„Isi sprijina prietenii din PSD si ALDE. Nu mai putem continua asa, ne facem de ras!” – Se cere excluderea lui Gorghiu din PNL

politica

Liberalul Dragomir Tomaseschi, membru in Biroul Permanent National al PNL, a anuntat ca va cere in urmatoarea reuniune a conducerii partidului excluderea Alinei Gorghiu din PNL.

Dragomir Tomaseschi a declarat ca absenta Alinei Gorghiu din sedinta Comisiei Juridice a Senatului nu poate fi tolerata in interiorul partidului, intrucat la reuniunea respectiva s-a votat un subiect important, precum gratierea pedepselor pentru fapte de coruptie, scrie News.ro.

„Ca membru in Biroul Permanent National PNL, voi cere excluderea din partid a senatoarei Alina Gorghiu pentru lipsa ei din Comisia Juridica a Senatului. Cred ca a fugit intrucat isi sprijina prietenii din PSD si ALDE. Sunt sigur ca a fost un act premeditat”, a spus Dragomir Tomaseschi.

Liberalul este enervat de faptul ca reprezentantii partidului una spun si alta fac si ca nu asa se bate un partid de opozitie cu PSD.

„E inadmisibil ce s-a intamplat. Daca pleci din comisie, anunti liderul de grup, ca sa te inlocuiasca cineva. Nu mai putem continua asa, ne facem de ras si nu suntem credibili”, a mai spus Dragomir Tomaseschi.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, la Timisoara, ca nu are relevanta faptul ca miercuri a iesit la un moment dat din Comisia Juridica, intrucat votul ar fi fost oricum in favoarea PSD si a sustinut ca strategia liberalilor a functionat in final.

Gorghiu, care miercuri a lipsit la vot in Comisia Juridica a Senatului, cand au fost admise unele amendamente la legea gratierii, a explicat ca a fost vorba despre o strategie a liberalilor, asumata de ea.

In aceeasi conferinta de presa de la Timisoara, Gorghiu a mai declarat ca liberalii ar trebui sa se concentreze mai mult pe opozitia fata de PSD in loc sa se axeze pe luptele interne din partid.

Presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a scris joi, pe Facebook, ca Opozitia conteaza si este relevanta atunci cand este prezenta, iar cei care lipsesc la mize politice foarte mari sunt cei care fac „opozitia praf” si intretin senzatia unei complicitati subterane cu agenda celor care fac „din hotie o virtute”, facand astfel referire la senatorii PNL Alina Gorghiu si Nicoleta Pauliuc, care au absentat miercuri de la lucrarile Comisiei Juridice, cand s-a votat gratierea pedepselor pentru fapte de coruptie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: