Judecatorii PSD-ului il ataca violent pe ministrul Justitiei. Iordache a apasat pe telecomanda

politica

Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO) condamna public demersurile ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, prin care acesta isi aroga competentele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind convocarea adunarilor generale ale instantelor, cu scopul vadit al actualului Guvern de a modifica legile justitiei netransparent si fara o larga dezbatere publica. Ministrul a trimis o scrisoare prin care cere magistratilor ca, pana in 30 noiembrie, sa-si exprime punctul de vedere cu privire la mai multe aspecte.

”Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO) condamna public demersurile ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, prin care acesta isi aroga competentele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind convocarea adunarilor generale ale instantelor, cu scopul vadit al actualului Guvern de a modifica legile justitiei netransparent si fara o larga dezbatere publica. Concret, printr-o adresa din data de 25.11.2019, ministrul Justitiei Catalin Predoiu a cerut ultimativ instantelor ca, pana in data de 30.11.2019, sa isi exprime prin adunari generale «opinia» cu privire la aspecte importante privind functionarea justitiei: numarul membrilor din completele de apel, posibilitatea pensionarii anticipate a magistratilor, durata cursurilor Institutului National al Magistraturii (INM), functionarea Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie (SIIJ)”, au transmis, joi, printr-un comunicat de presa reprezentantii AJADO.

AJADO afirma ca, in primul rand, termenul foarte scurt, de doar 5 zile, pentru convocarea adunarilor generale, pentru dezbateri, luarea hotararilor si motivarea acestora, ”dovedeste caracterul strict formal al acestor consultari”.

”In al doilea rand, ministrul Justitiei nu are competenta de a convoca adunarile generale ale instantelor din Romania pentru a exprima «opinii». In temeiul art. 51 lit. e) din Legea nr. 304/2004, precum si a art. 16 lit. e) din ROIIJ, numai Consiliul Superior al Magistraturii, prin Plen sau sectii, poate sa solicite adunarilor generale un punct de vedere asupra problemelor din justitie. Ministerul Justitiei poate cere adunarilor generale, conform literei d) din acelasi articol, doar sa analizeze proiecte de acte normative, proiecte care, daca exista, nu au fost trimise insa adunarilor generale”, au mai transmis judecatorii.

De asemenea, AJADO face referire la faptul ca in adresa comunicata instantelor se vorbeste despre acte politice precum “Programul de guvernare” sau “viziunea Guvernului in exercitiu”, aspecte care exced sferei de competenta a justitiei si care nu reprezinta pentru magistrati niciun interes.

”Dimpotriva, magistratii fiind, prin statutul lor, apolitici, este inadmisibil sa fie atrasi in indeplinirea unor programe de guvernare, acest atribut apartinand exclusiv Guvernului. Acest mod de abordare al Ministrului Justitiei Catalin Predoiu incalca separatia puterilor in stat, fiind creat un precedent periculos pentru statul de drept si democratia din Romania”, au mai spus cei de la AJADO.

Acstia afirma ca, asa cum s-a precizat in adresa, Consiliul Superior al Magistraturii a trimis Ministerului Justitiei punctul de vedere “asupra subiectelor de mai sus”, prin urmare, ministrul Catalin Predoiu are opinia forului suprem al magistratilor asupra poblemelor puse in discutie, ”motiv pentru care solicitarea ministrului privind convocarea adunarilor generale este o incalcare a legii si o intruziune grava in competentele CSM”.

”In al cincilea rand, adunarile generale nu formuleaza “opinii”, ci adopta hotarari dupa analizarea proiectelor de acte normative, iar un astfel de proiect de lege nu exista in prezent. Consultarea judecatorilor cu privire la modificari legislative cu impact asupra statutului si carierei acestora, precum si cu privire la organizarea judiciara este esentiala, insa o asemenea consultare trebuie sa se faca in limitele legii si nicidecum nu poate fi de forma ori folosita in scopuri politice. Pentru aceste motive condamnam public aceasta actiune a Ministrului Justitiei Catalin Predoiu, parte a puterii executive, de intruziune nelegala si arogare abuziva de competente ale Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independentei justitiei, si ii solicitam sa revina in limitele legii, iar daca doreste consultarea instantelor prin adunari generale sa o faca trimitand un proiect de act normativ, asa cum ii cere legea”, au mai transmis cei de la AJADO.

Pe site-ul AJADO nu este specificat cine conduce aceasta asociatie. Comunicatele prezente pe site arata insa ca membrii AJADO au acelasi punct de vedere cu al PSD in privinta Sectiei Speciale, Raportului MCV sau al „implicarii” presedintelui Iohannis in justitie.

Iata doar doua comunicate semnificative:

Comisia Europeana doreste prin MCV reinstaurarea in Romania a unei justitii abuzive, aflata sub controlul serviciilor de informatii, si transformarea Romaniei din democratie in securocratie

Presedintele Iohannis si unele partide doresc restauratia controlului serviciilor si a politicului asupra justitiei

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: