Lai Ching-te, candidatul democrat „anti-China”, castigator al alegerilor din Taiwan

Lai Ching-te candidatul democrat anti-China castigator al alegerilor din Taiwan
Candidatul la alegerile prezidentiale din Taiwan, considerat de China drept un „grav pericol” din cauza pozitiilor sale in favoarea independentei insulei, s-a plasat in frunte, sambata, la scrutin, potrivit rezultatelor oficiale, partiale, citate de France Presse, preluate de Agerpres. Iar conform Reuters, candidatul principalului partid de opozitie din Taiwan, Kuomintang (KMT), Hou Yu-ih, si-a recunoscut infrangerea in alegeri.

UPDATE: Vicepresedintele Taiwanului, Lai Ching-te, candidat la presedintie din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), a castigat, sambata, alegerile prezidentiale, obtinand 40,2% din voturi, potrivit rezultatelor anuntate dupa numararea sufragiilor in 98% din sectiile de votare, transmite France Presse.

La inceputul serii (ora Taiwanului), vicepresedintele in exercitiu, Lai Ching-te, de la Partidul Democrat Progresist (DPP), era creditat cu 41,6% din voturi, potrivit acestor rezultate oficiale care acopera peste 60% din sectiile de votare – rezultate greu de rasturnat, insa, de numaratoarea finala. Lai Ching-te, in varsta de 64 de ani, a fost calificat de Beijing drept un „grav pericol” deoarece partidul sau sustine ca insula este, de facto, independenta.

Principalul sau adversar, Hou Yu-ih, in varsta de 66 de ani si candidat al formatiunii Kuomintang (KMT), care pledeaza pentru apropierea de Beijing, a obtinut 33,2% din voturi, potrivit acestei numaratori a Comisiei Electorale Centrale.

Al treilea candidat, Ko Wen-je, in varsta de 64 de ani, de la micul Partid Popular din Taiwan (TPP) si care se prezinta drept anti-establishment, s-a clasat pe locul al treilea cu 25,3%.

Taiwanezii au votat de asemenea pentru reinnoirea celor 113 locuri ale Parlamentului, unde DPP ar putea sa-si piarda totusi majoritatea.

In cele aproximativ 18.000 de sectii de votare, fiecare buletin de vot a fost aratat si citit cu voce tare de catre responsabilii numaratorii – un proces deschis publicului – inainte de a fi contabilizate.

Presiuni fara precedent ale Beijingului

Birourile s-au inchis la ora 16.00 (8.00 GMT) in acest teritoriu de 23 de milioane de locuitori situat la 180 de kilometri de coasta chineza si salutat ca un model de democratie in Asia.

Toata saptamana, Beijingul si-a crescut presiunea diplomatica si militara. Joi, cinci baloane chineze au traversat linia mediana care separa insula autonoma de China, potrivit Ministerului Apararii din Taiwan, care a observat si zece avioane si sase nave de razboi.

Sambata, jurnalisti ai AFP au observat un avion de lupta chinez deasupra orasului Pingtan, cel mai apropiat de Taiwan iar pe reteaua de socializare chineza Weibo, hashtag-ul „Election in Taiwan” a fost blocat dimineata.

Beijingul a chemat electoratul din insula sa faca „alegerea corecta” si armata chineza a promis „sa zdrobeasca” orice dorinta de „independenta”, noteaza AFP.

Casa Alba va trimite observatori, dupa vot, in Taiwan

Statutul Taiwanului este unul dintre cele mai explozive subiecte a rivalitatii dintre China si Statele Unite, principalul sustinator militar al teritoriului iar Washingtonul intentioneaza sa trimita o „delegatie informala” in insula dupa vot.

Vineri, seful diplomatiei americane Antony Blinken s-a intalnit la Washington cu Liu Jianchao, seful diviziei internationale a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.

El i-a reamintit importanta „mentinerii pacii si stabilitatii in Stramtoarea Taiwan”.

(Foto: NBC News)

Comentarii

Citește mai departe

Puterile agenților de inteligență artificială par a fi nelimitate în zilele noastre – de la organizarea vieții până la rezolvarea problemelor matematice care i-au nedumerit pe oameni timp de cea mai mare parte a secolului XX. Au devenit atât de puternici încât acum ne temem de ei, putând prelua controlul asupra sistemelor și întorcându-le împotriva […]
JPMorgan și Goldman Sachs se pregătesc să finanțeze un nou val de investiții în centre de date și infrastructură de inteligență artificială în Europa, în contextul în care continentul încearcă să își reducă dependența tehnologică de SUA. Giganții de pe Wall Street concurează pentru partea leului din finanțarea eforturilor Europei de a reduce dependența blocului […]
Pierderea unui dinte nu înseamnă doar apariția unui spațiu vizibil în cavitatea orală. În țesuturile aflate sub gingie începe un proces biologic de remodelare care poate modifica treptat forma și volumul osului în care s-a aflat rădăcina. Pentru pacient, aceste schimbări pot trece neobservate o perioadă, însă devin importante atunci când se ia în calcul […]
Directorul diviziei de inteligență artificială de la Microsoft a avertizat că abordarea Anthropic privind antrenarea modelului său de inteligență artificială, Claude, ar putea avea un „impact dezastruos asupra bunăstării umanității”. Mustafa Suleyman a spus că rivalul său riscă să creeze ceva „imposibil” de controlat tratându-l ca pe un om – inclusiv spunându-i că „ar putea […]
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus crearea unui Consiliu European de Securitate, în cadrul căruia liderii UE s-ar întâlni cu liderii țărilor partenere, precum Canada, Norvegia, Ucraina și Regatul Unit. Ea a făcut această declarație în discursul său anual adresat Parlamentului European. „Am discutat de mult timp despre un format de întâlnire […]