„Lasilor! Imi vine sa urlu, nu alta, l-ati pupat pe Ciolacu!”. Codrin Stefanescu, reactie virulenta dupa congresul PSD. Ciolacu, ales cu 90% dintre voturi

politica

Codrin Stefanescu, fost secretar general al PSD in epoca Dragnea, reactioneaza violent dupa ce Marcel Ciolacu a fost ales presedinte al PSD cu 90% dintre voturile delegatilor. „Ati aprobat toate aberatiile, v-ati calcat in picioare toate dezideratele, ati hulit fostii lideri curajosi ai acestui partid”, scrie furios Stefanescu.

„Lasilor! Ati aprobat toate aberatiile, v-ati calcat in picioare toate dezideratele, ati hulit fostii lideri curajosi ai acestui partid, v-ati delimitat de trecutul PSD si ati jignit iremediabil milioane de votanti! Ati anulat lupta noastra pentru drepturi si libertati, ati aprobat abuzurile infioratoare ale anilor trecuti. L-ati pupat pe Grindeanu, l-ati pupat pe Ciolacu, desi pe la colturi urlati in pumni de furie si jena! Incepand de azi, Klaus are si PSD-ul lui! Cu voia voastra si cu votul vostru! Si cand ma gandesc pe cati dintre voi am aparat cand nimeni nu indraznea sa o faca! Imi vine sa urlu, nu alta!”, a scris Stefanescu pe Facebook.

Congresul extraordinar al PSD de sambata l-a ales presedinte pe Marcel Ciolacu, care a prezentat o echipa de conducere si o motiune despre viitorul partidului si desprinderea de trecut, de ‘tatuci’.

„Sunteti multi care ati muncit enorm in partid. Ati avut, la fel ca si mine, rezultate bune. Ati construit, la fel ca si mine, organizatii puternice. Dar au fost cazuri cand munca noastra a fost irosita de cei care au crezut ca pot folosi PSD ca pe o cheie la usile justitiei. Nu ei sunt PSD! Ei apartin trecutului. Astazi trebuie sa ne rupem de acest trecut. (…) Avem oameni extraordinari, bine pregatiti, profesionisti, care si-au demonstrat competenta fiecare in domeniul sau, dar care nu au fost lasati sa vina in fata. PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tatuci. Si, in mod evident, acest lucru nu a facut bine partidului, si nici Romaniei. Vremea tatucilor a apus”, a afirmat Ciolacu.

Ciolacu a condus interimar PSD dupa retragerea Vioricai Dancila si este presedintele Camerei Deputatilor.

Ciolacu a fost votat de 1.310 delegati iar Teodorovici a obtinut 91 de voturi, 49 de voturi fiind declarate nule.

Echipa de conducere care va merge alaturi de Ciolacu, prezentata de acesta ca fiind „noua constructie si proiectul politic al PSD”, este compusa din Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stanescu, Mihai Tudose, Olguta Vasilescu, Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Daniel Baluta, Vasile Dancu, Doina Fedorovici, Victor Negrescu, Decebal Fagadau, Ionut Pucheanu, Dragos Benea, Claudiu Manda, Titus Corlatean, Laurentiu Nistor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: