Izolat si in faliment, Putin anunta ca trimite o sonda pe Luna si face energie nucleara in spatiu cu Lukasenko

externe

putin, lukasenko

Rusia va lansa o sonda spre Luna in cel de-al treilea trimestru din 2022 si isi va consolida cooperarea cu Belarus in domeniul infrastructurilor si tehnologiilor spatiale, a anuntat marti presedintele rus Vladimir Putin, relateaza Reuters.

In cadrul unei intalniri pe care a avut-o cu presedintele belarus Aleksandr Lukasenko la cosmodromul Vostocinii din Extremul Orient al Rusiei, Vladimir Putin a reamintit succesele repurtate de sovietici in domeniul spatial si a afirmat ca nicio sanctiune adoptata impotriva Rusiei nu ar putea impiedica progresele acestei tari, informeaza Agerpres.

Razboiul declansat pe 24 februarie, pe care Rusia il numeste „o operatiune militara speciala” pentru demilitarizarea si denazificarea Ucrainei, a declansat o serie de sanctiuni adoptate de tarile occidentale, inclusiv restrictii privind finantarea unor programe stiintifice si cooperarea spatiala.

Vladimir Putin a anuntat marti ca Rusia va dezvolta o noua generatie de vehicule de transport spatial, precum si noi tehnologii pentru folosirea energiei nucleare in spatiu.

Liderul de la Kremlin a mai anuntat ca Rusia va lansa o noua sonda spatiala spre Luna, denumita Luna-25, in cel de-al treilea trimestru al acestui an.

Rusia va colabora cu Belarus la proiecte de infrastructura care vor garanta un acces independent in spatiu pentru aceste doua tari, a precizat Vladimir Putin, adaugand ca a cerut agentiei spatiale ruse, Roscosmos, sa ii pregateasca pe astronautii belarusi pentru a zbura la bordul vehiculelor spatiale rusesti.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: