externe

Japonia isi modifica radical doctrina militara: „Trebuie sa dispunem de mijloace militare pentru a lovi tinte in teritoriul inamic”

Guvernul nipon a adoptat vineri noi linii directoare in domeniul apararii, care includ pentru prima data posibilitatea dotarii cu capacitatea de a ataca baze inamice in caz de amenintare la adresa securitatii nationale, precum si o crestere-record a cheltuielilor militare, transmite EFE, citata de Agerpres.

Cabinetul condus de premierul Fumio Kishida a dat unda verde vineri asupra a trei noi documente care reprezinta foaia de drum in domeniul apararii pentru urmatorul deceniu, dupa doi ani de negocieri marcate de controverse in interiorul coalitiei de guvernare.

Principala noutate, numita in documente ”capacitate de contraatac”, stipuleaza ca Japonia trebuie sa dispuna de mijloace militare pentru a lovi tinte in teritoriu inamic ”in cadrul unor masuri minim necesare de autoaparare”, pentru a face fata la ceea ce autorii documentelor apreciaza drept ”cel mai grav climat de securitate de la cel de-al Doilea Razboi Mondial”.

Documentele stabilesc trei conditii in care pot fi realizate ”contraatacuri”: in cazul unei agresiuni impotriva Japoniei sau a unei tari aliate care compromite supravietuirea Japoniei, cand nu exista mijloace potrivite pentru a respinge un atac si doar atunci cand folosirea fortei este cat mai redusa cu putinta.

Aceasta masura a generat numeroase critici din partea opozitiei si a expertilor juridici pentru ca este dificil de incadrat in Constitutia nipona, care stipuleaza ca tara poate recurge la forta militara doar pentru a se apara si ca a renuntat la razboi ca modalitate de solutionare a conflictelor internationale.

Japonia nu a mai dispus de capacitati militare pentru a lovi tinte inamice aflate la mare distanta de la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca urmare a adoptarii unei Constitutii pacifiste si a acordului bilateral de securitate cu SUA, tara care garanteaza apararea arhipelagului in fata oricarei amenintari la adresa teritoriului nipon.

Pentru a se dota cu aceste noi capacitati, Japonia intentioneaza sa achizitioneze armament ”standoff” sau de atac la distanta, intre care se remarca drept noutati achizitionarea de rachete de croaziera cu raza lunga de actiune Tomahawk, de productie americana, si dezvoltarea la nivel intern a rachetelor hipersonice, a rachetelor ghidate antinava si a dronelor de lupta.

Noua foaie de drum nipona in materie de aparare este menita sa se adapteze ascensiunii militare a Chinei, definita drept ”o provocare strategica fara precedent”, constantelor lansari de rachete efectuate de Coreea de Nord si invaziei Ucrainei de catre Rusia, tara cu care Japonia are dispute teritoriale.

Noua strategie de aparare are ca obiectiv cresterea cheltuielilor militare in Japonia intre 2023 si 2027 cu pana la 2% din Produsul Intern Brut (PIB), ceea ce ar aduce Japonia la nivelul tarilor membre ale NATO. De decenii, cheltuielile militare ale Japoniei reprezentau sub 1% din PIB, noteaza EFE.

In acest context, sute de niponi au manifestat vineri in fata Kantei, sediul sefului guvernului nipon, in semn de protest fata de noua foaie de drum in domeniul apararii.

”In ultimii 80 de ani, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, am avut o politica in care am incercat sa franam cheltuielile militare si am renuntat la forta. Acum, guvernul distruge aceasta politica”, a declarat pentru EFE Shigeo Kimoto, in varsta de 67 de ani, unul dintre organizatorii manifestatiei.

In opinia acestui protestatar, daca Japonia decide sa se doteze cu rachete cu raza lunga de actiune, acest lucru ar putea fi perceput de China ca o amenintare, iar Beijingul ar putea trece la represalii. El spune ca banii din impozite ”ar trebui cheltuiti pentru imbunatatirea nivelului de trai in tara”.

”Imi doresc ca Japonia sa ramana o tara pasnica si sa nu contribuie la intensificarea atmosferei militare in lume”, a declarat un alt barbat, sub rezerva anonimatului.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Bancile europene care au ramas in Rusia si-au triplat profiturile. Banca Centrala Europeana intervine si le cere sa plece pentru a evita sanctiunile SUA

Banca Centrala Europeana (BCE) indeamna bancile sa paraseasca piata rusa cat mai repede posibil, avand…

4 ore ago

„Rusia nu are planuri de a cuceri Harkovul”, sustine Putin: „Vrem sa cream o zona tampon pentru a proteja Belgorodul”

Rusia nu intentioneaza, acum, sa cucereasca Harkovul din nord-estul Ucrainei, a declarat vineri presedintele rus…

O oră ago

„Cel mai mare ochi de pe cer”: Marea Britanie a inceput lucrarile la cel mai mare telescop din lume, acesta va putea cauta planete locuibile – Video

Marea Britanie este pregatita sa construiasca cel mai mare telescop optic terestru din lume: Extremely…

2 ore ago

AUR se lauda cu faptul ca procurorii DNA i-ar fi deschis dosar penal lui Nicusor Dan: „S-a inceput urmarirea penala in urma plangerii noastre”

Mihai Enache, candidatul AUR la Primaria Capitalei, a afirmat vineri ca procurorii DNA au inceput…

O oră ago

Un val de „caldura imposibila” a lovit Filipine in aprilie. Oamenii de stiinta avertizeaza ca urmeaza si mai rau

Valul de caldura record care a parjolit Filipinele in aprilie ar fi fost imposibil fara…

2 ore ago