Kovesi, scrisoare catre comisia de ancheta a alegerilor din 2009. Furiosi, pesedistii anunta ca vor depune plangere penala

politica

Laura Codruta Kovesi a transmis o scrisoare comisiei de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009 in care anunta ca nu se va prezenta la audieri.

In scrisoare, Kovesi enumera obiectivele comisiei si la final ii anunta pe membrii comisiei ca nu are informatii despre cele cercetate. „Avand in vedere ca nu am cunostinta despre aspecte de natura sa serveasca la aflarea adevarului in cauza care formeaza obiectul activitatii Comisiei, nu ma voi prezenta in data de 20 iunie 2017, ora 14,00, la sedinta Comisiei de ancheta”, a precizat Laura Codruta Kovesi.

Deputatul PSD Liviu Plesoianu, membru al comisiei, anuntase anterior ca va face plangeri penale impotriva celor care refuza sa se prezinte la audieri, nominalizand-o pe Laura Codruta Kovesi.

„In situatia in care vreuna dintre persoanele asteptate maine la audierile Comisiei de Ancheta nu se prezinta, voi propune sesizarea organelor de urmarire penala pentru obstructionarea activitatii Comisiei cu scopul impiedicarii aflarii adevarului. Pana la aceasta ora, doamna Laura Codruta KOVESI si domnul Florian COLDEA nu au confirmat prezenta…”, a scris Plesoianu pe Facebook.

Laura Codruta Kovesi si Florian Coldea sunt asteptati, marti, pentru a fi audiati de catre Comisia de ancheta a alegerilor din 2009, insa cei doi nu au confirmat, pana la acest moment, prezenta, a precizat, luni, presedintele acestui for, senatorul PSD Mihai Fifor.

„Maine avem 4 invitati: Laura Codruta Kovesi, Florian Coldea, Cozmin Gusa, Catalin Chereches. Pana la acest moment nu avem confirmari decat din partea domnilor Gusa si Chereches”, a spus Fifor.

Intrebat ce va face Comisia in situatia in care Kovesi si Coldea nu se vor prezenta marti la audieri, Fifor a spus: „Maine (marti, n.r.) vom analiza si vom decide pasii”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: