Klaus Iohannis a pierdut in instanta una dintre casele pe care le avea in Sibiu

news

Presedintele Klaus A pierdut o proprietate situata chiar in centrul Sibiului, in urma unei decizii definitive a Curtii de Apel Brasov. Motivul invocat de judecatori este ca familia sefului statului a inaintat prea tarziu recursul.

Casa se afla pe principala strada pietonala a Sibiului si este un imobil cu un istoric complicat. A fost nationalizat, iar cei care l-au avut in proprietate nu l-au putut revendica dupa Revolutie, intrucat decedasera intre timp. In 1997, imobilul a fost cumparat de chiriasi, numai ca intre timp a aparut un nepot al proprietarilor initiali care a reusit sa recupereze casa in instanta. De la el a cumparat imobilul Klaus Iohannis, insa fostii chiriasi ai imobilului au deschis un proces prin care au incercat sa dovedeasca faptul ca actele prin care familia Iohannis a devenit proprietara cladirii sunt nule de drept intrucat pretinsul nepot al fostilor proprietari ar fi intrat in posesia imobilului in baza unor acte false. Chiriasii au contestat chiar calitatea de nepot de drept al proprietarului initial, sustinand ca imobilul nu putea fi, asadar, cumparat de familia lui Klaus Iohannis.

Decizia magistratilor Curtii de Apel Brasov nu este una pe fond, ci tine mai degraba de procedura care nu ar fi fost respectata. Mai exact, avocatii familiei lui Klaus Iohannis ar fi depus prea tarziu recursul la decizia pronuntata de Tribunalul Brasov.

In ultimii ani, presedintele a inchiriat parterul casei unei banci austriece si ar fi obtinut astfel un profit de sute de mii de euro. Iohannis s-a judecat ani de zile cu familia care sustine ca a cumparat casa de la stat, nationalizata ulterior. Suma care i-a revenit lui Klaus Iohannis in ultimii 14 ani, din inchirierea spatiului comercial unei mari banci din Romania se ridica la 320.000 de euro, au scris in august jurnalistii de la Rise Project.

Seful statului a mai pierdut, dupa un proces similar, o cladire in aceeasi zona.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: