Ucisi de coruptie. Jurnalista „Rise Project” dezvaluie ca accidentul din Mina Lupeni a fost cauzat de o afacere murdara a fostului prefect PSD. Doi oameni au murit

news

Jurnalista Ana Poienariu (Rise Project) informeaza ca stalpii din Mina Lupeni, a caror rupere a generat accidentul in care au murit doi mineri, au fost instalati de o firma a fostului prefect PSD al judetului, Aurelian Serafinceanu. „Minerii si chiar Miron Cozma ne-au spus ca au fost cazuri in care scotea vechii stalpi din mina, ii vopsea si ii baga inapoi ca fiind noi”, spune jurnalista.

„Doi mineri morti si unul ranit in Valea Jiului. ‘A fost un gol sus, deasupra grinzilor s-a format un gol mare, de acolo s-au rupt, stalpii nefiind buni, au cedat. Nu mai tine presiunea pe ei’, spune minerul Aurel Stoian.

In 2015, aflam ca stalpii astia sunt livrati de firma Gerom International, firma controlata de Aurelian Serafinceanu, fost prefect al Hunedoarei la inceputul anilor 2000 si fost membru PSD. A primit 123 de contracte cu minele de carbune din Valea Jiului in perioada 2007-2015.

Inainte de asta, ca sa fie sigur ca va castiga toate contractele, Aurelian Serafinceanu si-a inregistrat produsele la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Minerii si chiar Miron Cozma ne-au spus ca au fost cazuri in care scotea vechii stalpi din mina, ii vopsea si ii baga inapoi ca fiind noi. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara nu a avut nicio problema”, a scris Ana Poienariu de la Rise Projecy pe Facebook.

Joi dupa-amiaza a avut loc o surpare intr-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, care a surprins o echipa de 11 mineri. Opt dintre acestia au reusit sa iasa la suprafata, trei ramanand blocati sub daramaturi. Unul dintre mineri a fost gasit decedat de catre salvatori, un altul a fost transportat la Bucuresti cu elicopterul, in stare grava, iar cel de-al treilea se afla intr-o stare mai buna.

Ulterior, minerul internat la Spitalul de Urgenta Floreasca a murit, in jurul orei 19,50. Coordonatorul SMURD Bucuresti, Bogdan Oprita a afirmat ca pacientul a fost victima unui sindrom de strivire extrem de grav, sindrom in urma caruia s-au produs o serie de modificari in intreaga functionalitate a organismului.

„El in momentul de fata are o insuficienta renala iar leziunile pe care le prezinta sunt cele specifice acestui sindrom de strivire. In momentul de fata este in sala de operatie pentru a se reduce o fractura, luxatie si pentru a trata aceste leziuni, dupa care va fi dus in Sectia de Terapie Intensiva”, a declarat Oprita vineri dupa-amiaza.

Medicul a spus ca hipotermia la venirea in spital nu era atat de grava si era un moment conex care a dus la agravarea celorlalte disfunctionalitati produse in organism.

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: