Lavrov tranteste inca una: „Rusia lupta pentru dreptate. Toate tarile sa depuna eforturi pentru a proteja legile internationale”

externe

serghei lavrov, ministru de externe

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut tuturor partilor din lume sa depuna eforturi pentru a proteja legile internationale, deoarece ”lumea evolueaza intr-un mod complicat”, relateaza The Guardian, citat de news.ro.

Serghei Lavrov a facut o serie de declaratii in cadrul unei intalniri cu omologul sau vietnamez, Bui Thanh Son, miercuri, la Hanoi.

”Vietnamul este un partener-cheie (al Rusiei) in ASEAN… iar relatiile celor doua tari se bazeaza pe istorie si pe lupta lor comuna pentru dreptate”, a declarat Lavrov in cadrul intalnirii, referindu-se la Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est.

Vietnamul si Rusia au legaturi stranse care dateaza din epoca sovietica, iar Hanoiul nu a condamnat pana acum razboiul Rusiei in Ucraina.

Vizita lui Lavrov la Hanoi are loc in momentul in care cele doua natiuni marcheaza cea de-a zecea aniversare a ”parteneriatului lor strategic cuprinzator”.

Seful diplomatiei ruse urmeaza sa plece in Indonezia pentru a participa la o reuniune a ministrilor de Externe ai G20 in cursul acestei saptamani.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: