„Cred ca USR – as vrea sa fiu foarte clara – nu este format dintr-o mana de insi care au transformat acest partid intr-un SRL. Noi suntem nascuti din strada, am luptat pentru statul de drept, pentru democratie si vedem ca tocmai asta nu se intampla in USR. Adica existau toate parghiile statutare, daca voiau sa schimbe candidatul, sa o faca. Nu stiu ce i-a impiedicat, de exemplu, sa spuna ca vor sa organizeze un Congres in luna ianuarie, sa zicem, sa convoace si sa se faca Congresul la mijlocul lui martie.
Mie mi se pare ca sistemul a intrat inclusiv in unii dintre colegii mei din USR. Si, daca anul trecut am trait o mare nedreptate cu anularea alegerilor, pentru ca eu am jucat corect, acum, din nou, am parte de o alta nedreptate, doar ca de aceasta data pot sa ma adresez justitiei si sa ma apar si sa incerc sa imi fac dreptate.
Si chiar astazi (marti – n.r.) o sa depun o contestatie la Curtea Constitutionala, o sa fac solicitari la AEP, in instanta si sunt sigura ca o sa imi dea dreptate, pentru ca a fost un foarte mare abuz si as putea sa spun ca si infractiuni.
Daca USR a luptat pentru ‘Fara penali in functii publice’, eu lupt aici pentru ‘fara penali in USR’. Si nu isi dau seama de gravitatea actiunilor lor, din pacate. Eu subliniez: USR nu inseamna 16 insi, USR inseamna peste 20.000 de membri, care sunt uniti de aceleasi valori si aceleasi principii si stiu ca sunt suparati multi dintre ei, dar din suparare au iesit din nou in strada sa faca campanie, sa lipeasca afise si vreau sa le multumesc pe aceasta cale.
E grav ce se intampla si, practic, chestia asta ca nu imi dau acces la fonduri, de fapt, nu imi da aceleasi drepturi pe care le au ceilalti contracandidati.
Cred ca este infractiune, articolul 385 din Codul penal, asta, pentru ca nu ma lasa sa imi fac campanie. Dar o sa fac toate demersurile. Sunt sigura ca toate deciziile Biroului National o sa fie anulate si ca o sa am din nou acces la bani. Ganditi-va ca sunt in situatia in care nici macar nu pot sa promovez o postare pe Facebook, nu mai vorbesc de clipuri pe la televizor. Mai mult decat atat, un alt lucru grav este ca pe spatiul meu de antena, pentru ca tuturor li se da un spatiu de antena, merg reprezentanti ai USR care fac campanie pentru Nicusor Dan. Adica el are doi reprezentanti acolo. Asta, din nou, este infractiune. E ca deturnarea de fonduri”, a acuzat Lasconi intr-un interviu pentru Agerpres.
La observatia ca „BEC a decis ca USR nu poate face campanie pentru alt candidat”, Lasconi a raspuns: „Da, dar ei se incapataneaza sa faca lucrul acesta pentru ca ei cred ca sunt detinatori de SRL. Deci, incercati sa va ganditi la urmatorul lucru: in momentul fata, nu cred ca ei sunt atat de iresponsabili sa fi folosit bani pentru a plati ceva pentru campania lui Nicusor Dan, dar sunt sigura ca colegii mei, care se duc pe spatiul de antena care mi se cuvine mie, sunt intr-o grava eroare si pun in pericol inclusiv candidatura lui Nicusor Dan. Adica invalidarea candidaturii lui”.
„Eu am vazut din intamplare ca scriau pe grupul de BN – eu sunt sigura ca deja l-au dublat cu tradatorii lor si nu mai scriu, nici pe grupul de Birou National, nici pe celelalte grupuri, ca sa nu vad ce comunica acolo – si am vazut ca au scris Ionut Mosteanu si cu Dominic Fritz: ‘s-a luat curentul, revenim imediat’. Si atunci mi-am dat seama ca astia fac sedinta de BN.
Am intrat in sedinta de BN si au spus ca vor sa imi taie si banii, dar nu s-a supus la vot, si sa opreasca toate contractele din campanie. Dupa asta, au iesit cu declaratii, cu o haita de parlamentari in spate, vorbiti toti, ca ei sunt pe interese, si au facut declaratia urmatoare. Dupa o hahaiala in care se aranjau la cadru, au luat o fata serioasa.
Dominic a zis ca anunta chestia asta cu tristete, nu cu bucurie. Mai mult decat atat, am vazut o imagine care spune foarte multe despre respect fata de femei, dar si fata de oameni, in general. Era o colega de-a mea in stanga lui Dominic si Ionut Mosteanu i-a spus ceva la ureche si a dat-o pur si simplu la o parte, ca sa fie el, mot, langa. Mi s-a parut foarte urat, iar declaratia spune asa: ii ridicam sprijinul politic candidatului Elena Lasconi si il sustinem pe Nicusor Dan. Dar decizia vorbeste despre a convoca Comitet Politic in 24 aprilie. Atat”, a mai spus Lasconi.
„S-a dovedit, de fapt, prin aceasta miscare, ca eu sunt singurul candidat independent, antisistem, singurul, ca pe mine nu ma pot controla nici macar acesti bully din partid. Dati-mi voie sa cred ca sistemul a intervenit in USR, de aici, de la acesti baieti, pentru ca altfel eu nu-mi explic. Asta este o nebunie ce au facut, absolut. Dar, eu ma duc inainte, calma, cu demnitate, imi vad de mesaje. Mai e foarte putin timp, timpul e foarte scurt. Da, poate ca nu suntem intamplator nici in Saptamana Patimilor, nici in Postul Pastelui”, a mai acuzat Lasconi.