„Kovesi este agent al CIA si Dan Voiculescu a fost condamnat la ordinul Statelor Unite”. Iata ce sugereaza unul dintre cei mai vizibili parlamentari ai PSD

politica

Deputatul PSD Liviu Plesoianu a anuntat luni seara ca a sesizat Ministerul Public cu privire la posibile infractiuni impotriva securitatii natioanale, dupa ce Sebastian Ghita a afirmat ca fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, si procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, ar fi ofiteri ai unui serviciu secret strain.

“Pentru ca am observat, la nivel institutional, o liniste totala in ceea ce priveste afirmatiile lui Sebastian Ghita cu referire la faptul ca Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi ar fi ‘ofiteri ai unui serviciu secret strain’, am sesizat chiar acum Ministerul Public cu privire la posibile infractiuni contra securitatii nationale”, scrie Liviu Plesoianu pe contul sau de Facebook.

In sesizarea catre Ministerul Public, deputatul arata ca in inregistrarile si interviurile date de Sebastian Ghita de cand a fugit din tara, a facut mai multe afirmatii potrivit carora Kovesi si Coldea ar fi “tradat interesul national”.

“In cadrul unei serii de inregistrari / interviuri, difuzate si preluate la scara nationala de catre cea mai mare parte a presei (atat in anul 2017, cat si in anul curent), fostul deputat Sebastian Ghita a facut mai multe afirmatii in ceea ce priveste o posibila TRADARE a interesului national de catre domnul Florian Coldea si de catre doamna Laura Codruta Kovesi. Inainte de a reda cateva pasaje ilustrative in acest sens, trebuie sa mentionez faptul ca domnul Sebastian Ghita (conform propriilor afirmatii) face referire la anumite situatii si momente in calitate de martor al acestora”, continua acesta.

In cadrul sesizarii, Plesoianu reda declaratiile lui Sebastian Ghita din 2017, in care afirma ca cei doi ar fi ofiteri secreti au unor servicii externe. Astfel, deputatul crede ca este de datoria Ministerului Public de a afla daca informatiile furnizate de Sebastian Ghita sunt adevarate, iar cercetarile in acest caz sunt obligatorii

“Consider ca Ministerul Public are datoria si obligatia de a cerceta daca informatiile furnizate de catre Sebastian Ghita sunt reale. Mai consider si ca Ministerul Public are datoria si obligatia de a demara cu celeritate cercetari in acest caz avand in vedere gravitatea posibilelor fapte, calitatea posibililor faptuitori, precum si interesul public urias. In cazul in care afirmatiile lui Sebastian Ghita se dovedesc a face referire la fapte, situatii si imprejurari reale, in cazul in care, asa cum declara Sebastian Ghita, Laura Codruta Kovesi si Florian Coldea au fost / sunt ofiteri ai unui serviciu secret strain sau au executat / executa ordinele acestuia, pe langa alte infractiuni incidente, consider ca trebuie acordata o deosebita atentie articolelor 394 si 395 din Codul penal (Infractiuni contra securitatii nationale – Tradarea si Tradarea prin transmitere de informatii secrete de stat). Necesitatea derularii cu celeritate a unor cercetari rezulta tocmai din posibila afectare a securitatii nationale. Cu asa ceva NU ne putem juca si e imperios necesar ca societatea romaneasca sa constate ca Ministerul Public ia in serios orice posibila infractiune care aduce atingere securitatii statului nostru!”, a mai sustinut Plesoianu.

El spune ca, daca afirmatia potrivit careia condamnarea omului de afaceri Dan Voiculescu a fost ceruta de Statele Unite ale Americii, a fost inalcata Constitutia Romaniei

“De asemenea, in situatia in care se probeaza afirmatia lui Sebastian Ghita (redata de jurnalistul Ion Cristoiu, cel care a realizat interviul cu Sebastian Ghita) conform careia ‘Dan Voiculescu si condamnarea sa a fost ceruta din SUA. Americanii au dat ordin ca trusturile de presa romanesti sa fie distruse’, am avea de a face atat cu o foarte grava incalcare a Constitutiei Romaniei, articolul 30, alineatul 4 („Nici o publicatie nu poate fi suprimata”), cat si, cel putin, cu infractiunea de represiune nedreapta”, mai scrie acesta.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: