Judecatoarea CCR Simina Tanasescu dinamiteaza CCR dupa cazul Iordache: „Curtea se manifesta discretionar si fluctuant”
Judecatoarea CCR Simina Tanasescu a avut opinie concurenta foarte dura la decizia plenului CCR prin care au fost respinse sesizarile PNL si USR in cazul numirii lui Florin Iordache in fruntea Consiliului Legislativ. Cu o logica imbatabila, Tanasescu atrage atentia ca CCR se manifesta „discretionar” si „fluctuant”.
„In dezacord cu solutia de respingere a sesizarii ca neintemeiata pronuntata de Curtea Constitutionala in prezenta cauza consideram ca solutia care se impunea era fie cea de respingere asesizarii ca inadmisibila, fie – in ipoteza in care s-ar fi trecut peste filtrul de inadmisibilitate – cea de admitere pe fond a sesizarii pentru motivele ce vor fi aratate in continuare”, arata Simina Tanasescu in debutul opiniei concurente.
Prin urmare, daca CCR a admis totusi sesizarile PNL si USR, atunci ar fi trebuit sa le admita, daca si-ar fi respectat jurisprudenta.
In finalul argumentatiei, ea atrage atentia ca CCR s-a comportat „discretionar”.
„Intreg acest context permite o larga manifestare a discretionaritatii Curtii Constitutionale, ceea ce se poate constata din analiza jurisprudentei sale in materie”, a concluzionat Simina Tanasescu.
Opinia concurenta a fost inclusa la finalul deciziei CCR in cazul Iordache (Decizia Nr.847 din 18 noiembrie 2020), insa aceasta a fost stearsa de pe site-ul CCR.
Iata un fragment relevant din argumentatia judecatoarei Simina Tanasescu:
In dezacord cu solutia de respingere a sesizarii ca neintemeiata pronuntata de Curtea Constitutionala in prezenta cauza consideram ca solutia care se impunea era fie cea de respingere asesizarii ca inadmisibila, fie – in ipoteza in care s-ar fi trecut peste filtrul de inadmisibilitate – cea de admitere pe fond a sesizarii pentru motivele ce vor fi aratate in continuare.
„Nerespectarea conditiei referitoare la „buna reputatie profesionala si morala” prevazuta de art.18 alin.(1) din legea nr.73/1993.5.2.
In privinta primei critici de neconstitutionalitate, care a vizat tipul de majoritate parlamentara cu care pot fi adoptate astfel de hotarari parlamentare, Curtea Constitutionala are o jurisprudenta recenta (decizia nr.392/2007, decizia nr.260/2015, decizia nr.475/2016) prin care a stabilit cu titlu de regula ca prevederile constitutionale ale art.76 alin.(2) au prioritate de aplicare fata de orice prevederi legale ori regulamentare contrare.
Prin urmare, desi Legea nr.73/1993 nu a fost declarata neconstitutionala inaceasta privinta, Curtea Constitutionala nu poate face abstractie de jurisprudenta constitutionala care a impus majoritatea simpla pentru adoptarea hotararilor parlamentare care nu se refera la regulamentele parlamentare.
In aceasta privinta Curtea a realizat un control de constitutionalitate asupra hotararii parlamentare individuale de numire in functia de conducere din cadrul Consiliului Legislativ.
In privinta celei de-a doua critici de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala a decis ca interdictia de a face parte din partide politice trebuie indeplinita la data depunerii juramantului si nu la data numirii in functie, invocand in acest sens prevederile art.11 alin.(4) din Legea nr.73/1993. Procedand astfel Curtea Constitutionala a actionat ca o instanta de apel si a trecut la controlul pe fond al situatiei de fapt care a determinat adoptarea hotararii parlamentare individuale de numire in functia de conducere din cadrul Consiliului Legislativ.
In privinta celei de-a treia critici de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala a decis ca jurisdictia constitutionala poate verifica doar „conditiile obiective” si nu si „conditiile subiective” impuse de art.18alin.(1) din legea nr.73/1993 deoarece marja de apreciere de care dispune o camera a Parlamentului in cazul numirii unei persoane intr-o functie publica nu se limiteaza doar la verificarea conditiilor de legalitate,ci „vizeaza si aspecte de oportunitate, autoritatile competente avand libertate absoluta […] de a alege oanumita persoana […]” (a se vedea si decizia nr.459/2014).
Procedand astfel Curtea Constitutionala a actionat ca o instanta de apel si a trecut la controlul pe fond al situatiei de fapt care a determinat adoptarea hotararii parlamentare individuale de numire in functia de conducere din cadrul Consiliului Legislativ.
