Kakaia izolare? Noul ambasador SUA și-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Nicuşor Dan

Kakaia izolare Noul ambasador SUA și-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Nicuşor Dan

Noul ambasador al Statele Unite ale Americii la Bucureşti, Darryl Nirenberg, a prezentat marţi scrisorile de acreditare preşedintelui Nicuşor Dan, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. Propaganda AUR a susținut ăn mod repetat că Bucureștiul ar fi izolat de SUA după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut.

După ceremonia oficială, ambasadorul, alături de soţia sa şi oficiali ai misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, a avut o discuţie cu preşedintele, menționează Agerpres.

Pe 19 noiembrie, la audierea sa în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, Darryl Nirenberg afirma că relaţia cu România nu a fost niciodată mai importantă.

„România este un aliat-cheie în cadrul NATO, situată strategic la Marea Neagră şi având graniţă cu Ucraina. Oferă mari oportunităţi pentru companiile americane şi are potenţialul de a fi un factor decisiv în ceea ce priveşte resursele energetice. Relaţia noastră cu România nu a fost niciodată mai importantă”, spunea acesta.

„Dacă voi fi confirmat, mă angajez să promovez agenda ‘America pe primul loc’ a preşedintelui (Donald) Trump şi să lucrez pentru a face America mai puternică, mai sigură şi mai prosperă. Mă voi concentra mai întâi pe asigurarea siguranţei americanilor care servesc, locuiesc, lucrează sau vizitează această ţară. Voi lucra pentru aprofundarea parteneriatului nostru militar şi de securitate şi mă voi concentra pe consolidarea relaţiilor noastre comerciale şi de investiţii. Voi promova exporturile americane, voi susţine companiile americane şi voi încuraja investiţiile care creează locuri de muncă în Statele Unite”, declara Nirenberg, la audieri.

El a subliniat atunci că nominalizarea sa pentru funcţia de ambasador în România este „profund semnificativă”, întrucât bunicii săi au emigrat în Statele Unite din Europa de Est, iar el însuşi, în perioada în care a lucrat în comisia în faţa căreia a fost audiat, a fost martor la desfăşurarea istoriei, când a căzut Zidul Berlinului şi poporul român şi-a câştigat libertatea faţă de comunism.

„Dacă voi fi confirmat, totul ar căpăta un sens deplin”, a remarcat ambasadorul.

Darryl Nirenberg a fost nominalizat în luna mai 2025 în funcţia de ambasador al Statelor Unite în România de preşedintele Donald Trump.

Comentarii

Citește mai departe

Elveția a declarat că a refuzat două cereri ale SUA de survolare a teritoriului său în cadrul operațiunilor legate de războiul actual din Orientul Mijlociu, invocând neutralitatea sa în temeiul dreptului internațional, potrivit France24. „În total, două cereri legate de războiul din Iran au fost refuzate, în timp ce un zbor de mentenanță și două […]
Noua monedă de zece cenți a Statelor Unite, emisă ca parte a unei serii speciale cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a independenței, care va fi sărbătorită pe 4 iulie, a generat controverse prin omisiunea tradiționalei ramuri de măslin, care obișnuia să fie prezentă, pe fondul atacurilor militare americane aspra Iranului, relatează EFE, preluată de […]
Administrația lui Donald Trump ar urma, potrivit unor informații, să primească 10 miliarde de dolari de la investitori, ca parte a unui acord pentru a crea o versiune a TikTok controlată de SUA, potrivit The Guardian. Cele 10 miliarde de dolari, considerate de guvernul SUA un fel de comision de tranzacție, vor fi plătite de […]
Israelul a ucis 12 membri ai personalului medical într-un atac asupra unui centru medical din sudul Libanului vineri noaptea, aducând numărul personalului medical ucis în țară de Israel la 31 în ultimele 12 zile. O clinică din orașul Burj Qalaouiyah a fost lovită, vineri seară, de un atac israelian care a dat foc structurii și […]
Cetățenii americani ar trebui să părăsească Irakul imediat, a anunțat ambasada SUA la Bagdad într-o alertă de securitate actualizată sâmbătă, în urma unui atac cu rachete efectuat peste noapte asupra clădirii ambasadei, potrivit The Guardian. „Americanii se confruntă cu riscul de răpire, iar cetățenii americani au fost vizați direct. Milițiile teroriste aliniate cu Iranul pot […]