externe

Kremlinul anunta ca relatiile cu Moldova sunt „extrem de tensionate” si ameninta cu Transnistria. Peskov: „Chisinaul sa fie extrem de atent”

Relatiile Rusiei cu Republica Moldova sunt extrem de tensionate la ora actuala, a admis luni Kremlinul, care i-a acuzat pe liderii moldoveni ca urmaresc o agenda antiruseasca, la o saptamana dupa ce Chisinaul a declarat ca a dejucat o tentativa de lovitura de stat pusa la cale de Rusia, relateaza Reuters si EFE, citate de Agerpres.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat saptamana trecuta o noua lege prooccidentala dupa ce guvernul precedent a demisionat in masa in urma unor luni in sir de scandaluri politice si economice.

Noul guvern condus de premierul Dorin Recean a promis sa urmeze o cale proeuropeana si a cerut demilitarizarea Transnistriei, o regiune separatista sustinuta de Moscova care se invecineaza cu Ucraina.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni ca Rusia a actionat in ‘mod responsabil’ in ceea ce priveste fortele de mentinere a pacii pe care le are stationate in regiunea separatista si a avertizat Republica Moldova sa nu inflameze si mai mult situatia.

Rusia recomanda Republicii Moldova sa dea dovada de mai multa prudenta in ceea ce priveste regiunea separatista Transnistria, a afirmat Peskov, dupa ce Chisinaul a cerut retragerea trupelor ruse stationate in regiune, noteaza EFE.

‘Rusia a fost si este o parte responsabila in ceea ce priveste Transnistria si continua sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare. Dorim sa-i sfatuim pe omologii nostri moldoveni sa fie extrem de atenti in aceasta privinta’, a declarat reprezentantul presedintiei ruse.

‘Relatiile noastre cu (Republica) Moldova sunt deja foarte tensionate’, a declarat Peskov in conferinta sa de presa zilnica. ‘Conducerea se concentreaza intotdeauna pe tot ce este antirusesc, ei aluneca in isterie antiruseasca’, a adaugat el.

‘Guvernul moldovean accentueaza orice pozitie antiruseasca si, de fapt, ajunge la isterie’, a insistat Peskov, apreciind ca ‘lipsa unei pozitii constructive nu ajuta cu nimic Republica Moldova’, ci dauneaza relatiilor bilaterale.

Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, – la fel ca omologul sau ucrainean Volodimir Zelenski – a declarat anterior luna aceasta ca dispune de informatii care sugereaza ca Rusia pregateste o lovitura de stat pentru „rasturnarea” autoritatilor moldovene si a semana haos in aceasta republica.

Rusia a negat aceste informatii, dar Moscova s-a aratat reticenta fata de posibilitatea ca Republica Moldova – care se afla intre Ucraina si Romania, membra a UE si NATO – sa adere la Uniunea Europeana.

Maia Sandu a exclus sambata o ‘amenintare militara iminenta’ din partea Rusiei impotriva tarii sale, dar a avertizat asupra razboiului hibrid dus de Moscova prin dezinformare si a cerut ajutor comunitatii internationale pentru a-l combate.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Franta: Momentul in care duba penitenciarului a fost atacata cu mitraliere Kalasnikov. Mafiotul „Musca” a reusit sa evadeze – Video

A aparut o prima inregistrare video a atacului in care au fost ucisi, marti, trei…

6 ore ago

Gunoierii din Paris au intrat in greva. Ei cer un „bonus olimpic” si o crestere salariala

Aproximativ 400 de angajati de la salubrizare din Paris au intrat marti in greva, cerand…

9 ore ago

Bucurestean ucis in strada de doi indivizi, acestia l-au lovit cu batele. Medicii au incercat in zadar sa il resusciteze – Video

Trei indivizi s-au luat la bataie, pe Bulevardul Constructorilor din Bucuresti, langa Parcul Crangasi, starnind…

9 ore ago

Opt ceasuri ale lui Michael Schumacher s-au vandut la licitatie cu 4 milioane de franci elvetieni

Ceasuri apartinand lui Michael Schumacher, septuplu campion mondial de Formula 1, s-au vandut, marti, cu…

9 ore ago

Incendiu in Muntii Rodnei. Ard sase hectare de teren

Un incendiu a izbucnit, marti seara, in Muntii Rodnei, in apropiere de varful Toroioaga, informeaza…

9 ore ago