Jocul murdar al PSD. Judecatorul Danilet anunta ca CCR va respinge eliminarea pensiilor speciale

news

Judecatorul Cristi Danilet este convins ca CCR va respinge eliminarea pensiilor speciale. El sustine ca parlamentarii au stiut de la bun inceput ca legea de eliminare a pensiilor speciale nu va trece de Parlament.

„Camera Deputatilor a votat eliminarea unor pensii numite in mod nedrept ‘speciale’. Nu imi exprim acum nici sustinerea, nici dezacordul fata de aceste pensii, fiind un domeniu unde trebuie facute ajustari, fara indoiala. Fac insa urmatoarea remarca: cine stie putin drept anticipeaza cu usurinta ce se va intampla. Si anume:

– ICCJ va sesiza CCR:
– CCR va decide ca legea este neconstitutionala;
– proiectul de lege votat astazi va pica;
– politicienii vor da vina pe justitie, ei stiind de la bun inceput cele trei puncte expuse de mine mai sus.

Asadar, campania electorala continua, numai ca de data aceasta pe spatele magistratilor si grefierilor. Adica intr-un mod profund nedrept”, a scris Danilet pe Facebook.

Camera Deputatilor a adoptat, marti, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale.

S-au inregistrat 247 voturi pentru, niciun vot contra si 21 de abtineri.

Sunt tot mai multe informatii care confirma ca PSD a votat astazi intentionat un proiect cu carente privind eliminarea pensiilor speciale in Parlament, astfel incat CCR sa respinga ca neconstitutionala aceasta lege. PSD stie deja ca prevederea privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrati va fi declarata neconstitutionala.

„Proiectul de lege este nerealist si este facut doar de ochii lumii. Eu nu cred ca va trece de Curtea Constitutionala daca raman prevederile legate de magistrati. Habar nu am cum vor vota unii sau altii, unii vor fi interesati sa dea o imagine populista, ca ei sunt pentru popor si impotriva acestor oameni grasi, altii vor incerca sa nu voteze legea pentru ca se gandesc la ei pentru ca sunt in apropierea zilei de pensionare. Daca va trece de Camera, va fi atacata la CCR, atunci s-ar putea sa se gaseasca articole sau intreaga lege ca fiind neconstitutionala. Asta din punctul meu de vedere ar fi un act populist, fara nici un rost”, a declarat deputatul UDMR Marton Arpad pentru Europa Libera.

Deputatul USR Stelian Ion a cerut, in plen, plafonarea pensiilor magistratilor, mentionand ca eliminarea acestor pensii ar putea fi neconstitutionala.

„Daca vrem sa trecem o lege care intr-adevar sa stea in picioare la un control de constitutionalitate, sa respectam deciziile CCR care spun ca nu se poate elimina complet pensia de serviciu a magistratilor pentru ca ea este o componenta a justitiei, pentru ca este o garantie pentru a avea o justitie corecta. Magistratii au anumite interdictii. Propunerea noastra este aceea de a nu elimina total aceasta pensie de serviciu, ci de a o plafona la nivelul salariului acestora”, a spus Stelian Ion.

In replica, presedintele Comisiei pentru munca, Adrian Solomon, a afirmat ca deja a fost votata abrogarea pensiilor speciale ale magistratilor. „Ce sa plafonezi, daca nu mai ai in textul de lege?!”, a adaugat Solomon.

Dupa consultarea liderilor de grup pe aceasta tema, deputatii au dat votul final asupra proiectului, fara sa fie luata in consideratie propunerea USR.

Camera Deputatilor este for decizional.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: