Kievul dezvaluie marele secret: „Exploziile din Crimeea sunt opera unei unitati ucrainene de elita care opereaza in spatele liniei frontului”

externe

Prestigioasa publicatie New York Times prezinta declaratiile unui inalt oficial ucrainean care sustine ca recentele explozii surprinzatoare din Crimeea sunt „sunt opera unei unitati ucrainene de elita care opereaza in spatele liniei frontului”. 

Presedintele Vladimir Putin si-a facut din cucerirea peninsulei de catre Rusia un obiectiv central al guvernarii sale care dureaza de 22 de ani, dar, recent, o serie de atacuri ”discrete” ale fortelor ucrainene au pus la incercare securitatea regiunii. El a spus ca Peninsula Crimeea este un „loc sacru”, „pamantul sfant al Rusiei”, iar unul dintre consilierii sai a avertizat ca, daca peninsula va fi atacata, Ucraina va avea de suportat „Judecata de Apoi”, scrie New York Times.

Dar, in ultima vreme, Ucraina a dejucat planurile Kremlinului. Marti, mari explozii au zguduit un arsenal rusesc din Crimeea, actiunea inscriindu-se intr-o serie de atacuri ‚discrete’ asupra peninsulei din Marea Neagra pe care Putin a anexat-o ilegal in 2014 si care acum este folosita drept un teatru vital de operatiuni in cadrul invaziei ruse.

Un inalt oficial ucrainean, care insa a dorit sa isi pastreze anonimatul pentru a discuta despre toate aceste operatiuni, a declarat ca exploziile sunt opera unei unitati ucrainene de elita care opereaza in spatele liniei frontului. Intr-o declaratie a Ministerului rus al Apararii se afirma ca episodul reprezinta o „actiune de sabotaj” – o recunoastere destul de clara a faptului ca razboiul se extinde spre ceea ce, in opinia Kremlinului, ar insemna teritoriul rusesc.

Atacurile din Crimeea scot in evidenta tacticile armate tot mai agresive ale Ucrainei, in timp ce guvernul de la Kiev se bazeaza pe o gama larga de arme occidentale si pe forte speciale ca sa patrunda adanc in spatele frontului, sa perturbe liniile de aprovizionare rusesti si sa contracareze avantajele Rusiei de ordin material. Totodata, atacurile ii creeaza lui Putin tot mai multe probleme – securitatea Crimeii fiind obiectivul-cheie al actiunilor militare rusesti – , dar si probleme legate de prestanta politica a lui Putin la el in tara.

Nicio alta actiune a lui Putin, pe care a luat-o in cei 22 de ani de guvernare, nu le-a provocat rusilor o euforie atat de mare in sprijinul Kremlinului ca anexarea Crimeii, incheiata in general fara varsare de sange – o actiune care i-a cimentat imaginea de lider care doreste sa reimpuna Rusia ca mare putere.

Iar inaintea invadarii Ucrainei de iarna trecuta, Crimeea a fost cea pe care Putin a tot invocat-o drept un loc a carui securitate existentiala este amenintata de Ucraina, el avertizand ca o actiune a Ucrainei sprijinita de Occident, vizand recucerirea prin forta a peninsulei, ar putea provoca un razboi direct intre Rusia si NATO.

Pana in aceasta luna, Crimeea parea bine protejata in fata atacurilor ucrainene. Nici macar cele mai perfectionate sisteme armate ale Ucrainei nu au o raza de actiune prin care sa poata tinti obiective de acolo, iar avioanele ucrainene nu pot strapunge apararea aeriana ruseasca din peninsula.

In ultimele saptamani, pe teritoriul peninsulei s-au semnalat explozii repetate. Iar pe data de 31 iulie, Rusia a contramandat serbarile cu ocazia Zilei Marinei programate in portul Sevastopol, din Crimeea, dupa ce atacul unei drone s-a soldat cu ranirea a sase persoane. In cursul atacului de marti, cel putin doi civili au fost raniti si, potrivit unor declaratii ale oficialilor rusi, in urma mai multor explozii, cablurile electrice, semafoarele si o serie de imobile din satul Maiskoie au fost afectate. Cel putin 3000 de oameni au fost evacuati din zona, iar localnicii din Crimeea spun ca autoritatile locale au emis un cod galben de pericol terorist, perchezitionandu-i pe oamenii care intrau in parcuri sau in institutii publice.

Liderii ucraineni nu si-au asumat public responsabilitatea pentru niciuna dintre exploziile recente, pastrandu-si politica oficiala de ambiguitate in privinta atacurilor lansate departe de liniile frontului. Dar presedintele Volodimir Zelenski si unul dintre consilierii sai, Mihailo Podoliak, au parut sa faca o anume aluzie la implicarea Ucrainei.

„Reamintim: Crimeea unei tari normale inseamna Marea Neagra, munti, recreere si turism, dar Crimeea ocupata de rusi inseamna explozia unor depozite si un mare pericol de moarte pentru ocupanti si pentru hoti”, a scris Podoliak pe Twitter. „Demilitarizarea in actiune”.

Zelenski i-a laudat pe cei care ajuta serviciile ucrainene de informatii si fortele speciale, sfatuindu-i pe civilii aflati in teritoriile ocupate de rusi sa stea departe de aparatura militara ruseasca. „Motivele exploziilor de pe teritoriul ocupat pot fi diverse, foarte diverse”, a spus el, „dar toate au drept scop slabirea armatei ruse”.

Marti, doua explozii semnalate in Melitopol, un oras ocupat, au scos din emisie transmisiunile unui post de televiziune pro-Kremlin, potrivit declaratiilor lui Ivan Federov, primarul ucrainean demis al orasului. Amanunte legate de aceste explozii nu au putut fi confirmate de surse independente si nu s-a putut afla imediat cine au fost autorii, dar Federov a subliniat ca opozitia in fata autoritatilor impuse de rusi va continua. “Oamenii din Melitopol tin piept, iar fortele de rezistenta inlatura tot ce a impus regimul sustinut de Kremlin”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: