Juncker, politicos, i-a facut pe plac lui Dancila la Guvern. A vorbit numai despre Schengen si MCV, nimic despre amnistie si gratiere

politica

Presedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker a afirmat, in declaratia de presa comuna, cu premierul Viorca Dancila ca doreste ca pana la finalul mandatului sau sa fie finalizat MCV-ul pentru Romania si, de asemenea, tara noastra sa intre in Schengen.

„In primul rand, imi exprim dorinta ca, in timpul mandatului acestei comisii, Romania sa intre in Spatiul Schengen. Nu vad niciun motiv pentru care anumite guverne refuza cu incapatanare acest lucru. Tinem legatura cu cei mai recalcitranti si incercam sa-i convingem sa spuna „da” pentru aderarea Romaniei la Spatiul Schengen”, a declarat Juncker, in timpul declaratiei cu premierul Viorca Dancila.

In ceea ce priveste MCV, Juncker a precizat : „Vreau sa-mi inchei mandatul facand din Romania un membru al Schengen si sa se puna capat MCV-ului.”

La declaratia de presa comuna cu presedintele Iohannis, Juncker a transmis un mesaj asemanator.

„Cand m-am prezentat timid si modest pe 14 iulie 2014 in fata Parlamentului European pentru a solicita investirea mea deputatilor europeni, am spus ca in timpul mandatului comisiei mele vom proceda in asa fel incat Romania sa devina membra a Spatiului Schengen si nu vad de ce nu ar putea sa devina. Iar in ceea ce priveste MCV-ul, am spus ca as fi vrut ca in timpul mandatului nostru acest mecanism sa fie finalizat. Va trebui insa sa mai studiem cu grija observatiile facute recent de comisie in ceea ce priveste Romania. Am mai discutat cu Guvernul despre aceasta chestiune”, a declarat presedintele CE, dupa intalnirea cu Iohannis.

„Initial, Schengen a fost un acord cu conditii si le-am indeplinit, in 2011 le-am indeplinit. Insa cum acceptarea in Spatiul Schengen depinde de votul tuturor membrilor din Spatiul Schengen au inceput sa apara primele intrebari si primele probleme si de atunci cu toate ca am indeplinit toate conditiile puse de acordul Schengen Romania si Bulgaria la fel nu au fost acceptate in Spatiul Schengen. De atunci incoace incercam sa convingem pe prietenii si partenerii nostri ca Romania este o tara serioasa, sigura, care respecta regulile impuse in Spatiul Schengen si care se bazeaza pe valorile Uniunii Europene. Progresul inca se lasa putin asteptat. Dar personal nu am renuntat si voi continua sa discut cu toata lumea pentru a-i convinge co Romania nu doreste sa fie in Spatiul Schengen ca o problema, ci Romania vine in Spatiul Schengen si a parte a unei solutii, ca parte a unei solutii pentru imbunatatirea sigurantei in Spatiul Schengen”, a explicat Klaus Iohannis.

„Am cazut amandoi de acord ca varianta optimala este finalizarea MCV-ului pana la incheierea mandatului comisiei Juncker. Evident ca aici trebuie sa jucam si noi rolul nostru, in special Guvernul si Parlamentul, trebuie sa gaseasca solutiile cele mai potrivite pentru a indeplini conditiile negociate pe MCV. Daca asa se va intampla, sunt optimist ca avem sanse de finalizare a acestui MCV”, a precizat Klaus Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: