externe

Israelul propune teroristilor Hamas un armistitiu pe doua luni, cu conditia eliberarii tuturor ostaticilor

Israelul a propus Hamas, prin medierea Qatarului si Egiptului, o pauza de doua luni in luptele si raidurile din Fasia Gaza in schimbul eliberarii tuturor ostaticilor, a raportat luni site-ul american Axios.

Aceasta propunere nu presupune incheierea razboiului din Gaza, ci un al doilea armistitiu dupa cel de o saptamana care a permis eliberarea a peste o suta de ostatici, transportati in Fasia Gaza in timpul atacului fara precedent din 7 octombrie, in schimbul a cel putin 240 de prizonieri palestinieni incarcerati in Israel.

Potrivit autoritatilor israeliene, sub presiunea familiilor de a accepta un acord de eliberare, 132 de ostatici sunt inca in Fasia Gaza, dintre care 28 ar fi morti. Propunerea Israelului prevede intoarcerea in Israel a ostaticilor vii si a corpurilor in mai multe faze, dintre care prima ar include femei si barbati in varsta de peste 60 de ani, potrivit Axios.

Ar urma femeile inrolate in armata, barbatii sub 60 de ani care nu sunt militari, soldatii israelieni barbati si, in final, ramasitele ostaticilor. In cadrul acestui plan, Israelul si Hamas urmeaza sa cada de acord in prealabil asupra numarului de prizonieri palestinieni eliberati in schimbul fiecarui ostatic in functie de categoria lor, apoi sa negocieze numele fiecarui palestinian, continua Axios.

Acest plan nu prevede sfarsitul razboiului Israel-Hamas si nici macar o solutie politica pe termen mai lung, ci o redesfasurare a soldatilor israelieni in afara principalelor orase din Fasia Gaza si intoarcerea treptata a sute de mii de persoane stramutate din nord in sudul Gazei in incercarea de a scapa de violente.

Publicarea acestui articol al Axios intervine in timp ce principalul consilier al presedintelui american Joe Biden pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, viziteaza Egiptul si Qatarul in aceasta saptamana.

Wall Street Journal sugerase duminica ca Statele Unite, Egiptul si Qatarul incearca sa convinga Israelul si Hamas sa convina asupra eliberarii ostaticilor pe o perioada de 90 de zile, in schimbul in special al retragerii israeliene din Fasia Gaza.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Germania: Inca deputat AfD a fost prins ca are legaturi cu retele pro-ruse. El este anchetat pentru spalare de bani

Procuratura din Munchen a anuntat joi ca investigheaza activitatile de spalare de bani ale unui…

32 de minute ago

Fara precedent. Pompierii francezi s-au unit si declanseaza greva: „Trebuie sa ne ocupam si de scutere cazute pe strada, agresiuni, betii pe drumuri publice”

Pentru prima data, cele noua sindicate care ii reprezinta pe pompierii francezi isi unesc fortele…

2 ore ago

Simion (AUR) ameninta dupa atentatul din Slovacia: „Nu m-ar mira daca aceste gesturi extreme o sa fie copiate inclusiv la noi in tara”

Liderul AUR, George Simion, sustine intr-o postare pe blogul lui ca atentatul impotriva premierului slovac…

4 ore ago

Facebook si Instagram sunt vizate de inca doua investigatii in baza Legii UE privind serviciile digitale: „Dorim sa protejam sanatatea mentala si fizica a tinerilor”

Facebook si Instagram fac obiectul a inca doua investigatii in temeiul Legii privind serviciile digitale…

2 ore ago