Avand in vedere jurisprudenta fluctuanta a Curtii Constitutionale in materie de hotarari parlamentare individuale referitoare la numiri in cadrul unor autoritati publice de rang constitutional oricare din urmatoarele solutii erau la fel de posibile:
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit prin deciziile nr.728, 729 si 732/2012 sesizarea ar fi trebuit respinsa ca inadmisibila, caci vizeaza un act parlamentar individual;
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit de decizia nr.54/2011, sesizarea ar fi trebuit admisa pentru nerespectarea exigentei referitoare la „buna reputatie morala” (conform celor sustinute de autorul doar a uneia dintre cele doua sesizari);
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit de decizia nr.475/2016 sesizarea ar fi trebuit respinsa ca neintemeiata, caci jurisprudenta recenta a Curtii Constitutionale a stabilit ca adoptarea hotararilor parlamentare care nu se refera la regulamentele parlamentare se face cu majoritatea simpla aparlamentarilor;
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit de decizia nr.395/2019 sesizarea ar fi trebuit partial respinsa ca inadmisibila, in privinta criteriului subiectiv al „bunei reputatii morale” si partial admisa, caci interdictia de a face parte dintr-un partid politic nu este o simpla incompatibilitate – pentru a avea acelasi regim juridic cu cel al incompatibilitatilor judecatorilor constitutionali si a trebui sa fie respectata doar de la momentul depunerii juramantului-, ci se constituie intr-o veritabila interdictie, distincta de incompatibilitati si tocmai de aceea a fost mentionata distinct de legiuitor ca o „conditie obiectiva”.
In ipoteza in care Curtea Constitutionala ar fi dorit sa se indeparteze de la precedentele stabilite in materia hotararilor individuale ale Parlamentului care vizeaza numiri in cadrul unor autoritati publice de rang constitutional si sa se inspire din cele referitoare la autoritati publice care nu au rang constitutional aceeasi varietate de solutii era disponibila:
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit prin deciziile nr.728, nr.729 si nr.732/2012 sesizarea ar fi trebuit respinsa ca inadmisibila, caci vizeaza un act parlamentar individual;
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit prin deciziile nr.1094/2012 sau nr.335/2013 sesizarea ar fi trebuit respinsa ca neintemeiata, caci procedura a carei respectare trebuia verificata era de rang legal;
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit prin deciziile nr.628/2014 si nr.21/2019 ori prin deciziile nr.65/2019 sau nr.24/2020 sesizarea ar fi trebuit partial respinsa ca neintemeiata si partial admisapentru nerespectarea exigentei referitoare la „buna reputatie morala” (conform celor sustinute de autorul doar a uneia din cele doua sesizari) si pentru ca interdictia de a face parte dintr-un partid politic nu este o simpla incompatibilitate de vreme ce Legea nr.73/1993 a mentionat-o distinct;
– daca ar fi fost avut in vedere precedentul stabilit prin deciziile nr.251/2014 si nr.389/2014 sesizarea ar fi trebuit admisa pentru nerespectarea exigentei referitoare la „buna reputatie morala” (conform celor sustinute de autorul doar a uneia din cele doua sesizari).
Dupa cum se poate observa, admitand ca nu constituantul si nu legiuitorul stabilesc atributiile Curtii Constitutionale, ci jurisdictia insasi poate determina „cadrul in care isi exercita atributia de control al constitutionalitatii hotararilor Parlamentului” si incercand a identifica regula in aceasta materie pe baza precedentelor jurisprudentiale stabilite de Curtea Constitutionala, in prezenta cauza respingerea ca neintemeiata a sesizarii ar fi avut cea mai mica probabilitate, in vreme ce respingerea ca inadmisibila ar fi fost posibila, iar admiterea ar fi fost cea mai predictibila solutie.
Acestea sunt motivele pentru care consideram ca solutia care se impunea in prezenta speta era fie cea de respingere a sesizarii ca inadmisibila, fie – in ipoteza in care s-ar fi trecut peste filtrul de inadmisibilitate – cea de admitere pe fond a sesizarii.
Revizuirea Constitutiei a introdus o bresa in angrenajul institutional si in logica constitutionala atunci cand a permis adaugarea prin lege a unor atributii ale Curtii Constitutionale. Legiuitorul organic a confundat controlul constitutionalitatii regulamentelor parlamentare cu cel al hotararilor parlamentare fara a face cuvenitele distinctii conceptuale si precizari procedurale.
Curtea Constitutionala a profitat de laxitatea cadrului normativ si si-a configurat liber noua atributie, lasand in uitare prevederile art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992 republicata si invocand direct prevederea constitutionala din art.146 lit. l) care, in fapt, delega o competenta decizionala Parlamentului si nu specifica o atributie concreta a jurisdictiei constitutionale.
Intreg acest context permite o larga manifestare a discretionaritatii Curtii Constitutionale, ceea ce se poate constata din analiza jurisprudentei sale in materie.
