Isi sacrifica vitele, dau foc caselor, darama institutiile. Cum se retrag armenii in aceste zile din Nagorno-Karabah

externe

Armata azera a anuntat vineri dimineata ca a intrat in districtul Aghdam, vecin cu Nagorno-Karabah, prima din trei retrocedari in virtutea unui acord de incetare a ostilitatilor sub egida Rusiei, ce a pus capat unui razboi de sase saptamani intre Armenia si Azerbaidjan, relateaza France Presse, citata de Agerpres.

„Unitatile armatei azere au intrat in districtul Aghdam”, a anuntat ministrul apararii despre teritoriul controlat de separatistii armeni timp de aproape 30 de ani si pe care au fost nevoiti sa-l cedeze dupa ce au fost infranti intr-un conflict sangeros in aceasta toamna.

Un razboi in anii 1990 intre Armenia si Azerbaidjan asupra Nagorno-Karabah a facut zeci de mii de morti, precum si sute de mii de persoane stramutate, in special populatia azera din Aghdam, potrivit AFP.

„In conformitate cu declaratia trilaterala (de incheiere a ostilitatilor) semnata de presedintele Azerbaidjanului, prim-ministrul Armeniei si presedintele Rusiei, unitatile armatei azere au intrat in regiunea Aghdam pe 20 noiembrie”, a anuntat Ministerul Apararii din Azerbaidjan intr-un scurt comunicat.

Acest acord din 9 noiembrie, negociat de Vladimir Putin, consacra infrangerea armeana dupa sase saptamani de lupte in aceasta toamna ce au facut probabil mii de morti. Desi autoproclamata republica Karabah pierde multe teritorii, ea isi vede supravietuirea asigurata, noteaza AFP.

In afara de cuceririle din Nagorno-Karabah, in special Shusha, al doilea oras al provinciei, Baku reia controlul celor sapte districte azere care au constituit „glacisul” de securitate al separatistilor.

Patru au fost recapatate cu armele si trei urmeaza a fi retrocedate: Aghdam vineri, Kalbajar pe 25 noiembrie si Lachin pe 1 decembrie.

Aproximativ 2.000 de soldati rusi de mentinere a pacii sunt de asemenea desfasurati pentru a asigura ca beligerantii respecta incetarea focului.

La fata locului, armenii locali nu au asteptat sosirea fortelor azere pentru a fugi.

In satul Nor Maragha din districtul Aghdam – Kyzyl Kengerli – AFP a vazut in ultimele zile locuitori sacrificandu-si vitele, recoltand fructele si mutandu-si lucrurile.

In satul Nor Karmiravan (Papravend pentru Azerbaidjan), locuitorii incarcau mobila pe remorci. Unii si-au dat foc caselor pentru a nu lasa decat ruine pentru azeri.

La Aghdam, un oras fantoma de aproape 30 de ani unde separatistii avea o baza, soldati armeni au distrus joi cu buldozerul si au dat foc cartierului general local, inainte de a parasi zona.

La sfarsitul razboiului din anii 1990, a avut loc exodul invers cand intreaga populatie azera a fugit din aceste regiuni. Armenia a incurajat apoi repopularea lor de catre armeni.

Acordul de incetare a ostilitatilor marcheaza o infrangere umilitoare pentru Armenia, mai noteaza AFP. El este denuntat de opozitie, care il acuza pe prim-ministrul Nikol Pashinyan ca este un „tradator” si cere, pana acum fara succes, demisia sa. Puterea, la randul ei, a denuntat un complot pentru asasinarea sefului guvernului.

Manifestatiile de strada au ramas insa limitate la cateva mii de persoane.

La randul sau, presedintele azer Ilham Aliev s-a afisat in aceasta saptamana triumfator, in haine militare alaturi de sotia sa, vicepresedinte al tarii, in unele locuri emblematice din teritoriile recucerite.

Sfarsitul ostilitatilor a fost in mare masura salutat de comunitatea internationala. Cu toate acestea, Franta a solicitat Moscovei sa elimine anumite „ambiguitati” din text, in special cu privire la rolul Turciei, un mare sustinator al Azerbaidjanului si dusmanul jurat al Armeniei.

Desi Turcia nu este mentionata nicaieri in acordul de incheiere a ostilitatilor, Ankara a afirmat rapid dupa semnarea sa ca militari turci vor participa la observarea incetarii focului de la un centru comun de coordonare cu Rusia in Azerbaidjan.

Cu toate acestea, presedintele rus a asigurat ca niciun soldat turc nu va fi desfasurat in Nagorno-Karabah.

De asemenea, acordul pentru a pune capat luptelor nu mentioneaza reluarea negocierilor privind statutul regiunii separatiste, o problema ce a otravit relatiile in Caucazul de Sud zeci de ani.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: