Israel: Apel solemn al presedintelui Herzog pentru a opri reforma judiciara

externe

Isaac Herzog, armistitiu, ostatici, eliberare, Israel, Hamas

Presedintele israelian, Isaac Herzog a indemnat joi seara la oprirea procesului legislativ asupra proiectului de reforma judiciara prezentat de guvern, apreciindu-l drept „o amenintare la adresa fundamentelor democratiei”, noteaza AFP, preluata de Agerpres.

„Toata legislatia aflata in discutie in acest moment (…) trebuie sa dispara si rapid, este gresita si ameninta fundatiile noastre democratice. Trebuie sa o schimbam pentru un proiect comun”, a declarat Herzog, intr-un discurs televizat pe un ton solemn.

Coalitia premierului Benjamin Netanyahu incearca sa adopte o legislatie care i-ar da efectiv puterea de a numi judecatorii si ar limita considerabil prerogativele Curtii Supreme, in special capacitatea acesteia de a invalida legi.

Acest proiect a divizat tara inca de la prezentarea sa in urma cu mai bine de doua luni si zeci de mii de israelieni si-au manifestat din nou opozitia in toata tara joi.

Presedintele israelian, care are un rol protocolar, isi exprimase deja ingrijorarea cu privire la aceasta reforma si s-a oferit sa joace rolul de mediator intre coalitie si opozitie.

„Am reusit sa ajungem la acorduri asupra majoritatii punctelor, suficiente pentru a face o pauza in procesul legislativ”, a afirmat el joi seara.

„Avem nevoie de oameni politici curajosi pentru a merge inainte”, a mai declarat Herzog, chemand opozitia si majoritatea „sa decida impreuna”, singura alternativa fiind, in opinia sa, „ori o catastrofa, ori solutia”.

Potrivit adversarilor sai, actualul proiect aflat in discutie in parlament ameninta caracterul democratic al statului Israel. Guvernul afirma, insa, ca reforma este necesara pentru a restabili echilibrul de putere intre deputati si o justitie „independenta”, dar nu „atotputernica”, potrivit afirmatiilor lui Netanyahu care acuza Curtea Suprema de politizare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: