La doi ani de la asaltul asupra Capitoliului, politia americana cauta in continuare 350 de participanti

externe

capitoliu, rebeliune

Politia americana cauta in continuare 350 de participanti la asaltul asupra Capitoliului, precum si o persoana suspectata ca a plantat bombe artizanale in vecinatatea Congresului cu o zi inainte de atac, noteaza AFP, citata de Agerpres.

Peste 950 de persoane au fost arestate in ultimele 24 de luni, a declarat procurorul general al SUA, Merrick Garland, intr-un comunicat dat publicitatii miercuri, cu doua zile inainte de a doua aniversare a loviturii in forta.

Mai mult de o treime au fost deja judecate cu acuzatii variind de la simpla „intruziune” la „rebeliune”, iar 192 au primit pedepse cu inchisoarea, potrivit unui comunicat separat al procurorului federal din Washington care supervizeaza aceasta ancheta extinsa.

Cu toate acestea, „munca noastra nu este incheiata” si „ramanem hotarati sa-i urmarim penal pe toti cei responsabili de asaltul asupra democratiei noastre”, a adaugat Merrick Garland.

Politia federala (FBI) cauta in special sa identifice 350 de persoane suspectate ca ar fi comis violente in Capitoliu, dintre care 250 impotriva unor politisti, si a cerut din nou ajutorul publicului miercuri.

In plus, FBI a a marit de cinci ori recompensa, crescuta de la 100.000 de dolari la jumatate de milion de dolari, pentru orice informatie conducand la arestarea persoanei care a pus cate o bomba artizanala, in seara zilei de 5 ianuarie 2021, in apropierea sediilor partidelor republican si democrat.

Acestea nu au explodat niciodata si s-ar putea sa fi avut scopul doar de a tine politia departe de Capitoliu chiar inainte de atac.

„Speram (ca aceasta noua recompensa) sa incurajeze publicul sa se uite din nou la fotografiile si inregistrarile video ale suspectului”, a scris politia federala intr-un comunicat. Acestea arata un individ care este greu de identificat, deoarece poarta gluga, masca, ochelari si manusi.

Pe 6 ianuarie 2021, cateva sute de partizani ai presedintelui republican Donald Trump au semanat haos si violenta in Capitoliu, in momentul in care alesii certificau victoria rivalului sau democrat, Joe Biden, la alegerile prezidentiale.

Deocamdata, urmaririle penale s-au concentrat asupra celor care au participat direct la acest atac, care a socat intreaga lume, dar Departamentul de Justitie ancheteaza si responsabilitatea lui Donald Trump si a colaboratorilor sai apropiati.

De la declararea candidaturii sale la prezidentialele din 2024, a fost desemnat un procuror special pentru a superviza, in mod independent, anchetele care il privesc pe fostul presedinte republican.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: