IRESPONSABIL. Ponta ameninta cu RAZBOI in strada: „Aducem 100.000 de oameni”

news

Premierul Victor Ponta recurge la amenintari pentru a abate atentia de la problemele sale penale. El ii acuza pe liberali ca pregatesc proteste si spune ca va aduce de zece ori mai multi oameni in strada.

„Vrem sa traim intr-o tara in care guvernele se schimba pe cale legala si constitutionala. In Parlament, nu prin vointa unui procuror, care ar insemna lovitura de stat. Vineri avem vot la motiunea de cenzura, se va vedea daca avem o alta majoritate.

Noi toti avem obligatia sa sprijinim o justitie independenta, sa indreptam acolo unde sunt abuzuri. E vorba de cetatenii simpli. (…)

Vreau sa facem un apel la responsabilitate catre cei de la PDL-PNL. Intr-o democratie lucrurile nu se transeaza in forta, in strada. Daca ei aduc 1.000 noi aducem 10.000. Daca ei aduc 10.000, noi aducem 100.000.

Domnul Blaga si doamna Gorghiu vor sa dea foc tarii (…) Si eu pot sa le fac sesizare penala pe Codul penal, ca si la mine ii declara suspecti si ii cerceteaza. Sa vedem daca le mai place sa faca politica din justitie”, a declarat Ponta sedintei Comitetului Executiv al PSD.

La amenintari recurg si colegii de partid ai lui Ponta. Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a transmis presei un comunicat in care liberalii sunt avertizati sa nu organizeze proteste.

„Ca ministru al justitiei mi se pare inadmisibil si contrar practicilor democratice constitutionale ca PNL sa foloseasca un act de procedura al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim si a crea instabilitate politica majora.

Este impotriva tuturor anagajamentelor asumate de Romania cu partenerii sai europeni si transatlantici de a folosi justitia pentru a-si rezolva incapacitatea de a convinge populatia Romaniei si membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent care sa ajute Romania si nicidecum sa o intoarca acolo unde se afla in anii 2009-2011.

Atrag totodata atentia liderilor PNL ca organizarea de manifestari politice ilegale in scopul impiedicarii exercitarii puterii de catre Parlament sau Guvern poate atrage raspunderea penala”, se arata intr-un comunicat al ministrului Justitiei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: