Jurnalisti SUA: Daria Dughina a fost aruncata in aer de ucraineni, fara stiinta oficialilor SUA. Washingtonul este nervos

externe

Oficiali americani au admonestat oficialii ucraineni pentru asasinarea Daria Dughina, fiica unui ultranationalist rus. Americanii considera ca anumite „parti” ale guvernului de la Kiev se afla in spatele atentatului cu masina-capcana din august care a ucis-o, relateaza The New York Times.

Guvernul ucrainean a negat implicarea in uciderea cu masina capcana a Dughinei, dar oficialii americani sunt convinsi ca totul a fost pus la cale la Kiev. Ei ar fi frustrati ca operatiunea a fost lansata fara a fi informati. Statele Unite si Europa au impus anterior sanctiuni impotriva Dughinei, deoarece aceasta s-ar fi aliniat la ideologiile nationaliste ale tatalui sau.

Serviciile secrete americane cred ca atacul l-a vizat de fapt pe tatal Dughinei, Aleksandr Dughin, despre care se credea ca se afla in calatorie cu fiica sa. Avand in vedere moartea ei, multi oficiali SUA se tem ca ar putea avea loc o escaladare a atacurilor rusesti ca represalii, existand temeri privind siguranta membrilor guvernului ucrainean. Guvernul rus a deschis o ancheta cu privire la atacul cu masina capcana, catalogandu-l drept un act de terorism. Desi SUA a criticat asasinarea Dughinei, oficialii SUA au declarat ca relatia SUA cu Ucraina ramane solida.

Rusia a acuzat Ucraina ca ar fi in spatele asasinarii langa Moscova a Dariei Dughina, fiica intelectualului ultranationalist rus Aleksandr Dughin, ale carui idei se regasesc in politica promovata in prezent de presedintele rus Vladimir Putin. Daria Dughina (29 de ani) a fost ucisa sambata in explozia masinii sale, sub care fusese amplasata o bomba.

Kievul a respins acuzatiile rusilor potrivit carora o femeie de nationalitate ucraineana a urmarit-o, iar apoi a eliminat-o pe Dughina, dupa care a fugit in Estonia.

In ipoteza ca ar fi putut sa o faca: ‘Am fi putut transfera 400 de grame de TNT in Rusia? Teoretic, da. Am fi putut fabrica o bomba? Da’, afirma pentru AFP un inalt responsabil din serviciile secrete ucrainene, sub rezerva anonimatului.

Dar ‘la ce bun? Nimeni in Ucraina nu stie cu adevarat cine este Dughin. Cine ar sti de fiica lui? Sa o omori nu are sens’, sustine acesta.

De la anexarea peninsulei Crimeea de catre Rusia in 2014, Ucraina a avut timp sa dezvolte retele clandestine (de rezistenta) pe teritoriul tarii vecine, noteaza AFP.

‘Cred ca din martie exista o structura ucraineana instalata in Rusia, o structura logistica si (…) operationala’, afirma Gerald Arboit, expert in serviciile de informatii la Conservatoire National des Arts et Metiers (CNAM).

Kievul beneficiaza de asemenea de ‘consilieri americani si britanici’. Dar, pentru un astfel de proiect, ‘erau necesare actiuni de recunoastere, de urmarire (a tintei) si de aducere pe teren a unei echipe care sa infaptuiasca operatiunea. O singura persoana nu putea sa raspunda si de recunoastere si de partea operationala’, adauga expertul citat, mentionand posibilitatea unui sprijin din partea unor grupari de opozitie ruse.

De fapt, o astfel de operatiune este mai ales complexa intr-un context de razboi deschis. ‘Asasinarea Dariei Dughina a avut loc la Moscova, zona in care serviciile ucrainene cu greu ar putea ajunge’, apreciaza Colin Clarke, director de cercetare la Centrul Soufan, un think-tank din New York.

El considera aceasta ipoteza putin probabila, luand in considerare totusi ca ‘fortele speciale sau agenti de informatii ucraineni sunt probabil capabili de un astfel de atac’.

Expertii intervievati de AFP releva ca asasinarea fiicei unei personalitati, care in mod cert se pronunta in sprijinul presedintelui Vladimir Putin, dar nu neaparat foarte influenta, serveste cauzei liderului de la Kremlin. De fapt, poate provoca un puternic sentiment de respingere, care ar alimenta, daca e nevoie, justificarile pentru o mobilizare generala in Rusia.

‘Nu exclud ca Dughina sa fi fost ucisa de rusi pentru a dezvolta razboiul in Ucraina intr-un mod neconventional’, afirma, sub rezerva anonimatului, un oficial din cadrul comunitatii de informatii din Franta.

Un asasinat tintit, in special asupra unei tinere femei, ar fi pe deasupra contraproductiv pentru imaginea presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care mizeaza pe capitalul sau de simpatie pentru a obtine ajutor militar occidental de care are nevoie in fata fortelor Moscovei.

‘Nu vad ratiunea unei astfel de operatiuni pentru ucraineni, care este extrem de complicat de pus in practica. Si nu-i vad pe americani si britanici sa-i lase sa faca asa ceva’, sustine Alexander Grinberg, analist la Institutul pentru Securitate si Strategie din Ierusalim (JISS).

‘Totul seamana cu o manipulare a FSB pentru a slabi Kievul. Mai ales ca Dughin nu are nicio influenta reala la Kremlin’, adauga el.

Colin Clarke confirma ca un asasinat simbolic efectuat de Kiev nu ar viza probabil acest tip de tinta si suspecteaza o operatiune ‘desfasurata de o alta entitate’, inclusiv din interiorul Rusiei.

In orice caz, acuzatiile ruse sunt lipsite de substanta, considera Alexandre Papaemmanuel, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris si expert in serviciile de informatii.

‘Poate sa te surprinda o naratiune livrata extrem de rapid de serviciile ruse. In general, in cazul unui asasinat politic, anchetele iau mult timp pentru a da rezultate’, constata el, observand o propaganda rusa si prorusa foarte intensa pe acest subiect inca de sambata.

Dincolo de faptul ca Natalia Vovk, ucraineanca careia FSB ii atribuie asasinarea Dariei Dughina provine din Mariupol – portul ucrainean de la Marea Azov aflat in prezent sub control rusesc dupa trei luni de asediu -, a reusit sa treaca cu bine de centrele de filtrare rusesti facand parte din regimentul Azov, conform versiunii ruse, acest asasinat a avut loc nu departe de resedinta presedintelui Vladimir Putin din Novo-Ogariovo, remarca Ivan Jdanov, unul din colaboratorii opozantului Aleksei Navalnii, pe canalul Populiarnaia Politica de pe YouTube. Concluzia sa este ca FSB s-a pus singur intr-o lumina proasta, demonstrandu-si incapacitatea de vreme ce serviciile secrete ucrainene pot comite un atentat la numai cativa kilometri de resedinta presedintelui rus.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: