La inițiativa AUR, deputații au ținut un moment de reculegere în memoria lui Charlie Kirk

La inițiativa AUR deputații au ținut un moment de reculegere în memoria lui Charlie Kirk
Deputaţii au ţinut un moment de reculegere, luni, în plenul forului legislativ, în memoria lui Charlie Kirk.

Momentul de reculegere a fost propus de deputata AUR Gianina Şerban, care este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Stimaţi colegi, vă rog să ţinem un moment de reculegere pentru Charlie Kirk, cel care a fost o voce care a luptat pentru dreptul la liberă exprimare”, a spus Şerban.

Simion a stat să urmărească cine nu s-a ridicat în picioare.

După momentul de reculegere, liderul grupului deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, i-a cerut Gianinei Şerban ca atunci când mai vrea să facă astfel de propuneri să anunţe înainte Biroul permanent, pentru că aşa prevede Codul de conduită.

„Am înţeles, doamna vicepreşedinte, demersul dumneavoastră. Vă solicit în mod ferm ca de acum înainte să respectaţi Codul de conduită şi să aduceţi la cunoştinţa Biroului permanent înainte de a propune astfel de chestiuni, pentru că asta este procedura aprobată de noi în Parlament”, a afirmat Andronache, citat de Agerpres.

Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, un susţinător proeminent al preşedintelui american Donald Trump, a fost împuşcat în gât, săptămâna trecută, în timp ce vorbea la un eveniment în aer liber la Universitatea Utah Valley din Orem şi a murit ulterior din cauza rănilor. Funcţionarii de stat au descris cazul drept un asasinat politic şi au spus că vor solicita pedeapsa capitală.

Comentarii

Citește mai departe

Un judecător federal a anulat ordinul executiv al președintelui Donald Trump care urmărea crearea unei liste federale de alegători și implicarea directă a Serviciului Poștal al SUA în operațiunile electorale într-un mod care ar limita votul prin corespondență. Judecătoarea Indira Talwani de la Tribunalul Districtual al SUA blocase deja ordinul semnat de Trump în martie, […]
David Popovici a câștigat miercuri seară, la Paris, al treilea său titlu european consecutiv la 100 metri liber, după una dintre cele mai rapide curse din istoria probei. Românul a încheiat finala în 46,56 secunde, la numai 16 sutimi de recordul mondial și la cinci sutimi de propriul record european. Popovici a stabilit totodată un […]
Îndoielile privind folosirea unor baze militare esențiale din Orientul Mijlociu, primirea călduroasă de care președintele ucrainean a avut parte din partea unui aliat european tradițional al Moscovei și gestul de sfidare fără precedent al liderului unui fost stat sovietic au lovit, în ultimele săptămâni, rând pe rând, speranțele Kremlinului de a-și păstra influența mondială, în […]
Pompierii și locuitorii din sudul Libanului au acuzat armata israeliană că a provocat în mod deliberat incendii forestiere în regiune, în timp ce grupurile de mediu spun că incendiile din ultimele săptămâni fac parte dintr-o practică israeliană de lungă durată care vizează mediul natural al Libanului. Marți, armata israeliană a tras rachete de semnalizare într-o […]
Documente desecretizate și publicate de Casa Albă oferă noi detalii despre abandonarea unei investigații FBI mai puțin cunoscute, deschise în 2017 asupra legăturilor președintelui Donald Trump cu Rusia, relatează The New York Times. În ultimul an, demersurile administrației Trump de a exercita represalii împotriva oficialilor serviciilor de informații și a agenților FBI care au investigat […]