul a lansat la rândul său atacuri de represalii cu drone și rachete asupra Israelului și asupra unor interese americane din zona Golfului.

Noi atacuri reciproce

Corpul Gărzilor Revoluționare, armata ideologică a Iranului, a anunțat duminică seara lansarea unui nou val de rachete asupra Israelului, vizând capitala Tel Aviv, deșertul Negev din sudul țării, precum și baze aeriene americane din regiune.

Armata israeliană a anunțat la rândul său că a lansat duminică după-amiază un nou val de atacuri aeriene de amploare împotriva Iranului.

Potrivit armatei israeliene, printre țintele lovite s-au numărat aproximativ 50 de buncăre în care este stocată muniție și cartierul general al forțelor spațiale iraniene, care controlează satelitul de monitorizare Khayyam.

Bilanțul victimelor

Atacurile aeriene israeliene și americane în Iran s-au soldat până în prezent cu peste 1.300 de morți, potrivit autorităților iraniene.

În Israel, atacurile de represalii lansate de Iran cu drone și rachete au provocat zece decese, conform bilanțurilor comunicate de autoritățile locale.

Comentarii

Citește mai departe

Apariția alimentelor pentru bebeluși HiPP care conțin otravă pentru șobolani pe rafturile magazinelor din Austria, Republica Cehă și Slovacia este rezultatul acțiunilor unui atacator care a vrut să primească o răscumpărare pentru că nu a făcut acest lucru. Apariția pe rafturile magazinelor a borcanelor cu alimente otrăvite pentru bebeluși de la producătorul HiPP se datorează […]
Caz grav în Teleorman, unde un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost arestat preventiv după ce ar fi racolat o fată în vârstă de doar 13 ani, pe care ar fi obligat-o să se prostitueze. Conform informațiilor oferite de anchetatori, se pare că tânărul nu a acționat singur. Acesta a fost ajutat […]
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a criticat dur luni conducerea PSD, făcând referire la modul în care s-a desfășurat mobilizarea internă a partidului, dar și la situația unor companii de stat precum Salrom. Edilul a susținut că, în urma unei întâlniri regionale la care au participat liderii PSD Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, direcția […]
În ultimii ani, susțin psihologii, telefonul mobil a devenit inamicul numărul unu al copiilor, care ajung să stea tot mai mult timp în fața ecranelor luminoase. Acest obicei nu este deloc sănătos, mai precizează specialiștii, întrucât poate avea efecte negative asupra sănătății, iar comportamentul celor mici poate fi influențat într-un mod negativ de ceea ce […]
Elon Musk a fost chemat luni la Paris, unde anchetatorii investighează acuzațiile de abuzuri legate de platforma de socializare X, inclusiv răspândirea de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor și conținut deepfake. Cel mai bogat om din lume și Linda Yaccarino – fosta directoare generală a X – au fost citați pentru „interviuri voluntare”, în […]