„Iti rup oasele!”. Un consilier local PMP a fost fugarit de un consilier PNL prin curtea primariei: „Atat PSD-ul cat si PNL-ul nu vor sa se vada cine cu cine voteaza si pe ce sume se discuta” – Video

Iti rup oasele. Un consilier local PMP a fost fugarit de un consilier PNL prin curtea primariei Atat PSD-ul cat si PNL-ul nu vor sa se vada cine cu cine voteaza si pe ce sume se discuta - Video

O sedinta deindata a Consiliului Local din comuna Schela, judetul Galati, s-a incheiat cu scandal, dupa ce unii dintre consilierii locali s-au luat la cearta cu un coleg de la PMP pe motiv ca acesta a refuzat ca voteze un proiect de hotarare, dar si pentru ca transmitea in direct, pe Facebook, sedinta Consiliului Local.

In imaginile transmise in direct, pe Facebook, pe contul consilierului local Cristian Eugen Baranga (PMP), se vede cum la sedinta extraordinara a Consiliului Local Schela, convocata joi, 7 octombrie, care se desfasoara intr-un spatiu inchis, multi dintre participanti fie nu poarta deloc masca de protectie sanitara, fie o poarta incorect.

Scandalul incepe la aproximativ jumatate de ora de la debutul sedintei Consiliului Local Schela, atunci cand unul dintre participantii la sedinta, nemultumit de faptul ca aceasta este filmata, spune: „Da, ca i-l dau de beton, sa se sature cu el! Ce articol, mai, nesimtitule? Ai un tupeu de nesimtit in tine! Da, sa i-l dau de beton!”.

Disputele continua dupa ce consilierul local care filmeaza refuza sa voteze un proiect de hotarare care viza alocarea unei sume de bani pentru o unitate de invatamant.

„Rusine pentru tine! Rusine mare, pacat de tineretea ta si de studiile pe care le ai!”, ii spune un alt consilier, citat de news.ro.

Scandalul continua si dupa ce sedinta este declarata inchisa.

„Esti numai de teatru si de scandal! Sa-ti fie rusine! Pacat de tineretea ta! Domnul primar, i-ai dat paine de mancat! I-ai dat paine de mancat un an de zile si l-ai adus aicea ca sa-ti faca teatru si panarama! O rusine a localitatii esti. (…) O mizerie de om! (…) Esti un circar si un nerusinat!”, mai spune un participant la sedinta, referindu-se la consilierul local Cristian Eugen Baranga, al carui nume apare, pe site-ul Primariei Schela si la sectiunea „functionari” din primarie, pe postul de consilier personal al primarului.

Totul culmineaza atunci cand unul dintre consilieri il fugareste pe cel care filma si incepe sa-l injure. Folosind injurii, consilierul isi ameninta colegul ca ii „rupe oasele”, alergand dupa acesta pana in exteriorul sediului Primariei.

„Nu mi se da voie sa filmez, ba mai mult decat atat se recurge la amenintari si violenta!!! Ati vazut cu totii ce s-a intamplat la sedinta de astazi!! Pumnul este folosit atunci cand cuvintele s-au terminat…sau cand bautura iti fura mintile! Lucrurile nu vor ramane asa!!! Cand nu sunt argumente se apeleaza la legea pumnului din partea consilierilor PNL?! RUSINE!!! De ce sunt atat de mari interesele sa nu mai transmit sedintele live? Atat PSD-ul cat si PNL-ul nu vor sa se vada cine cu cine voteaza si pe ce sume se discuta, ce terenuri se impart, mai ales in contextul unor proiecte viitoare?! Nu cedez! Asta este lupta la vedere, din comuna Schela!”, a explicat Cristian Baranga in aceeasi zi, intr-o postare pe Facebook.

Comentarii

Citește mai departe

Japonia a emis marți o avertizare de cutremur masiv, după cutremurul cu magnitudinea de 7,5 care a lovit coasta de est a prefecturii Aomori, cea mai nordică de pe insula principală a Japoniei, Honshu, și la sud de insula nordică Hokkaido. Pagubele provocate de acest cutremur au fost modeste – 34 de persoane au suferit, […]
Australia a devenit, miercuri, la miezul nopții, prima țară din lume care a interzis accesul la rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani, blocându-i de pe platforme precum TikTok, Alphabet, YouTube și Meta, Instagram și Facebook. Zece dintre cele mai mari platforme au primit ordin să blocheze copiii sau vor fi amendate cu până […]
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro a declarat marți că decizia sa de a candida la președinție în 2026 este „ireversibilă”, reafirmând că îl va contesta pe președintele Luiz Inacio Lula da Silva, după ce a sugerat în weekend că s-ar putea retrage. Parlamentarul a vorbit cu reporterii după ce l-a vizitat pe tatăl său, fostul președinte […]
Institutul Nobel din Norvegia a anulat o conferință de presă planificată marți cu laureata Premiului Nobel pentru Pace din acest an, Maria Corina Machado, înainte de ceremonia de decernare a premiului de miercuri de la Oslo. Machado, 58 de ani, a fost supusă unei interdicții de călătorie impuse de guvernul președintelui Nicolás Maduro timp de […]
Președintele american Donald Trump și-a continuat atacurile la adresa Europei, dezvoltând ideile din Strategia de Securitate Națională americană recent publicată. El a pretins că imigrația distruge Europa, că europenii au păcălit SUA să plătească pentru apărarea lor, că libertatea de exprimare dispare în UE și așa mai departe. De ce sunt toate acestea informații ipocrite? […]